În octombrie 2023, când Israelul a început loviturile în Fâșia Gaza ca răspuns la atacurile Hamas, au fost emise ordine de evacuare pentru locuitorii enclavei, aceștia fiind sfătuiți să se îndrepte către sud, o zonă considerată atunci mai sigură.
Fotografii din satelit de la Planet Labs, surprinse la jumătatea lunii octombrie și apoi pe 14 ianuarie, arată o creștere semnificativă a numărului de corturi în jurul orașului aflat la frontiera cu Egiptul.
De asemenea, analiza datelor din satelit făcută de Corey Scher de la City University of New York și Jamon Van Den Hoek de la Oregon State University arată că nu mai există prea multe locuri în care acești oameni se pot duce, în Fâșia Gaza.
Estimări publicate pe 2 februarie indicau că între 53% și 65% din clădirile din Fâșia Gaza au fost probabil avariate sau distruse. Există însă unele diferențe între nord și sud legate de amploarea pagubelor.
Între 73% și 84% dintre clădirile din orașul Gaza și 69-81% dintre clădirile din nordul Fâșiei au fost probabil avariate sau distruse, în timp ce în orașul sudic Khan Younis, nivelul estimat al distrugerilor este de cel puțin 50-63%.
Shocking footage shows unimaginable destruction in📍#Gaza city, including our health centre.
— UNRWA (@UNRWA) February 15, 2024
+70% of civilian infrastructure- including homes, hospitals & schools- have been destroyed or severely damaged.
84% of health facilities have been affected by attacks.
Nowhere is safe. pic.twitter.com/9yRjJGvSMA
În ceea ce privește Rafah se estimează că 29-40% dintre clădiri au fost distruse până la data de 2 februarie.
Orașul este considerat ultimul loc relativ sigur din Fâșia Gaza, dar acest lucru s-ar putea schimba dacă premierul israelian Benjamin Netanyahu își va duce la îndeplinire intenția anunțată de a desfășura operațiuni terestre și aici.
În cazul unui atac terestru asupra Rafah fără un plan de evacuare a civililor, nu este clar unde ar putea merge palestinienii nevoiți să fugă de acolo, mulți dintre ei fiind strămutați de mai multe ori de la începutul războiului. Au apărut deja informații în legătură cu victime civile în urma loviturilor civile din zonă.
Israelul, sub presiune internațională pentru a renunța la ofensiva în Rafah
În acest context, Israelul se află sub presiuni tot mai mari din partea guvernelor străine și a agențiilor umanitare pentru ca armata sa să nu intre în Rafah.
ONU a avertizat deja privind pericolele unei astfel de ofensive.
„Operațiunile militare din Rafah pot duce la un măcel în Gaza. De asemenea, ar putea duce activitatea umanitară, deja fragilă, la un pas de moarte. Ne lipsesc garanțiile de siguranță, proviziile cu ajutoare umanitare și capacitatea personalului de a menține această operațiune pe linia de plutire”, a declarat recent Martin Griffiths, șeful ONU pentru ajutor umanitar.
De asemenea, președintele american Joe Biden, a afirmat, la începutul săptămânii, că Israelul nu ar trebui să continue un astfel de asalt „fără un plan credibil pentru a asigura siguranța și sprijinul celor peste un milion de persoane care se adăpostesc acolo”.
Ulterior, Casa Albă a publicat joi un comunicat după o discuție telefonică dintre Biden și Netanyahu, precizând că președintele SUA „și-a reiterat punctul de vedere că o operațiune militară nu ar trebui să aibă loc fără un plan credibil și executabil pentru a asigura siguranța și sprijinul civililor din Rafah”, relatează CNN.
Tot joi, Australia, Canada și Noua Zeelandă au emis o declarație prin care au avertizat Israelul că „o operațiune militară extinsă ar fi devastatoare”, pentru că „pur și simplu nu mai există niciun alt loc unde să se ducă civilii”.
În ciuda pericolului potențial pentru populația civilă, Netanyahu a anunțat vineri că a ordonat armatei israeliene să prezinte cabinetului de război un plan care să permită atât evacuarea civililor din oraș, cât și distrugerea batalioanelor Hamas rămase în zonă, notează The Times of Israel.
Foto: Profimedia
ArsenalFC1886 • 17.02.2024, 02:11
E clar ! Hamas e pe ducă ! A calculat greșit răspunsul arabilor de pretutindeni la atacul israelian.Li se rupe ca de Tripoli ! Arabii sunt mai îngrijorați de intențiile Iranului decât de soarta “palestinienilor” După ce s-au stabilit serios în Liban,Siria,Irak și Yemen, urmeaza țările golfului și saudiții .Deja au acolo un fel de “coloană a cincea” ! Toti șiiții nu sunt altceva decât spioni și grupe de sabotaj ale Iranului .Mai rămâne să rezolve conflictul cu Pachistan în privința Beluchistanului și au mâna liberă spre sud și vest .
TZTZ • 16.02.2024, 13:27
Cand organizatia care conduce razboiul este o organizatie terorista aici se ajunge, vezi soarta lui ISIS. De ce nu ii muta in partea cealalta a gardului in Egipt. Sinai este destul de mare sa adaposteasca toti palestinienii, si toate statele arabe sa contribuie daca ii iubesc asa de mult pe palestinieni, sau nu...?