Cum să-ți îmbunătățești relația cu copilul tău adolescent, cum să-l asculți mai mult ca și el să te asculte. Părinții din Republica Moldova au putut să construiască punți către copiii lor prin programul de educație parentală CONECT – adolescența pe înțelesul părinților.

De două ori pe săptămână, au participat la întâlniri cu specialiștii, au discutat și și-au împărtășit experiențele avute cu adolescenții lor. La capitolul psihologi școlari, Moldova stă mai bine decât România: are un specialist la 740 de elevi, în timp ce la noi este unul la 1.000, potrivit Școala 9.

Rodica Solcan este mama unui adolescent de 15 ani din Chișcăreni, raionul Sângerei. Femeia spune că după ce a participat la proiectul CONECT, viziunea și abordarea față de băiatul ei au căpătat o altă nuanță.

Ca orice părinte, s-a simțit adesea neputincioasă sau neștiutoare în relația cu copilul ei, elev în clasa a IX-a la Liceul teoretic „Nicolae Casso” din Chișcăreni.

„Să fii părinte de adolescent nu este ușor. După piedicile pe care le întâmpinăm în cale și observă că să crești un copil deja nu mai este cum a fost cândva. Încerc să am o abordare individuală”, spune femeia de 38 de ani, care nu a avut întotdeauna parte de aceeași aplecare din partea părinților ei când avea 14-15 ani, exact anii pe care îi are acum băiatul ei.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Mama a învățat să bată la ușă

„Acest program CONECT a venit ca un colac de salvare, pentru a putea crea acele punți de legătură între părinte și adolescent. Chiar din prima ședință am implementat schimbări, cum ar fi să bat la ușă înainte de a intra în camera copilului, astfel anunțând venirea mea la el, deoarece îmi dau seama că și el este o persoană care are dreptul la spațiul său intim”, dă un exemplu mama, care lucrează ca învățătoare în liceul la care studiază și fiul ei.

Rodica Solcan mai spune că această experiență îi va ajuta și pe viitor, deoarece mai are o fetiță de șase ani și deja se pregătește pentru a putea să-i ofere acea libertate de care va avea nevoie, când va fi adolescentă, dar totuși să o poată și supraveghea.

Daniel, băiatul ei, a apreciat comportamentul schimbat din partea părinților.

„Mama mea în ultimul timp este mai înțelegătoare, mai deschisă față de mine. Spre exemplu, îmi permite să petrec mai mult timp cu prietenii mei, ceea ce anterior, și din cauza pandemiei, nu prea mi-a permis”, a povestit adolescentul pentru Școala 9.

Ion Cioina are 17 ani și este consăteanul lui Daniel. Și el s-a bucurat din plin că părinții au început să-l înțeleagă și să-i respecte deciziile și programul. Să îi facă mai ușoară trecerea către majoratul pe care îl va sărbători anul viitor.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

„Acum părinții mei încearcă să îmi ofere o mai mare libertate. Nu sunt supravegheat non-stop de ei. Când am nevoie să ies în sat cu prietenii, nu mă întreabă la ce oră mă întorc acasă. Schimbări sunt”, spune Ion.

Mama lui Ion, Veronica Cioina, povestește că mereu și-a dorit ca între ea și fiul ei să fie o conexiune și o comunicare sănătoasă. Deși, inițial, ca orice părinte, era mai mereu preocupată de ce face și cu cine iese serile, acum femeia stă calmă și îi oferă toată susținerea băiatului ei. Îl și responsabilizează în felul ăsta.

Continuarea, pe Școala 9.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI