În primele trei luni ale anului în curs, românii au cerut peste 1,25 de milioane de euro de la companiile aeriene pentru că avionul nu le-a plecat la timp, nu s-au putut îmbarca sau zborul a fost anulat. Cel puțin aceasta este suma revendicată de pasagerii români prin intermediul platformei ClaimCompass, singura companie de gen de pe piața românească.

“În primul trimestru din 2017, clienții noștri au revendicat peste 1,25 de milioane de euro prin intermediul platformei noastre”, ne-a precizat Mihaela Filip, reprezentant al ClaimCompass România.

Pasagerii care apelează la ClaimCompass trebuie să renunțe la un procent de 25% din valoarea recompensei primite de la compania aeriană, însă solicitarea le este rezolvată rapid, nu pierd timpul cu actele sau cu alte cheltuieli cu avocații.

Despăgubirile sunt acordate în baza unei directive europene prin care se oferă recompense financiare pasagerilor cărora le întârzie avionul mai mult de trei ore sau zborul le este anulat. Valoarea sumelor de care pot beneficia călătorii este între 250 de euro și 600 de euro, în funcție de distanța zborului, dacă este sub sau peste 1.500 km. Recompensele pentru anularea zborului, a rezervării sau întârzierea decolării mai mult de  trei ore se obțin în conformitate cu Regulamentul UE 261/2004.

Și zbor, și bani

De exemplu, Mihai a fost unul dintre românii care au solicitat despăgubiri.

“Trebuia să ajung vineri pentru o întâlnire de afaceri, rezervarea mi-a fost anulată și mi s-a dat bilet a doua zi, dar nu mai mă ajuta. Nu mă puteam întâlni cu acel client decât vineri. Am refuzat oferta companiei și am solicita despăgubiri”, ne povestește aceasta.

În cazul acestuia, Mihaela Filip ne explică faptul că Mihai are dreptul și la despăgubire, și la contravaloarea prețului biletului. În cazul în care alegea să plece a doua zi la destinație, atunci primea doar despăgubirea, ne explică Mihaela Filip. Reprezentanții companiilor aeriene ne-au transmis că despăgubirile se plătesc de fiecare dată când se consideră că pasagerul a fost nedreptățit, dar că în toate lumea la toate companiile aeriene sunt întârzieri.

Condiții pentru acordarea despăgubirilor

Originea zborului – avionul trebuie să fi decolat dintr-un oraș din UE sau să fi decolat dintr-un oraș în afara UE, dar să fi aterizat într-un oraș UE sau să fie operat de o companie aeriană cu sediul în UE.

Compania aeriană trebuie să fie responsabilă pentru amânare sau anulare – dacă zborul a fost amânat, de exemplu, din cauza unui vulcan sau a unui incendiu în zona aeroportului, atunci acestea pot fi considerate “circumstanțe de forță majoră”, iar compania aeriană nu poate fi trasă la răspundere.

Dacă ați ajuns la destinația finală cu trei sau mai multe ore de întârziere, atunci ar trebui să aveți dreptul la despăgubire.

Reclamație pe cont propiu

Companiile aeriene încearcă adesea să ofere diferite alternative în loc să plătească suma stabilită prin lege. Acestea pot varia de la un voucher preplătit pentru a fi utilizat în anumite magazine la o sumă pe care o puteți folosi pentru o viitoare călătorie, în anumite condiții, spun reprezentanții ClaimCompass România.

În cazul în care compania aeriană refuză să se conformeze, următorul pas este să aduceți la cunoștinţă autorităților responsabile acest aspect și ulterior în fața instanței de judecată.

Dacă ați decis să acționați pe cont propriu, atunci primul pas pentru a obține despăgubirea este să contactați serviciul clienți al companiei aeriene.

De asemenea, trebuie să scrieți o scrisoare detaliată citând secțiunea corespunzătoare a regulamentului european, să o trimiteți prin fax sau e-mail și să așteptați un răspuns. Fiți pregătiți să furnizați informațiile solicitate (numărul de rezervare/referință, data și numărul de zbor, motivele întârzierii etc.).

Urmărește-ne pe Google News