O vacanță la Mamaia, care ar fi trebuit să fie un motiv de relaxare pentru ambii parteneri, s-a transformat într-un scandal de proporții.
Omul de afaceri Mihai Bizu, unul unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din București și județul Ilfov, a fost audiat de procurori, iar primele cercetări au arătat că “în data de 8 august, în jurul orei 0.56, în timp ce se afla pe balconul unui apartament din stațiunea Mamaia, județul Constanța, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic pe soția sa, lovind-o cu capul de cada tip jacuzzi aflată pe balcon și ținând-o cu capul cufundat în apă. El a urmărit astfel să îi suprime viața, rezultat care nu s-a produs datorită intervenției altor persoane”.
“A ținut-o cu capul sub apă pe reclamantă, iar aceasta a simțit o înțepătură”
Pârâtul a tras-o de păr și a ținut-o cu capul sub apă pe reclamantă, după care aceasta a simțit o înțepătură, urmată de o sângerare puternică, în zona subaxilei. Ulterior, în jurul orelor 1.30, pârâtul a lovit-o și a violat-o pe reclamantă în mod repetat, în timp ce se aflau la hotel.
Motivarea instanței:
În varianta prezentată de Mihai Bizu, scandalul s-a declanșat pe fondul unei crize de gelozie a Irinei, aceasta acuzându-l că flirtrează cu alte femei.
După ce a revenit în Capitală, Irina Popescu, instructor de yoga, a mers la Secția 15 Poliție și a povestit ce i s-a întâmplat.
Soția afaceristului a solicitat și admiterea cererii de emitere a ordinului de protecție împotriva lui Mihai Bizu, fiindcă “acesta reprezintă un real pericol pentru integritatea sa fizică și psihică”.
“Ne simțeam bine și am consumat alcool. Fiecare raport sexual a fost consimțit”
Dezvoltatorul imobiliar a declarat în fața instanței că cererea de emitere a unui ordin de protecție este “neîntemeiată”, iar unul dintre argumente a fost acela că totul pornește doar de la declarațiile partenerei sale de viață. În consecință, este cuvântul ei împotriva cuvântului său, iar femeia nu s-ar fi aflat “în pericol”, așa cum pretinde. Au fost împreună în Mamaia, “se simțeau bine și au consumat băuturi alcoolice”, i-a cumpărat Irinei chiar și un “telefon de ultimă generație”, iar dacă ea s-ar fi simțit “în pericol”, în compania sa, nu ar mai fi acceptat astfel “daruri”.
Acuzat de Irina Popescu de viol, milionarul s-a apărat și a susținut că nici vorbă despre așa ceva. “Fiecare raport sexual a fost consimțit”, iar “starea de pericol” despre care vorbește partenera sa “nu există”.
Apărătorul Irinei Popescu a declarat în fața judecătorilor că existe “probe” indubitabile care arată că aceasta a fost supusă unor violențe de natură fizică și sexuală, existând fotografii depuse la dosar care demonstrează acuzațiile formulate.
Timp de șase luni nu se poate apropia de soția sa la mai puțin de 100 de metri
Analizând argumentele cele două părți, judecătorii au hotărât că un ordin de protecție împotriva omului de afaceri este justificat.
Timp de 6 luni, Bizu nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de Irina Popescu.
- “Evacuarea pârâtului din imobilul situat în București (…) și reintegrarea victimei în locuința menționată;
- Să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de reclamantă, față de imobilul în care aceasta locuiește situat în București.
- Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima”.