Pentru trecerea la ora de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind ora 04:00, astfel că duminică 31 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.
Cum ne afectează trecerea la ora de vară
Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program. Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că ei dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Xiaoyong Yang, profesor asistent la Universitatea Yale.
Un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei. Studiile au demonstrat că ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi, scrie Mediafax.
După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.