Tot el a afirmat, ieri, că pachetele de turism vor avea poliță de asigurare care să acopere repatrierea,  după ce 80 de români sunt blocați în Thailanda și Egipt, din cauza datoriilor de 1,6 milioane de lei, iar compania nu le-a plătit cazarea.

Acum, zeci de români îşi cer banii înapoi de la Omnia Turism, după ce patronul George Negru s-a sinucis. Sediul firmei de turism este închis şi nimeni nu oferă vreun răspuns.

„Pierderea totală este de 7 milioane şi jumătate de euro, bani încasaţi deja de agenţia Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.500 de pachete vândute pentru anul 2018. Este cea mai mare pagubă de după Revoluţie, iar poliţa de asigurare acoperă doar atât: 50.000 de euro”, a spus ministrul Dobre, citat de Mediafax.

Omniasig Vienna Insurance Group a confirmat astăzi, prin intermediul unui comunicat, faptul că agenția Omnia Turism este asigurată la societatea noastră pentru riscul privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turist în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism, suma asigurată fiind de 50.000 USD/polita de asigurare, în conformitate cu prevederile legale.

Obiectul poliței de asigurare constă în acoperirea de către asigurător a riscului de neplată a debitului pe care îl are asiguratul față de turiști (beneficiarii asigurării), cauzat de neexecutarea integrală sau parțială a contractelor de comercializare a pachetului de servicii turistice încheiate cu aceștia, în cazul insolvabilității sau falimentului asiguratului.

Cum pot fi despăgubiți clienții Omnia Turism

Persoanele păgubite vor avea posibilitatea să contacteze OMNIASIG Vienna Insurance Group la numărul de call-center 021-9669 pentru avizarea daunelor și pentru întocmirea dosarelor de daună și completarea acestora cu documentele justificative necesare.

Totodată, compania susține că va depune toate eforturile pentru a soluționa cererile de despăgubire în cel mai scurt timp posibil, în conformitate cu condițiile de asigurare, în limita sumei asigurate.

Libertatea a dezvăluit, în exclusivitate,  omerta în turism legată de țeapa Omnia Turism: „Se știa de problemele firmei încă de acum un an”.

Între timp, ancheta în cazul morţii lui George Negru continuă… în timp ce turiştilor care au achiziţionat pachetete printr-o agenţie de turism li se recomandă să verifice dacă, la rândul ei, agenţia a şi plătit transportul/avionul şi cazarea.


CITEȘTE ȘI… Impozitul zero pe salariile sub 2.000 de lei nu va mai fi implementat. Anunțul ministrului de Finanțe


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News