Chinezii au „împrumutat” muntele Brienzer Rothorn, din Elveția, pentru a promova vacanțele în țara asiatică, acuză ziarul Blick. Jurnalista Sylvia Michel și-a recunoscut fotografia în clipul unei agenții locale de turism, ale cărei oferte sunt promovate de China Daily, oficios al partidului comunist. În imaginile editate la Beijing apare chiar și câinele ciobănesc al fotoreporterului!
Potrivit Blick, videoclipul a fost editat digital. S-au adăugat câțiva nori, perspectiva a fost rotită, iar lumina a fost ajustată. „Acei munți nu sunt în China. E un masiv aproape de Interlaken, Brienzer Rothorn, care străjuiește Lacul Brienz”, notează jurnaliștii de la Zürich.
„Mi l-au furat și pe Rasta, câinele meu ciobănesc”
„Nu este un caz izolat. Se întâmplă în fiecare zi”, a spus Sylvia Michel, șocată de faptul că a fost copiată inclusiv imaginea lui Rasta, câinele ei ciobănesc.
Fotograful vrea să raporteze videoclipul: „Aceasta este o încălcare gravă a legii drepturilor de autor”.
Videoclipul a fost distribuit, cu hashtagul GlamourChina, și de ziarul de stat „China Daily”, oficiosul de limbă engleză al partidului.
#GlamorChina Wouldn't you like to visit this peaceful getaway and enjoy play time with your dog in a small town nestled at the foot of the mountain? pic.twitter.com/Md83RH23Nd