De puţine ori am avut o discuţie sinceră, de la suflet la suflet, dar am avut nenumărate conversaţii, aşa, ca între gagici. Era politicoasă şi foarte, foarte rezervată. La un moment dat, l-a abandonat pe prietenul care-i pusese la picioare o lume întreagă, fiindcă nu se vedea stând degeaba prin Monaco, într-o casă, şi frecând menta, înconjurată de bogăţii. L-a părăsit fără nici o explicaţie, chiar dacă, poate, îl iubea. Mi-a zis că-i e greu s-o ia de la capăt în altă parte, câtă vreme în România e cineva şi lumea o respectă. Apoi am regăsit-o, parcă mai întremată, în braţele lui Puiu, un băiat bun de pus la rană şi care nu-i ieşea din cuvânt. Umbla să-şi găsească sponsori pentru album şi viaţa era grea, banii se împuţinaseră şi pipiţe mai tinere erau «pe val», mai bine cotate, mai bine îmbrăcate, mai de succes. Ştia asta şi suferea. La un moment dat, ne-am întâlnit întâmplător la acelaşi doctor, fiindcă şi eu, şi ea ne doream cu disperare copii. L-a abandonat pe doctor când au prins-o paparazzii la intrare şi s-a dus la altul, fără să dea nici o explicaţie. Aşa era ea, nu dădea explicaţii niciodată.

Mădălina suferea că îmbătrânea. Se uita, uneori, îngrozită în oglindă şi-mi spunea că are riduri sau că i se lasă gâtul. Eu îi spuneam că e frumoasă de pică, başca mai e şi slabă. Era să devenim neamuri, pentru că, la un moment dat, când se hotărâse să se mărite cu Puiu, voia ca eu şi Prigoană să-i fim naşi. Ne-a sunat să ne spună însă că amână nunta, fiindcă nu e sigură că vrea asta, şi apoi am cam pierdut legătura. La mine venise deja un copil, la ea nu, şi ştiam că o durea îngrozitor că nu avea un bebe pe care să-l strângă în braţe. Pe urmă, ne-am întâlnit la petrecerea unor prieteni, când avea o burtă mai mare decât ea, era mai veselă ca oricând şi dansa cot la cot cu toată lumea, deşi mai avea puţin până să nască.

Era fericită, vă jur! Apoi, am aflat că a făcut nunta odată cu botezul şi m-am bucurat pentru ea, deşi ştiam că nu are o viaţă uşoară. Ştiam că are greutăţi financiare, că nu mai era vedeta de altădată, că bebeluşul nu o împlinise sută la sută, ba chiar am bănuit-o, la un moment dat, de depresie postnatală şi i-am spus să facă ceva. Ea a tăcut şi nu mi-a dat nici o explicaţie, ca de obicei. Din păcate, s-a dovedit că avusesem dreptate şi jur că n-am înţeles-o cu adevărat niciodată. Mădălina rămâne o întrebare fără răspuns şi fără explicaţii”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News