Potrivit Poliției, Răzvan Ciobanu rula la volanul unui autoturism de teren, cu o viteză foarte mare dinspre Năvodari către Tulcea, pe un drum comunal. Designerul a pierdut controlul volanului înainte de intrarea în localitatea Săcele. Din cauza vitezei excesive, mașina a intrat pe o pășune, unde a parcurs aproximativ un kilometru, apoi a reintrat pe drum și cel mai probabil, în acel moment, la impactul cu porțiunea de asfalt mai ridicată decât acostamentul, mașina a ricoșat într-un pâlc de copaci.
CITEȘTE ȘI: Povestea cutremurătoare a românului ucis de doi adolescenți în Suedia, care au rămas nepedepsiți!
Potrivit imaginilor de după impact, cel puțin patru arbori au fost culcați la pământ de monstrul de oțel. Așa cum arată epava mașinii de teren, este foarte posibil să se fi răsturnat și răsucit de mai multe ori, fiind avariată pe toate părțile.
Cel mai probabil, Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranța, și a fost aruncat din mașină. Geamul dreapta dislocat indică faptul că pe acolo ar fi fost proiectat din autoturism. Cadavrul său a fost găsit întins pe spate, pe jos, în dreapta mașinii. Ciobanu avea mâinile împreunate, ca pentru rugăciune.
Prima reacție a Poliției
Conform IPJ Constanța, accidentul s-a produs din cauza neatenției conducătorului auto, care rula cu o viteză foarte mare și a pierdut controlul volanului la intrarea în localitatea Săcele. „În data de 29.04.2019, în jurul orelor 07.15 am fost sesizați de producerea unui accident mortal. Un bărbat, de 43 de ani a condus un autoturism, pe DJ 226, dinspre Năvodari către Săcele și ajungând la intrarea în localitatea Săcele, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă către dreapta, unde a rulat aproximativ 850 metri, după care a intrat în coliziune cu mai mulți copaci. A rezultat decesul la fața locului a conducătorului auto”, transmite IPJ Constanța. Accidentul s-a petrecut la intrarea în localitatea Săcele din județul Constanța, pe drumul vechi către Tulcea, aflat la o distanță de aproape 20 de km de Năvodari.
CITEȘTE ȘI:
Reacția lui Jojo după ce Răzvan Ciobanu a murit. „Sunt complet zdruncinată și șocată”
Codin Maticiuc, după moartea lui Răzvan Ciobanu. „M-am simțit prost că am văzut…”
Viața lui Răzvan Ciobanu, în lumina reflectoarelor. Și-a recunoscut public orientarea sexuală