Cuprins:
Ce este AEP și ce rol are
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este o instituție publică autonomă din România cu personalitate juridică. Înființată în 2001, aceasta se ocupă cu organizarea, monitorizarea și supravegherea proceselor electorale și a referendumurilor, precum și cu finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. De asemenea, potrivit informațiilor publicate pe Roaep.ro, AEP joacă un rol esențial în protejarea democrației din România, asigurându-se că alegerile se desfășoară într-un mod corect, transparent și în conformitate cu legislația în vigoare.
Prin gestionarea corectă a procesului electoral și prin supravegherea respectării regulilor AEP contribuie la creșterea încrederii cetățenilor în sistemul democratic și la menținerea integrității alegerilor. De asemenea, prin monitorizarea finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, AEP previne corupția și influențele ilegale, garantând un proces electoral corect și echitabil. Nu în ultimul rând, instituția funcționează în mod independent de alte instituții ale statului, având un mandat clar de a menține și proteja integritatea sistemului electoral autohton.
Ce este un operator de calculator într-o secție de votare
Operatorul de calculator care activează în cadrul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale și cele parlamentare este responsabil cu gestionarea și monitorizarea sistemului informatic folosit pentru validarea votanților, se arată pe Roaep.ro. Mai exact, aceștia verifică identitatea votanților care se prezintă la urne și se asigură că nu există vot multiplu, un mecanism de prevenire a fraudelor electorale.
De asemenea, operatorii de calculator introduc datele din actele de identitate ale persoanelor votante în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care centralizează în timp real informațiile despre participarea la vot, contribuind în acest fel la transparența și corectitudinea procesului electoral.
Rolul operatorului de calculator este esențial în protejarea integrității alegerilor deoarece sistemul monitorizează în permanență situația din secțiile de votare și semnalează orice nereguli legate de votul multiplu sau de participarea unor persoane neeligibile. Operatorii de calculator desemnați la alegerile pentru Președintele României îndeplinesc această calitate și la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaților în 2024.
Ghidul complet al operatorului de calculator desemnat în secțiile de votare poate fi accesat aici.
Cum devii operator de calculator al unei secții de votare
Operator de calculator în secțiile de votare la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024 poate deveni orice persoană care îndeplinește o serie de condiții de eligibilitate. Astfel, candidatul trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să fi împlinit vârsta de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fi absolvit învățământul general obligatoriu și să aibă cunoștințe de bază în tehnologia informației, aflăm de pe site-ul Roaep.ro.
Dacă îndeplinești cumulativ aceste condiții trebuie apoi să parcurgi un proces formal, care implică înscrierea și selecția de către autoritățile electorale. Procesul începe printr-o solicitare de înscriere pe care o transmiți la AEP, instituția responsabilă cu recrutarea și cu pregătirea operatorilor de calculator. Această cerere poate fi descărcată aici.
Cererea poate fi depusă fie online, fie fizic, în funcție de instrucțiunile primite de la AEP. Dacă ești selectat vei participa la cursuri de formare organizate de Autoritate, în cadrul cărora vei fi instruit cu privire la utilizarea sistemului SIMPV și la procedurile electorale specifice.
Platforma ADV: ce este și ce rol are
După finalizarea acestor cursuri vei fi supus unei evaluări, iar dacă ești declarat „admis”, vei primi un certificat de operator de calculator la alegeri, care îți va permite să îți desfășori activitatea într-o secție de votare. După atestare vei fi desemnat într-o anumită secție de votare unde vei lucra în ziua alegerilor.
Trebuie să știi că poți fi repartizat într-o secție de votare din localitatea de reședință sau într-una dintr-o altă zonă, în funcție de nevoile organizatorilor. În același timp, cursurile AEP te vor ajuta să te familiarizezi și cu platforma tehnică folosită în ziua votului. Este vorba despre Aplicaţia informatică pentru verificarea dreptului de vot (ADV), care reprezintă un program informatic, realizat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Această platformă asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor culese de către operatorii de calculator din secțiile de votate şi compararea acestora cu datele deja înregistrate.
Desemnarea operatorilor de calculator ai secției de votare
Operatorii de calculator ai secțiilor de votare de la alegerile prezidențiale și parlamentare sunt desemnați de regulă în urma unei examinări practice care vizează o serie de competențe în domeniu. Astfel, candidații vor fi evaluați în ceea ce privește utilizarea noțiunilor fundamentale din domeniul tehnologiei informației, introducerea și verificarea corectitudinii datelor, prelucrarea și gestionarea informațiilor, utilizarea internetului și a poștei electronice (e-mail), folosirea echipamentelor periferice și, nu în ultimul rând, garantarea confidențialității și securității datelor.
Aceste sesiuni de examinare practică sunt organizate de către STS, cu sprijinul AEP şi al Institutului Naţional de Statistică, în centre de evaluare şi în sistem online. Persoanele care participă la aceste examinări practice vor fi notificate telefonic sau prin e-mail de către AEP cu privire la locul și data sesiunii de examinare. Vor fi desemnate operatori de calculatori ai secțiilor de votare doar persoanele care au fost declarate admise în urma evaluării practice a competențelor menționate anterior.
Aceste persoane vor trebui să semneze un acord privind desemnarea lor în calitate de operatori de calculator, precum și un angajament privind confidențialitatea datelor. Pe durata activității în secțiile de votare, operatorii de calculator sunt remunerați printr-o indemnizație stabilită prin Hotărâre de Guvern.
Atribuțiile operatorilor de calculator ai secției de votare
Operatorii de calculator ai unei secție de votare la alegerile prezidențiale și parlamentare exercită următoarele atribuții:
- Preiau și predau, pe baza unui proces-verbal, terminalele informatice și echipamentele conexe din secțiile de votare de la reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale.
- Sunt prezenți în secția de votare de la ora 6:00 în ziua votului până la finalizarea procesului-verbal de consemnare a rezultatelor, conform Roaep.ro.
- Introduc în SIMPV codurile numerice personale ale alegătorilor care se prezintă la vot, fie prin preluarea automată, folosind mecanismul integrat în terminalul informatic, fie manual, tastând cifrele în secțiunea dedicată din interfața SIMPV.
- Verifică corectitudinea preluării codurilor numerice personale ale alegătorilor.
- Validează introducerea codurilor numerice personale ale alegătorilor în SIMPV.
- Informează de îndată președintele biroului electoral al secției de votare în legătură cu mesajele și semnalările returnate de SIMPV.
- Asigură introducerea și transmiterea electronică a datelor din procesele-verbale privind consemnarea și centralizarea rezultatelor votării, conform procedurilor stabilite de Biroul Electoral Central.
- Se conformează dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare în situațiile prevăzute de normele metodologice.
Câți bani primesc operatorii de calculator la alegerile din 2024
OUG nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 stabilește sumele cu care vor fi plătiți angajații din secțiile de votare, inclusiv operatorii de calculator. Astfel, fiecare dintre aceștia va primi 330 de lei pentru fiecare zi de activitate. Pentru această indemnizație se datorează şi se virează numai impozitul pe venit, conform legii.
Spre exemplu, pentru 13 zile, un operator de calculator va primi 3.861 de lei. Calculul este simplu: din suma brută de 4.290 de lei se scad 429 de lei (impozitul pe venit de 10%). La această sumă se vor adăuga câte 35 de lei indemnizație de protocol pentru fiecare zi de activitate pentru aceeași perioadă. Asta înseamnă 409,5 lei, adică din suma brută de 455 se scad 45,5 lei (impozitul pe venit de 10%), se mai menționează pe Roaep.ro.
Tot 330 de lei vor primi și operatorii de calculator ai birourilor electorale pentru votul prin corespondență. Indemnizația de protocol o vor primi și membrii birourilor și oficiilor electorale, personalul tehnic auxiliar, statisticienii, informaticienii, precum și personalul Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor.
Calendar alegeri prezidențiale și parlamentare 2024
Pentru prima dată din 2004 încoace, alegerile prezidențiale vor fi organizate în același an atât cu cele parlamentare, cât și cu cele locale și europarlamentate. Acestea din urmă au avut loc deja, pe data de 9 iunie, iar pe final de an vor avea loc alegerile pentru funcția supremă în stat și alegerile parlamentare. Iată cum arată calendarul acestei perioade electorale:
- 24 noiembrie 2024 – alegeri prezidențiale, primul tur de scrutin;
- 1 decembrie 2024 – alegeri parlamentare;
- 8 decembrie 2024 – alegeri prezidențiale, al doilea tur de scrutin.
Alegerile prezidențiale sunt organizate în două tururi dacă nici unul dintre candidați nu obține cel puțin 50%+1 din numătorul total de voturi valabile exprimate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro