Cum poate să cadă Guvernul Dăncilă: Parlamentul, singurul care poate demite Guvernul, prin moțiune de cenzură

Constituția este foarte clară și menționează că ”Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru”.

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În plus, Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

Singurul instrument democratic pentru demiterea Executivului este moțiunea de cenzură, care se poate depune de către un partid, o singură dată, într-o sesiune parlamentară. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.

Ce spun calculele matematice din Parlament: Coaliția PSD-ALDE are majoritate confortabilă, Opoziției îi lipsesc zeci de voturi

Calculele din Parlament sunt clare. Din totalul de 465 de parlamentari, 136 senatori
și 329 deputați, în acest moment, la Camera Deputaților, PSD are 154 de parlamentari, iar ALDE, 15 membri. Împreună, cele două formațiuni au 169 de membri, în coaliția aflată la guvernare.

Opoziția numără în schimb 111 parlamentari în Camera Deputaților. PNL are 67 de parlamentari, USR are 28 de deputați iar PMP, 16 membri.

UDMR are 21 de deputați, minoritățile numără 17 membri, iar deputații neafiliați sunt 11 la număr.

La Senat, PSD are 67 de parlamentari, în timp ce ALDE numără 9 senatori. În total, coaliția are 76 de parlamentari. PNL are 29 de senatori, USR are 13 senatori iar PMP, 8 senatori. În total, Opoziția numără 50 de parlamentari. UDMR are la Senat 9 parlamentari, iar Senatul are și un senator fără grup politic, Vergil Chițac.

Făcând calculul matematic, Puterea are în acest moment 245 de voturi în Parlament, din totalul de 465 de deputați și senatori.

Pentru ca o moțiune de cenzură să aibă șanse să treacă în Parlament, trebuie să întrunească jumătate plus unu din voturile parlamentarilor. Adică 233 de voturi. Astfel, PSD și ALDE nu au emoții în cazul depunerii unei moțiuni de cenzură, împotriva Guvernului Dăncilă, pentru că Opoziția PNL și USR are doar 161 de voturi.

Cu suportul ipotetic al UDMR, PNL, cu USR și PMP are avea 191 de voturi, la care s-ar adăuga cei 11 neafiliați, adică în total, 202. Insuficiente pentru a trece moțiunea.

Se știe că grupul parlamentar al minorităților naționale a votat, tradițional, de-a lungul timpului, cu Puterea, astfel că șansele ca aceștia să voteze împotriva guvernului Dăncilă sunt nule în acest moment. Chiar și așa, cu minoritățile, s-ar strânge doar 218 voturi, tot insuficiente pentru succesul demersului.

Singura șansă ca Guvernul Dăncilă să fie respins în Parlament ar fi ca parlamentari de la PSD și ALDE să voteze împotriva propriului Executiv. Și acest scenariu are șanse mici de succes.

Președintele Klaus Iohannis cere demisia Vioricăi Dăncilă.

Opoziția susține demersul lui Iohannis privind cererea demisiei lui DăncilăLudovic Orban si Dan Barna, liderii PNL și USR au declarat, vineri, pentru Libertatea, că ”sunt discuții privind oportunitatea depunerii unei motiuni de cenzură”, în această sesiune parlamentară.

Citește și: FOTO / Primarul din Dăbuleni vrea autobuze electrice și stații pe străzile încă neasfaltate ale orașului

Urmărește-ne pe Google News