Opt trenuri sunt blocate în diverse gări dintre Caransebeș și Orșova, pe ruta Timișoara – București, din cauza furtunii de joi seară, care a doborât mai mulți arbori ce au rupt linia de înaltă tensiune a CFR. Pompierii din Caraș-Severin spun că aproximativ 800 de călători sunt ”prizonieri” în vagoane. Cristi este unul dintre aceștia, dar el s-a pregătit de drum.
„Am plecat din Constanța joi, la ora 16.20. Citind în presă despre codul roșu de furtuni eram convins că o călătorie Constanța – Timișoara nu are cum să dureze doar 12 ore și jumătate. Așa că m-am pregătit cu 4 litri de apă, o baterie externă, încărcătoare, mâncare pentru 24 de ore, haine de schimb și o zi în care nu mi-am planificat nimic altceva decât să îmi revăd cât mai curând familia”, ne-a spus Cristi.
Trenul privat în care se află timișoreanul stă în halta
Poarta de la ora 3 noaptea.
„Înțeleg perfect că nu ne putem pune cu natura, dar mă așteptam ca Prefectura Caraș-Severin să îi sprijine pe călătorii trenului CFR blocat de mai mult de nouă ore în aceeași stație. Nu toți călătorii din trenul respectiv erau pregătiți pentru un asemenea drum, așa cum sunt eu. Oamenii erau epuizați. Noroc că la un moment dat a venit o locomotivă diesel și i-a tractat. Noi mai așteptăm până se întoarce locomotiva și după noi”, ne-a mai spus timișoreanul.
CFR susține că echipele feroviare lucrează de joi noapte.
„Zeci de angajați feroviari acționează cu utilaje încă
din cursul serii pentru tăierea arborilor, îndepărtarea acestora de pe linia de
cale ferată și înlocuirea cablului de înaltă tensiune, rupt pe mai multe
secțiuni, între stațiile Slatina – Timiș – Teregova. Pentru a asigura accesul
echipelor de intervenție în zona afectată, opt trenuri de călători staționează
în gările adiacente până la finalizarea lucrărilor de eliberare a gabaritului
și înlocuirea firului de contact rupt, astfel încât să se poată repune sub
tensiune linia de contact”, au spus oficialii CFR.
Trenuri oprite în gările Poarta, Vălișoara, Domașnea Cornea și Crușovăț:
IR 1693 (București Nord – Timișoara)
IR 1696 (Timișoara Nord – București Nord)
IR 1695 (București Nord – Timișoara Nord)
IR 1692 (Timișoara – București Nord)
IR 1991 (Mangalia – Timișoara Nord)
R 9551 (Orșova – Crușovăț)
Trenul privat 15594 (Arad – Constanța)
Trenul privat 15593 (Constanța – Arad).