UPDATE: Nicoleta Diaconescu a apelat din nou în redacția Libertatea, de această dată spunând că își amintește numărul de telefon.

„La Casa de Sănătate apare numărul de telefon al asociatei mele, Flori Diaconescu, nu era al meu, dar nu citisem bine prima oară”. Aceasta a mai explicat că Flori Diaconescu era persoana care se „ocupa de firma AM Tech Distribution SRL”, companie de îngrijiri la domiciliu.


Îninte de a publica materialul, ziarul a încercat să afle opinia patroanei, însă aceasta a spus, ieri, că nu poate să răspundă, deoarece a suferit o intervenție chirurgicală. Astăzi, ea a răspuns în scris întrebărilor, după ce a avut și o convorbire telefonică cu reporterul Libertatea.

Libertatea: Totuși, pe lângă răspunsuri, aș vrea să lămurim cu videochatul.
Nicoleta Diaconescu: Da, nu e adevărat. Vă dați seama, eu și născusem în perioada respectivă…

Libertatea: Nu, dar nu am spus că ați făcut. Am spus că datele de contact ale firmei dumneavoastră apar în acel anunț. E un anunț de angajare.
Nicoleta Diaconescu: Știți, eu am achiziționat acel număr de telefon în 2014. Cartelă. Anunțul e din 2012. E o coincidență.

Libertatea: Da, dar, pe lângă număr, apare și adresa de e-mail flori_diaconescu@yahoo.com, a apropiatei dumneavoastră, Flori Diaconescu…
Nicoleta Diaconescu: Nu am o rudă, gradul IV inclusiv, cu acest nume.

Libertatea: Doamnă, avem informații că sunteți foarte apropiate, plus că dovadă e și Facebookul, iar din cele 6 likeuri ale paginii Star Pro Center INTL, două sunt ale dumneavoastră și ale ei.
Nicoleta Diaconescu: Da, OK, ea e o colaboratoare de-a mea, dar atât. Ne cunoaștem tot din 2014, de când aveam afacerea cu îngrijiri la domiciliu.

Libertatea: Păi, în același an, preluați acel număr, cartelă, și o cunoașteți și pe ea?
Nicoleta Diaconescu: Da, e o coincidență. Nu e nimic adevărat cu videochatul.

Ulterior, patroana firmei Star Pro Center INTL a transmis și răspunsurile în scris la întrebările adresate de Libertatea.

În continuare, răspunsurile Nicoletei Diaconescu trimise de pe e-mailul firmei Star Pro Center INTL:

– Care este poziția dumneavoastră față de câștigarea a 3 contracte de reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 5 cu o firmă care apare, în Registrul Comerțului, cu un singur angajat la ultimul bilanț depus și cu două sedii la care reporterii ziarului nu au găsit pe nimeni, Star Pro Center INTL?
Un singur angajat am avut în anul 2016. În prezent avem 43 de angajați cu carte de muncă, program normal și alte câteva zeci de colaboratori. Este cel puțin ciudat că nu ați găsit pe nimeni, deoarece la punctul de lucru din str. Esarfei nr. 55 sunt cel puțin 10-15 angajați între orele 9:00 si 20:00, iar cel puțin 5 rămân pâna la ora 23:00, aproape zilnic, iar la sediul social este cineva aproape în permanență.

– Cum comentați faptul că majoritatea contractelor câștigate de compania dumneavoastră (95%) au venit cu instituții din Sectorul 5 al Capitalei, din cele mai variate domenii (instalații electrice, montat/demontat instalații de Crăciun etc)?
Procentul menționat de către D-voastră este complet greșit. În realitate, avem contracte în derulare în Bucuresti și 5 județe.

– Mai mult, cum comentați că atât contractele actualei, cât și ale fostei companii controlate de dumneavoastră, Marcus Serv Pro, erau, în principal, câștigate cu entități din Sectorul 5?
Nu am fost asociat sau administrator în aceasta societate. Nu am deținut nicio funcție și nu cunosc detalii despre aceasta.

– Din ce motiv site-ul companiei apare cu texte prestabilite în limba latină, numărul afișat are prefix de Elveția, iar adresa depusă pe diferite site-uri (Lânăriei 101 / ejobs.ro) este aceeași cu a unei firme de-a dumneavoastră care se ocupa de îngrijiri la domiciliu?
Pe site-ul „www.starprocenter.com” la datele de contact apare numărul de telefon al societății noastre, iar adresa de email este: office@starprocenter.com.

– Care este relația dumneavoastră de rudenie cu doamna Florentina (Flori) Diaconescu?
Nu există niciun membru al familiei mele ( până la gradul IV, inclusiv) care să poarte prenumele Florentina ( Flori).

– Din ce motiv datele de contact ale fostei dumneavoastră companii, depuse oficial la CASMB și aflate încă pe site-ul CASMB, AM Tech Distribution SRL, sunt identice cu anunțuri de angajare videochat în ziarele Anunțul de la A la Z din 2012 (telefonul aflat la AM Tech Distribution și e-mailul flori_diaconescu@yahoo.com)?
– Am intrat în posesia numărului de telefon cu începere din anul 2014, motiv pentru care nu am cunoștință despre acest număr înainte de acestă dată.


Citește și:

Cui i-a dat primarul sectorului 5 peste 13 milioane de euro pentru anveloparea blocurilor. Traseul incredibil al femeii: în 2012 făcea angajări pentru videochat, în 2019 a pus mâna pe contract printr-o firmă-fantomă!

 
 

Urmărește-ne pe Google News