Potrivit unui studiu publicat de jurnalul Frontiers in Psychology, cu 2.105 participanți, între 11 și 20 de ani, din România, Italia și Croația, carantina a influențat semnificativ visele adolescenților. 18% dintre ei, adică 378, au avut un număr mai mare de coșmaruri, iar 15% au observat niște conexiuni cu pandemia. Cei mai mulți participanți au fost din România, 47,7%, și cei mai puțini, din Croația, 8,2%.

Pentru că în mare parte cercetările de până acum s-au concentrat pe adulți, autorii studiului au vrut să evidențieze că nu doar aceștia, ci și adolescenții au avut în ultimul an vise negative. 

„Ți-a fost teamă că cineva apropiat s-ar putea îmbolnăvi?”

Adolescenții au completat un chestionar online realizat la Universitatea Sapienza din Roma, „Viața mea în carantină”, cu 73 de întrebări, majoritatea închise. Printre ele s-au numărat următoarele: „Te-ai simțit trist în izolare?”, „S-a infectat cineva drag cu virusul SARS-CoV-2?”, „A murit cineva apropiat de COVID?”, „Ți-a fost teamă că ai putea lua virusul?”, „Ți-a fost teamă că cineva apropiat s-ar putea îmbolnăvi?”.

Rezultatele studiului au fost similare în toate cele trei țări implicate: numărul coșmarurilor a crescut în rândul elevilor în starea de urgență, unii au avut vise ieșite din comun de care și-au amintit la trezire sau mai târziu, ceea ce nu se întâmpla înainte de pandemie, iar mai mulți au visat lucruri care aveau, într-un fel sau altul, de-a face cu criza cauzată de COVID-19.

Coșmarurile au apărut și în viața adolescenților ai căror apropiați s-au infectat cu virusul sau au murit de boala COVID, respectiv pentru care relațiile cu familia și prietenii s-au schimbat în ultima perioadă. Unii dintre ei nici nu și-au dat seama cât de mult îi afectează pierderea legăturii. La elevii care au spus că nu simt lipsa contactelor sociale s-a observat, de fapt, o intensificare a viselor negative, spre deosebire de cei care au recunoscut că le e dor de rudele și prietenii de care au fost obligați să se îndepărteze fizic.

Dintre cei 378 de adolescenți afectați de coșmaruri, 22,4% au fost italieni, 15,2% români și 12,7% croați.

Articolul integral, pe Școala 9

foto: Pexels

Urmărește-ne pe Google News