Dragoș D., fost sportiv de performanță din Bacău, în prezent antrenor, a fost condamnat de Judecătoria Bacău la 5 ani și două luni de închisoare alături de doi prieteni. Sentința pronunțată pe 22 februarie nu este definitivă, fiind contestată de fostul boxer, care în fața judecătorilor și-a recunoscut faptele și a solicitat să fie judecat prin procedura simplificată, potrivit actelor de la tribunal.

Răfuială între foști parteneri

Cei trei bărbați au fost puși sub acuzare pentru șantaj și lipsire de libertate în urma unui episod extrem de violent petrecut în 2014. Victima de atunci e un fost apropiat al lui D., care fusese prins de autoritățile finlandeze după ce a folosit carduri clonate pentru a scoate bani din bancomate. Cardurile îi erau livrate de către D., a recunoscut acesta în fața polițiștilor finlandezi.

„Între persoana vătămată și inculpatul D. Dragoș a existat o relație de colaborare infracțională, descrisă de către persoana vătămată drept aceea că în perioada în care a fost pe teritoriul Finlandei, inculpatul îi remitea carduri clonate, iar ea trebuia să scoată numerar la bancomat. După ce a obținut aproximativ 20.000 de euro în acest mod, persoana vătămată a fost depistată și prinsă de către autoritățile judiciare finlandeze. În urma declarațiilor pe care le-a dat persoana vătămată, autoritățile au ajuns la inculpatul D., iar acesta a fost supus procedurilor judiciare și a executat pedeapsa închisorii în cuantum de 18 luni”, se menționează în hotărârea Judecătoriei Bacău.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

După executarea pedepsei, inculpatul D. Dragoș a contactat persoana vătămată și i-a cerut să îi remită suma de 5.000 de euro, întrucât condamnarea sa a intervenit ca urmare a declarației persoanei vătămate.

Din hotărârea instanței:

După reîntoarcerea în România, fostul boxer s-a întâlnit cu cel pe care „îl turnase” polițiștilor, într-un restaurant din Bacău. I-a cerut pe loc 2.000 de euro, însă bărbatul a invocat că nu are bani asupra sa. „Dat fiind faptul că persoana vătămată replica lipsa banilor, inculpatul a mușcat persoana vătămată de lobul urechii. De altfel, practicant al boxului și cu o constituție solidă, inculpatului nu i-a fost greu să se impună în fața persoanei vătămate și să îi creeze o stare de temere”, au precizat procurorii în actul de sesizare a instanței.

Pentru că D. l-a amenințat că nu va pleca de la masă dacă nu va primi banii, victima și-a sunat prietena, solicitându-i să o sune pe sora sa și să îi transfere urgent 1.000 de euro în cont, deoarece se află într-o situație de urgență. A primit banii, pe care i-a înmânat lui D., însă acesta, inculpatul, i-a comunicat că pentru restul sumei trebuie să îi plătească dobândă câte 140 de euro lunar. Victima nu i-a oferit banii, evitând să se mai întâlnească cu acesta.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

Victima, amenințată cu patentul că va rămâne fără degete

Câteva luni mai târziu, D., împreună cu doi prieteni, i-a întins o cursă bărbatului care nu i-a mai plătit sumele cerute pentru „greșeala” făcută în Finlanda.

Au apelat la o tânără cu care victima discuta pe mesageria de la Facebook, care i-a propus o întâlnire. L-a invitat în apartamentul său cu o sticlă de vin. Inițial a acceptat, însă ulterior bărbatul s-a răzgândit și și-a trimis un prieten la întâlnire.

Fără a bănui cine îl aștepta în locuință, martorul a cumpărat o sticlă de vin și a intrat în apartamentul tinerei. Nu a apucat bine să-și dea haina jos, că a fost întâmpinat de către cei trei bărbați. Enervat din cauză că nu a venit persoana așteptată, D. și cei doi complici i-au comunicat că va suporta datoria de 3.000 de euro, dacă nu își va chema prietenul urgent. Speriat de ce se întâmpla, tânărul a cedat presiunilor și l-a sunat pe prietenul său, spunându-i să vină și el la locuința martorei, că mai este acolo încă o fată.

Acesta s-a conformat și a ajuns în scurt timp în apartament. A fost întâmpinat de tânăra cu care anterior discutase pe messenger și de cei trei agresori, care i-au permis celuilalt tânăr să plece din apartament.
D. i-a reamintit de datorie victimei, care i-a explicat că nu are bani și că are asupra sa doar 70 de lei. A primit o lovitură brutală în piept, fiind trântit la podea.

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

Agresorii i-au cerut să vândă sau să amaneteze autoturismul pe care îl folosea, însă bărbatul le-a spus că autoturismul aparține prietenei sale și că nu are niciun drept asupra acestuia.

Pentru că refuza să ofere banii solicitați, unul dintre agresori i-a cerut tinerei din apartament să îi aducă un patent. Pentru a fi convingător, prietenul lui D. a prins cu patentul degetul mare al victimei și l-a strâns cu putere, spunându-i că „data viitoare va pierde degetul, dacă nu va aduce banii”.

„Tot pentru a convinge persoana vătămată, în timp ce era întinsă ca urmare a loviturilor aplicate de inculpatul D. Dragoș, inculpatul A.C. Gheorghiță a călcat pe cap persoana vătămată, cerând imperativ să găsească o soluție și să plătească”, au precizat anchetatorii.

Îngrozită, victima și-a luat angajamentul că în termen de două zile le va achita cei 3.000 de euro. După ce a scăpat din apartament însă, s-a adresat autorităților.

Condamnat și în Noua Zeelandă

În fața celei mai recente condamnări, D. a contestat sentința la fel cum a făcut-o și la prima judecată. Atunci a considerat pedeapsa de 4 ani „excesiv de dură în ceea ce privește cuantumul acesteia, dar și modalitatea de executare”. Însă acest verdict a fost anulat de instanță, pentru că D. a fost judecat în lipsă, în timp ce se afla în Noua Zeelandă, acolo unde fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru aceeași infracțiune ca în Finlanda: clonare de carduri.

Potrivit presei locale din Bacău, în prezent, Dragoș D. este antrenor de kickboxing și organizator de evenimente sportive. Cei doi complici ai săi au primit condamnări cu suspendare.

Foto ilustrativă: 123rf.com

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI