Pregătirile în caz de cutremur în Bucureşti au ajuns o afacere pe bani publici în circuit închis. Un contract privind consolidarea clădirilor din Capitală a fost dat de o companie municipală către firma deţinută de şeful unei alte companii municipale.
Arhitectul de la TSD
Emilian Constantin Calotă, de profesie arhitect, absolvent al Universităţii Spiru Haret, nu face un secret din simpatiile sale politice. A deţinut, acum câţiva ani, funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PSD. Pe Facebook, a postat îndemnuri la vot pentru social-democraţi şi pentru candidatul PSD la prezidenţiale.
Anul trecut, Emilian Calotă ajunsese să încaseze două salarii de la stat şi unul de la privat. Era consilier al vicepremierului ministru al dezvoltării din acea perioadă, Paul Stănescu. De pe urma acestei activităţi, tânărul declara un venit de 1347 lei lunar, brut.
În acelaşi timp, Calotă era şi este în continuare membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Municipale de Agrement, una dintre societăţile pe acţiuni din holdingul înfiinţat de primarul Gabriela Firea. Pentru această funcţie, arhitectul încasează un salariu lunar de aproximativ 5.800 de lei, brut.
Proiect pentru Centrul Vechi
Slujbele pe bani publici nu sunt singurele surse de venit ale lui Emilian Calotă. Acesta este angajat la Biroul Individual de Arhitectură “Sorin Minghiat” şi deţine firma CEC Solutions SRL, ca acţionar majoritar, cu 96 la sută din acţiuni.
Asocierea dintre CEC Solutions SRL şi Biroul Individual de Arhitectură Sorin Minghiat a câştigat, în mai 2019, o licitaţie organizată de Compania Municipală pentru Dezvoltare Durabilă.
Contractul, în valoare de 165.000 de lei (aproximativ 34.000 de euro), se referă la “Prestare servicii de elaborare studii istorice de fundamentare a intervenţiilor de consolidare pentru imobilele din municipiul Bucureşti”. Licitaţia a avut numărul de anunţ SCN1040824, conform sistemului electronic de achiziţii publice SICAP.
Printre imobilele prevăzute în contract, unele situate în Centrul Vechi, altele, pe Calea Moşilor, se află şi clădirea monument istoric din Strada Franceză nr. 32.
Locatarii din această clădire au fost evacuaţi, în decembrie 2018, de ISU, după ce se prăbuşise planşeul de la parter. Oamenii au fost duşi în locuinţele sociale ale Primăriei Bucureşti, din Piaţa Naţiunile Unite, şi de atunci aşteaptă finalul lucrărilor de consolidare.
Colaborare cu fostul profesor
Un studiu istoric de arhitectură, care să arate evoluţia clădirii în timp şi propune un plan de restaurare, poate fi întocmit doar de un specialist atestat în domeniul patrimoniului de arhitectură.
Înfiinţată în 2017, firma CEC Solutions SRL apare ca având, în medie, 2 angajaţi, pe site-ul Termene.ro. Prin urmare, expertiza pentru contract vine de la biroul lui Sorin Minghiat, membru al Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Printre alte lucrări pe bani publici, Minghiat a fost şeful de proiect al reabilitării zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei. Cunoscut şi ca flautist în cadrul Cenaclului Flacăra, Minghiat este profesor la Facultatea de Arhitectură a Universităţii Spiru Haret, unde a absolvit Emilian Calotă.