Nu sunteti singurul caruia i s-a intamplat asa. Numerosi cititori ne-au sesizat ca nu au fost acceptati de diverse banci sau magazine. Asa ca ne-am interesat pentru dv. cum puteti obtine credit daca sunteti pensionar.
– Raiffeisen. Creditul pentru bunuri de consum. Este un credit pentru cumpararea de bunuri de folosinta indelungata (mobila, masini de spalat, aragazuri, televizoare, calculatoare etc). Valoarea creditului poate fi intre 150 si 5.000 de euro (sau echivalentul in lei sau USD). Perioada: intre 6 si 36 luni, cu o dobanda la ora actuala de 9,5% pentru euro si USD si 31% pentru lei. Banca cere ca pensionarii sa aiba un girant angajat. De curand, a fost creata posibilitatea pre-aprobarii creditului prin telefon (Raiffeisen Direct, 0800-802.02.02, luni-vineri: 8:00-20:00; sambata: 9:00-15:00. Numar apelabil gratuit, fara prefix, din intreaga tara, de la posturi telefonice fixe).
– Banca Comerciala Romana. Credit in lei pentru nevoi personale. Volumul maxim al creditului poate depasi sase pensii nete lunare ale imprumutatului, dar nu mai mult de echivalentul a 5.000 euro. Rata lunara (credit + dobanda) nu poate fi mai mare de 1/2 din veniturile nete lunare ale solicitantului. Termenul de rambursare este de maximum 36 de luni.
– Banc Post. Creditul Varsta de Aur. Este un imprumut pe care banca il ofera titularilor de cont curent de pensii deschis la Banc Post. Astfel, creditul ii permite sa solicite 70% din pensie in avans, oricand in intervalul de doua saptamani cuprins intre data de 1 ale lunii si data la care pensia i se vireaza in cont. Raportat la o pensie de aproximativ 1.000.000 lei, un credit de 700.000 lei, pe termen de 10 zile, il costa pe solicitant circa 5.000 lei. Rambursarea creditului se face la data primirii pensiei.
– CEC. Acorda credite pensionarilor, dar banca cere ca solicitantul de credit sa aiba un girant salariat. Creditul, echivalentul a 100 pana la 3.000 euro, este acordat pe termen de 1, 2 sau 3 ani, cu o dobanda la sold, la ora actuala, de 23% pe an. Pentru acordarea creditului in cazul pensionarilor, rata trebuie sa acopere 1/3 din pensie.
– FinansBank. Acorda credite si pensionarilor pentru cumpararea de bunuri din retelele Altex, Traian Impex (Craiova), Ana Electronic si Rombiz. Valoarea creditului este intre 5 si 40 milioane lei. Pot beneficia de credit persoane cu varste intre 18 si 65 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News