6,37 milioane de români erau înscriși, la sfârşitul primului trimestru din 2015, în sistemul de pensii private obligatorii, sau așa-zisul Pilon II, dar bani intră lună de lună doar pentru 3,19 milioane, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Pentru restul, angajatorii fie nu plătesc, fie întârzie virarea acestor dări. Şi la fel se poate întâmpla şi cu contribuţia pentru şomaj sau sănătate.
Cei care au plătite contribuțiile care ar trebui să le asigure un trai decent la bătrânețe au acumulat în cont, în medie, 4.794 lei (1.016 euro) fiecare, de la startul sistemului (mai 2008). Pilonul II este obligatoriu pentru persoanele până în 35 de ani, și opțional pentru cei cu vârste între 35 și 45 de ani.
Contribuțiile se plătesc pe toată perioada în care persoana are calitatea de contribuabil în sistemul public. Pensia privata obligatore presupune direcționarea unei cote din contribuția personală de asigurări sociale (plătită lunar în sistemul public), către fonduri de pensii administrate privat. Atfel spus, Pilonul II nu te costă niciun leu în plus.
Mai mult de două treimi (69%) dintre participanţi înregistrau sume în cont de până în 5.000 lei. „Valoarea contului pentru 20% dintre participanţi era cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei, iar pentru 11% de peste 10.000 de lei”, se menţionează în raport. Contribuţia medie la nivelul participanţilor cu contribuţii în martie 2015 a fost de 101,2 lei (22% creştere anuală şi aproximativ 13% creştere trimestrială).
Potrivit ASF, în martie 2015 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 384,2 milioane de lei (87,1 milioane de euro), înregistrându-se un avans anual de 25,57% şi de 13,27% faţă de decembrie 2014.
Dacă vrei să afli câți bani ai adunat, intră pe site-ul www.apapr.ro la secțiunea „Verifică-ți pensia privată”. Acolo îți poți face un cont, cu parolă și utilizator, după care ceri fondului de pensii la care ești înscris, un cod de acces. Cu acesta poți verifica dacă ți-au fost virate cotele stablite.
În ceea ce priveşte pensiile private facultative (pilonul III), valoarea medie a unui cont a fost în martie 2015 de 3.080 lei (aproximativ 700 de euro), înregistrând un avans anual de 17% şi de 3% comparativ cu decembrie 2014.
Valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private a crescut constant pe parcursul primului trimestru al anului 2015, menţinând trendul pozitiv înregistrat în ultimii ani. Astfel, la 31 martie 2015 sistemul a atins 21,7 miliarde de lei (aproximativ 5 miliarde de euro), reprezentând 3,07% din PIB, comparativ cu 2,37% în martie 2014 şi 3,05% în decembrie anul trecut.
Pentru a afla dacă firma la care lucezi a plătit toate contribuţiile la fondul public de pensii, trebuie să faci o cerere pe care s-o depui la Casa de Pensii de pe raza teritorială a angajatorului. Vei afla, contra cost, câţi bani ai în cont pentru viitoarea pensie. Aceste informaţii ar trebui să le primești oricum, în mod gratuit, odată la doi ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News