ComenteazăÎn continuare redăm mărturiile a cinci persoane care au dezvoltat parosmie, după ce au avut COVID-19, citați de BBC.
„Cafeaua și pâinea prăjită sunt acum respingătoare“
Wendy Thompson, 59 de ani, din Tameside (Anglia). S-a îmbolnăvit de COVID-19 în luna mai, iar parosmia a apărut în luna octombrie:
„Mi-e dor de o plăcere simplă: micul dejun în pat adus în fiecare dimineață de soțul meu pe care îl iubesc. Cafeaua aromată cu lapte fierbinte, spumos. Pâinea bună, aurie și crocantă, mai bine prăjită la margini, unsă cu unt sau marmeladă.
În primăvară ne-am îmbolnăvit amândoi, iar soțul meu a fost internat în spital. Mă chinuiam să ajung până la bucătărie să prepar cafeaua și să-mi fac pâine toast. Ne-am vindecat amândoi, dar cafeaua și pâinea prăjită sunt acum respingătoare pentru mine. Am pierdut ceva ce însemna mai mult pentru mine decât micul dejun.“
„Parosmia a avut un mare impact asupra sănătății mele mintale“
Evelyn Trivette, 17 ani, din Florida (SUA). S-a îmbolnăvit de COVID-19 în luna august și a dezvoltat parosmie în luna octombrie:
„Parcă o mână invizibilă a venit de nicăieri, modificându-mi nasul și limba. Nu mă mai pot bucura de popcorn, untul de arahide, tăiței, pâine prăjită, nuci, ouă și biscuiți.
Cel mai insuportabil este mirosul apei de la robinet. Dușul, spălatul pe dinți sau pe față și spălarea vaselor sunt acum insuportabile. A trăi într-o lume în care apa de la robinet miroase a putred a fost printre cele mai grele încercări prin care am trecut.”
Parosmia a avut un mare impact asupra sănătății mele mintale și nu doresc altceva decât ca toată lumea, mai ales tinerii, să înțeleagă că boala COVID-19 nu este una inofensivă.
Evelyn Trivette, 17 ani, din Florida:
„Mi-e dor de parfumul pur și curat al vinului“
Nick Harrison, 62 de ani, din Lutterworth (Anglia). S-a îmbolnăvit de COVID-19 în luna martie și a dezvoltat parosmie în luna aprilie:
„Am ezitat înainte să-mi apropii nasul de pahar. Mai băusem acest vin. Știam cum ar trebui să fie. Buchetul de mirosuri era minunat – miere, unt cu piersică și o notă de citrice. Apoi am luat o înghițitură și m-au lovit un miros și un gust de fructe putrede.
Mi-e dor de parfumul pur și curat al vinului. Nu există prea multă plăcere în aceste zile de izolare în pandemie. Nici măcar nu mă pot bucura de micile plăceri ca un fel de mâncare sau o băutură.“
„Gândul că aș putea să pierd experiențe îmi frânge inima“
Jennifer Watts, 37 de ani, din Farnborough (Anglia). S-a îmbolnăvit de COVID-19 în luna martie și a dezvoltat parosmie în luna iunie:
„Învăț cum să trăiesc fără brânză și fără ciocolată. Îmi va fi dor de sosul pentru pâine pe care îl făcea tatăl meu de Crăciun și de o masă la restaurantul Baileys.
Cum va fi când viața se va întoarce la normal și o să-mi revăd familia și prietenii? Îmi fac griji că nu voi sta lângă ei atunci când șamponul pe care l-au folosit are aromă de nucă de cocos sau au mâncat ceva al cărui miros pot să-l simt prin pielea lor.
Pot să mă obișnuiesc cu lipsa mirosurilor, dar gândul că aș putea să pierd experiențe îmi frânge inima.“
„Mă prefac că pastele și brânza, pe care le-am mâncat în fiecare zi de patru luni, sunt delicioase“
Jane Williams, 54 de ani, din Doncaster (Anglia). S-a îmbolnăvit de COVID-19 în luna mai, iar în septembrie a dezvoltat parosmie:
„Îmi amintesc când o masă gătită acasă era un eveniment – un moment de relaxare și de râs în care vorbeam despre evenimentele zilei. Acum, mănânc cât mai repede. Zâmbesc și mă prefac că pastele și brânza, pe care le-am mâncat în fiecare zi de patru luni, sunt delicioase și că mirosurile urâte și gusturile înțepătoare nu mă afectează.
Mă întreb care va fi primul fel de mâncare pe care îl voi încerca după ce gustul îmi va reveni la normal. Visez la ziua când voi sta la masă cu soțul, împărțind o sticlă de vin și doar să ne bucurăm de moment“.