Sute de ardeleni au reclamat operatorul de stat şi pe cei privaţi de pe calea ferată, la Protecţia Consumatorilor, după ce au rămas în gări, deşi aveau bilete, dar în vagoane care nu existau, a declarant Susanu, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă au fost făcute sesizări din partea călătorilor privind transportul pe calea ferată, Claudiu Susanu a spus: „Foarte multe în ultima vreme. (…) În special în preajma minivacanţei care a avut loc. Au existat nemulţumiri că s-au vândut mai multe bilete, decât locuri. că a fost un vagon lipsă de la un tren, adică oamenilor li s-a vândut bilet într-un vagon care nu exista la garnitura respectivă. (…) chestiuni care au dus la numeroase sesizări din partea consumatorilor. (…) Au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei în anumite judeţe din Regiunea Centru. (…) În anumite gări, conductorul a spus că nu mai permite accesul, pentru că a fost depăşit numărul maxim admis şi oamenii, unii dintre ei nu au mai putut să călătorească. Au fost cele două variante: ori au stat în picioare şi au călătorit mult mai mulţi într-un vagon, ori nu au mai urcat”.
Ardelenii care nu au mai putut călători cu trenul, deşi au avut bilete şi au reclamat asta la Protecţia Consumatorilor, îşi primesc banii înapoi. Dar acest lucru e valabil pentru toți călătorii, din orice zonă a țării. Important e să nu renunțe la drepturile lor de cetățeni europeni.
CITEȘTE ȘI… Editorial de Claudiu Săftoiu. Ofensiva lui Macron la București și soarta muncitorilor români din UE. Îi va putea apăra Klaus Iohannis?