Melanie Williams are 36 de ani, iar la un moment dat a observat o pată neagră pe unghia de la degetul mare și a presupus că are o ciupercă, potrivit huffingtonpost.co.uk. Când a văzut că nu îi mai trece, a mers la medic, care i-a pus un diagnostic năucitor: cancer de piele. Pentru că a vrut să îi facă pe oameni să nu ignore astfel de simptome, s-a gândit să posteze pe Facebook o fotografie cu degetul afectat de boală și un mesaj în care și-a spus povestea.
„Vedeți pata neagră de pe degetul meu? Știți ce este? Este cancer de piele. A apărut deodată și a crescut în câteva săptămâni. Am crezut că este o infecție fungică sau un neg. Din păcat nu. Am fost norocoasă, pentru că melanomul nu s-a răspândit și va fi scos săptămâna viitoare, împreună cu jumătate din deget. Sfârșitul ar fi fost altul, dacă aș fi ignorat simptomele și nu aș fi mers la medic. Nu caut milă, ci vreau doar să îi fac pe oameni să conștientizeze pericolul. De accea vă spun să mergeți la medic și să verificați orice excrescență ori modificare a pielii, spuneți-le oamenilor din jur să meargă la doctor de asemenea. Nu lăsați totul la întâmplare și nu căutați scuze. Eu voi lupta cu boala în cel mai scurt timp, dar dacă aș fi ignorat semnalele, aș fi pierdut mai mult decât un deget. De aceea vă rog să nu îmi lăsați comentarii despre cât de curajoasă sunt sau despre cât de rău vă pare, ci făceți-vă timp și răspândiți mesajul mai departe ori spuneți-le oamenilor să meargă la un control”, a scris Melanie Williams pe Facebook.
Citeste mai departe pe unica.ro