Pornind de la faptul că precedentele crize s-au resimțit în România într-un interval de șase-nouă luni de la debutul în SUA, specialiștii Universității Politehnica din Timișoara au căutat să afle ce impact ar putea avea asupra pieței autohtone concedierile masive operate postpandemie în industria IT americană.
Un studiu coordonat de specialiștii UPT a analizat situația foștilor studenți ai instituției de învățământ superior la 18 luni de la absolvire. „Momentul ales este relevant pentru a verifica dacă tânărul are stabilitate după ce a devenit specialist în domeniul studiat”, explică reprezentanții UPT.
Potrivit cercetării, dintre cei 1.714 studenți care au absolvit UPT în 2022, 1.595 sunt angajați. Cel mai mare grad de angajabilitate, 97%, se regăsește în rândul licențiaților în Electronică și Telecomunicații.
Succesul cel mai redus pe piața muncii se înregistrează în rândul absolvenților de Arhitectură și Urbanism.
Din cei 525 de licențiați ai Facultății de Automatică și Calculatoare, 486 sunt angajați, ceea ce înseamnă un procent de 93%. „Este o ușoară creștere comparativ cu anul trecut. Procentul este mai mare în cazul celor care au urmat un program de masterat la Universitatea Politehnica Timișoara: rată de angajabilitate de 96%, iar în anii trecuți era la același nivel cu cea de la programele de licență”, este concluzia studiului realizat de UPT.
Specialiștii universitari din Timișoara opinează că un posibil efect negativ al concedierilor la nivel global a apărut deja. „Anul trecut, când Guvernul României a modificat sistemul de impozitare al IT-iștilor, foarte puține companii au compensat banii care nu mai merg în buzunarul angajatului, ci la bugetul de stat. Acesta a fost un prim semnal că piața începe să nu mai aibă același avânt pe care îl avea în anii trecuți”, avertizează Universitatea Politehnica.
„Problemele nu au devenit mari”
Rectorul Universității Politehnica din Timișoara, Florin Drăgan, a declarat pentru Libertatea că analiza UPT „confirmă că nu sunt probleme foarte mari în piața din vestul României”.
„Există o zonă de concediere, dar dacă nu afectează absolvenții până la un an și jumătate de la terminarea studiilor, cu o experiență totuși redusă, înseamnă că problemele nu au devenit mari, ca în alte regiuni, să zicem în Statele Unite sau în vestul Europei”, a explicat Florin Drăgan.
„Costul puțin mai mic” al IT-iștilor din România este unul dintre motive. „Datorită reducerii de costuri, companiile nu mai angajează neapărat în Vest și preferă să recruteze în estul Europei, în România, în special. Pe de altă parte, oricum, înainte de apariția acestor probleme, nevoia de pe zona de inginerie în piața muncii din România era uriașă. Multe companii au declarat că vor să dezvolte noi linii de producție sau să deschidă centre de cercetare, în condițiile în care resursa umană era totuși limitată. În condițiile acestea era foarte greu să fie afectată o piață a muncii care nu avea niciun surplus, dimpotrivă, avea un minus în privința forței de muncă calificate”, a mai declarat Florin Drăgan pentru Libertatea.
„Noi, românii, genetic stăm mai bine”
Rectorul Universității Politehnica din Timișoara este de părere că „pe zona de dezvoltare de software sau de IT, noi, românii, genetic stăm mai bine decât alte popoare”.
„Asta se vede prin prezența în marile companii din lume. Raportul calitate-preț e, din punctul nostru de vedere, încă unul competitiv”, își arată convingerea Florin Drăgan.
Universitarul timișorean a vorbit și despre posibilele avantaje pe piața internațională a muncii ale profesionistului român din IT în fața competitorilor din Asia. „E clar că și indienii sunt foarte prezenți în zona de IT. Acum sunt cea mai mare țară din lume din punct de vedere al populației. Totuși, pe zona de IT, resursa umană este într-un fel limitată. Nu oricine poate face o dezvoltare de software. Mi-e greu să compar din punctul de vedere al calității oamenilor. Eu zic că sunt lucruri apropiate. În schimb, din punct de vedere cultural și, de multe ori, al diferențelor de fus orar, destul de importante, noi suntem în avantaj”, a explicat Florin Drăgan.
Avantajul este exemplificat cu câteva date concrete de rectorul UPT. „Față de Marea Britanie avem două ore. Nu e o problemă. Față de SUA e o diferență mai mare de fus orar, dar cultural suntem destul de apropiați. Pe de altă parte, în momentul în care începe ziua de muncă în India, prin Europa cred că se doarme. Asta poate crea niște probleme de eficiență a muncii”, arată Florin Drăgan.
Sunt amenințate joburile din IT de inteligența artificială?
Drăgan opinează că salturile tehnologice gigantice din ultimii ani ar trebui să fie în avantajul programatorilor: „Pe zona de software, dezvoltare, inteligență artificială, lucrurile sunt mai complexe puțin. Se schimbă dinamica în piața muncii, dar eu cred că e loc pentru toată lumea care vrea să depună efort”.
Profesorul universitar crede că războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu reprezintă un risc de destabilizare pentru industria IT.
„Timișoara fiind destul de mult calată pe industria automotive, o afectare a acestei zone ne duce într-o afectare a pieței muncii. De aceea încercăm să diversificăm puțin oferta educațională, prin introducerea unor specializări noi. Spre exemplu, anul trecut am venit cu un master pe zona de gaming. Vrem să formăm specialiști pe zona industriilor creative pentru a atrage în următorii trei-patru ani o companie mare din această industrie. Pe de altă parte, cred că încă ne poate afecta ce ne întâmplă în State sau în Vest. Nu putem întotdeauna să luăm deciziile aici și să mergem mai departe. Încă suntem atractivi din punctul de vedere al costului, dar nu știu cât putem influența piața”, a mai declarat Florin Drăgan pentru Libertatea.
Foto Ilustrativ: Shutterstock