Astfel, persoanele care au donat o sumă prin virament (ordin de plată în lei/dispoziție de transfer valutar intrabancar și interbancar), prin intermediul site-ului www.brancusiealmeu.ro cu plată prin card bancar, prin transfer electronic – internet banking sau sms le vor fi restituiți banii direct, fără alte proceduri.

Cei care au donat prin depunere de numerar la sediile instituțiilor de credit și prin mandat poștal, trebuie să trimită la adresa donatii@cultura.ro, până la data de 31 octombrie 2017, o cerere de restituire, însoțită de copii ale documentelor de plată și de documente justificative/dovada depunerii sumei solicitate. Persoanele care și-au schimbat contul bancar sau doresc restituirea banilor în alt cont trebuie să completeze și ei aceeași cerere.

 

 

Prețul negociat cu moștenitorii sculpturii lui Brâncuși a fost de 11 milioane de euro, când în funcția de ministru al Culturii era Vlad Alexandrescu. Guvernul contribuia cu 5 milioane de euro, iar restul ar fi trebuit să vină din subscripția publică. Noul ministru, Lucian Romașcanu, susține acum că suma a fost prea mare

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News