Noi sau vechi, apartamentele de bloc nu sunt deloc spațioase, iar cu timpul se adună o mulțime de obiecte și casa devine neîncăpătoare. Din fericire, s-au dus vremurile în care mobilierul era voluminos și ocupa jumătate din cameră, iar acum poți găsi soluții practice pentru ca locuința ta să devină mai spațioasă. Iată câteva sfaturi cu adevărat utile pentru fiecare încăpere din casă:

 

  1. Primul lucru de care trebui să ții cont în bucătărie

 

Bucătăria este încăperea în care trebuie să amenajăm după câteva obiecte indispensabile – frigider, aragaz, chiuvetă. Având în vedere că doar lucrurile absolut necesare ocupă destul de mult spațiu, alegerea mobilierului trebuie făcută cu foarte mare grijă la dimensiuni.

 

Secretul este să optezi pentru un mobilier simplu, cu multe dulapuri și sertare, care să ofere suficient spațiu de depozitare, dar fără să ocupe mult loc. Pare o misiune imposibilă? Ei bine, dacă te vei uita printre aceste modele de mobila de bucatarie, vei vedea că poți găsi ansambluri care să se plieze perfect pe aceste cerințe.

 

  1. Dormitor cu doar 4 corpuri de mobilier

 

Ai un dormitor mic și e greu să mai găsești spațiu și pentru un dressing? Atunci renunță complet la el și alege doar patru corpuri – un pat cu spațiu de depozitare (lada, sertare etc.), două noptiere și o comodă cu dulap și eventual un sertar. Dressingul poate fi pe hol, în toată lungimea lui. De ce să-ți ocupi loc în dormitor, când pe hol ai atât de mult spațiu care rămâne nefolosit? Dacă ai un balcon închis, cu ferestre care izolează bine, tip termopan, poți să amplasezi acolo un dressing, care să nu îți mai ocupe spațiu în dormitor.

 

  1. Un living mai spațios, cu câteva trucuri simple

 

Și livingul poate fi mai spațios, dacă alegi obiectele corecte. O canapea cu spațiu de depozitare în interior, o măsuță de cafea cu sertărașe pentru diverse lucrușoare, dar și taburete cu spațiu de depozitare în interior sunt în mod cert alegeri mai potrivite pentru un living de mici dimensiuni. Nu încărca această cameră cu obiecte inutile și voluminoase – fotolii care ocupă mult loc, de pildă. În locul lor poți folosi taburete sau fotolii tip puf, care ocupă mult mai puțin spațiu și care sunt și alegeri mai prietenoase cu bugetul.

 

  1. Și baia poate deveni mai spațioasă, dacă faci alegerile corecte

 

În baie poți, în primul rând, să alegi o cabină de duș în locul unei căzi, pentru a mai câștiga spațiu. În cazul în care nu îți dorești acest lucru și preferi cada, atunci poți merge pe alte soluții. Un dulap sub chiuveta și un dulap cu oglindă deasupra chiuvetei te pot ajuta să salvezi spațiu din alte zone.

 

Totodată, poți alege un dulap înalt până în tavan, la baza lui să pui coșul pentru rufe, iar pe celelalte rafturi poți pune prosoapele, astfel încât să nu îți mai ocupe loc în alte camere. În cazul în care ai mașina de spălat rufe în baie, cea mai bună idee este să folosești spațiul de deasupra ei pentru a amplasa un dulap în care să pui coșul de rufe, detergentul și o mulțime de alte lucruri din această sferă.

 

După cum vezi, este vorba despre soluții simple, ușor de pus în aplicare și pe care merită cu siguranță să le ai în vedere, dacă plănuiești să renovezi sau dacă te vei muta în casă nou în viitorul apropiat.

 

Sursa foto: ADS Portrait/Shutterstock

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News