Comentează– Cumpără din spaţii avizate sanitar- veterinar. Aceasta e prima măsură de siguranţă pe care o reaminteşte profesorul Mencinicopschi.
– Verifică ştampila. Carnea se marchează cu ştampila sanitar-veterinară, care atestă că animalul sacrificat este sănătos. Ştampila poate fi ovală sau rotundă şi conţine următoarele date: numele ţării, scris cu majuscule (ROMÂNIA) sau codul ISO al ţării (RO), codul judeţului, numărul de autorizare a unităţii, numărul de identificare a medicului veterinar care a efectuat inspecţia şi înscrisul cu majuscule: CONTROLAT SANITAR-VETERINAR sau CE.
– Studiază atent carnea. Dacă este proaspătă, nu are miros, este rozalie şi elastică la atingere, nu lipicioasă. Ca să fii sigur că ficatul, inima şi rinichii nu provin de la alte animale, cere-i negustorului să ţi le dea direct din carcasa mielului. Încă ceva: organele se alterează mai repede decât carnea aşa că, dacă au un iz oricât de uşor, nu sunt proaspete.
Ai grijă să nu ţi se vândă o pulpă… de câine!
Dacă te temi să nu ţi se vândă carne de câine, cere un miel întreg, cu cap şi copite, ca să te asiguri că nu are dinţi şi unghii. Dacă vrei totuşi să cumperi mai puţin, o pulpă, de exemplu, trebuie să fii atent la mai multe detalii: carnea de câine este de un roşu închis, are miros specific, neplăcut, fibră musculară fină şi consistenţă moale, iar grăsimea este alb-cenuşie, uleioasă. În plus, câinele are oase mai lungi şi doar trei vertebre sacrale, pe când oaia are cinci.