Raed Arafat și Nelu Tătaru au afirmat că persoanele care vin din aceste zone, chiar și dacă doar le tranzitează, urmau să fie plasate în carantină (din zonele roșii) sau izolare la domiciliu (din zonele galbene), când ajung în România.
La scurt timp, însă, pagina de Internet a Institutului Național de Sănătate Publică unde aceste zone erau indicate a devenit inaccesibilă și Grupul de Comunicare Strategică a transmis o precizare prin care nega afirmațiile celor doi.
În plus, când lista a putut fi din nou accesată, din ea lipseau zonele despre care vorbiseră secretarii de stat, arată publicația Ziare.com.
Franța, Germania și Spania te plasează automat în carantină sau izolare la domiciliu – primul anunț
Arafat și Tătaru au spus că în zona roșie au fost incluse începând de azi și nordul Franței și Madridul, iar tot restul teritoriului din Germania, Franța și Spania e inclus în zona galbenă.
Ei au precizat că toți cei care vin sau doar tranzitează o zonă roșie vor fi plasați automat în carantină în centrele înființate de autorități, iar cei care vin sau tranzitează zonele galbene sunt plasați în izolare la domiciliu.
Accesând la acel moment lista actualizată a zonelor de risc pe site-ul Institutului de Sănătate Publică am văzut următoarele: în zona roșie erau incluse provincia Wuhan din China, inclusiv orașul Wuhan, orașul Daegu și județul Cheongdo din Coreea de Sud, întreaga Italie, 5 regiuni din Franța-Hauts de France, Ile de France, Grand Est, Bourgogne France Comte și Auvergne Rhones Alpes -, 3 regiuni din Germania-Baden Wurttemberg, Bayern și Nordrhein Westfalen-și regiunea Madrid din Spania.
În zona galbenă se preciza că intră toate celelalte provincii și orașe din China continentală, întreg Iranul, tot restul Franței, Germaniei, Spaniei și Coreei de Sud.
Grupul de comunicare strategică și-a contrazis doi dintre membrii săi
La aproximativ o oră de la acest anunț, după ce informațiile fuseseră difuzate pe toate canalele, Grupul de Comunicare Strategică a transmis o „precizare” pe care o redăm integral:
„Menționăm faptul că nu s-a luat nicio decizie referitoare la includerea în zonele roșii, respectiv cele care presupun carantină instituționalizată timp de 14 zile a cetățenilor care revin din regiuni ale Franței, Germaniei și Spaniei. O astfel de decizie referitoare la actualizarea zonelor de risc (zone roșii/zone galbene) poate fi luată numai la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, în urma unor evaluări meticuloase a evoluției răspândirii noului coronavirus (COVID-19)”.
Accesând la acel moment pagina INSP cu lista zonelor de risc, am observat că aceasta devenise indisponibilă, mesajul primit fiind: „Pagina solicitată nu a fost găsită”.
Lista zonelor de risc, modificată după precizări
Când pagina a redevenit disponibilă, lista fusese scurtată, din ea lipsind exact zonele de care vorbiseră secretarii de stat.
Astfel, la ora 15:30, în zona roșie au fost trecute doar provincia Hubei (inclusiv orașul Wuhan), Italia-întreaga țară și orașul Daegu și județul Cheongdo din Coreea de Sud.
Totodată, zona galbenă cuprindea doar alte provincii și orașe din China continentală, Iran-întreaga țară, Coreea de Sud-alde județe și localități ș districtul Heinsberg din Ranania de Nord-Westfalia.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro