Dacă în țara noastră Black Friday are loc în data de 17 noiembrie pentru eMag și în mai multe perioade pentru Flanco și evoMAG, China serbează ”Vinerea Neagră” în data de 11 noiembrie. Aceasta nu se numește însă Black Friday, ci ”Singles Day”, adică Ziua Celibatarilor.
Ce branduri puteți găsi
Astfel, AliExpress – site deținut de către gigantul Alibaba, adică ”Amazon-ul Chinei” -, dar și companii mai mici precum JD.com, Gearbest și Geekbuying au pregătit mari reduceri pentru avalanșa de cumpărători.
Pe de altă parte, promoțiile sunt în general ale producătorilor locali, astfel că nu vă așteptați să cumpărați cel mai nou iPhone la jumătate de preț din China. Poate doar clone…
Partea bună este că în China se găsesc destule branduri de calitate și cu prețuri mici, precum Xiaomi, Huawei, ZTE în domeniul smartphone-urilor sau Lenovo în domeniul laptopurilor. Pe lângă acestea se pot regăsi producători ca Meizu, Vernee, OPPO sau Vivo la smartphone-uri, ori Jumper și Chuwi în cazul laptopurilor și tabletelor, acestea fiind de regulă mai ieftine.
Ce trebuie să știți înainte de a comanda din China
Înainte de a vă avânta trebuie să aveți în vedere câteva lucruri. În primul rând trebuie să știți că orice gadget comandat din China nu are garanție în Uniunea Europeană, nefiind achiziționat din spațiul comunitar. Pe de altă parte, avantajul este că nu se plătește TVA și evitați și adaosurile comerciale ale intermediarilor locali. Astfel, fiecare trebuie să pună în balanță ecuația preț mic vs lipsa garanției.
În al doilea rând, trebuie să știți că o comandă făcută în China va ajunge după cel puțin trei săptămâni în România. Dacă doriți mai rapid trebuie să plătiți separat livrarea.
Comandați de pe paginile producătorilor
În al treilea rând trebuie să știți că există riscuri destul de mari. Cine își comandă televizor din China este posibil să îl primească spart, din cauza manevrării la transport. Retailerii și producătorii au de cele mai multe ori grijă să schimbe produsele dacă sunt probleme, dar acest lucru durează. Sau vă pot rambursa banii, dar și aici trebuie să faceți o serie de demersuri.
De aceea este vital să comandați de pe paginile producătorilor sau din magazinele virtuale ale retailerilor, nu de la intermediari obscuri. Dacă vă comandați haine, nu ar trebui să existe probleme la livrare.
Important: dacă vă achiziționați telefoane din China, asigurați-vă că sunt compatibile cu rețelele de telefonie din România.
De asemenea, nu ar trebui să vă comandați lucruri scumpe din statul asiatic. Avantajul de a cumpăra din China este de a achiziționa bunuri ieftine, astfel că produsele scumpe nu intră în această gamă, astfel că avantajul se anulează.
Atenție la taxele vamale
O altă problemă o constituie taxele vamale. Pentru a nu plăti taxe vamale la importurile din China trebuie să vă asigurați că selectați un depozit din Uniunea Europeană. Gearbest oferă un astfel de depozit.
În fine, dacă vă cumpărați gadgeturi din statul asiatic este foarte probabil ca acestea să vină în limba chineză, asta dacă nu cumva au deja variante internaționale. În funcție de produs, puteți găsi pe internet tutoriale pentru a le schimba în engleză.
Cele mai bune promoții
Acestea fiind zise, promoțiile pregătite de AliExpress pentru 11 noiembrie se găsesc aici.
Pentru JD.com, al doilea retailer online ca mărime al Chinei, doritorii pot accesa reducerile aici. Atenție, căci site-ul companiei este doar în chineză.
De asemenea, companii mai mici precum Gearbest, Geekbuying sau Bangood au propriile oferte.
CITEȘTE ȘI: