Iata o lista de zece pasi pentru a fi un bun pacient:
1. Familiarizati-va cu istoricul dv. din punct de vedere medical.
2. Faceti lista cu medicamentele cu care v-ati tratat in ultimele luni si cu cele pe care le folositi in prezent.
3. Notati-va nelamuririle pe care le aveti in legatura cu boala, analizele sau tratamentul.
4. Fiti cat mai precis posibil in descrierea simptomelor pe care le incercati.
5. Cereti informatii despre orice procedura medicala care vi se aplica, in special daca este ceva nou pentru dv.
6. Interesati-va si de alte noutati in domeniu: din presa, de la televizor, de la alti pacienti etc.
7. Cereti sa vi se explice rezultatele analizelor si pastrati copii ale buletinelor de analiza.
8. Respectati „cu sfintenie” programul de tratament si de prevenire a complicatiilor.
9. Daca simtiti ca este necesar, adresati-va si unui alt medic de aceeasi specialitate, pentru a obtine o a doua opinie.
10. Incredeti-va in propriile instincte.
Raspunsuri la scrisori
Andriuc Vladimir, Focsani. Unul dintre producatorii de ulei de catina se numeste Hofigal. In privinta durerilor reumatice, tot la bani ajungem. Foarte eficace este tratamentul cu Vioxx tablete. Se dau compensat, dar tot scumpe sunt (in jur de un milion de lei lunar).
Ionel Ioana, Bucuresti. Deoarece crizele de hipocalcemie coincid cu menstruatia, iar tratamentele clasice nu par sa dea rezultate, ati putea sugera medicului ginecolog sa va intrerupa ciclul pentru o perioada, cu ajutorul medicamentelor, sa vedeti daca situatia se normalizeaza.
Nicoleta S., Alexandria. Va sugerez sa va adresati unui dermatolog priceput, atat pentru problema petelor rosii, cat si pentru parul care nu creste. Daca aveti posibilitatea, cereti medicului o trimitere la Spitalul Colentina din Bucuresti, la Sectia de Dermatovenerologie, sau mergeti la o clinica dermatologica privata.