ComenteazăTraducere şi adaptare The Conversation
Cei mai norocoşi dintre noi au avut ocazia să lucreze de-acasă în timpul pandemiei, pentru a evita pericolul coronavirusului. Acum ne petrecem zilele privind la un ecran, iar o mare parte din comunicare are loc prin intermediul apelurilor video. Această tendinţă a dus la ceea ce unii numesc “zoom fatigue” (“epuizare zoom”), în care creierele noastre sunt epuizate din cauza suprastimulării.
Dincolo de tensiunea asupra ochilor indusă de privitul ecranelor toată ziua (dacă nu ne uităm la un calculator, ne uităm la televizor sau la un telefon mobil), şi simţul spaţiului ne este afectat de întâlnirile video. Dintr-odată, toată lumea se află mai aproape de noi decât ar fi într-o întâlnire pre-pandemie.
Un alt simţ al spaţiului
În anii ‘60, antropologul Edward Hall descria felul în care relaţiile umane funcţionează la distanţe social acceptate. Relaţiile intime şi apropiate de familie se desfăşoară undeva la jumătate de metru. Pentru prietenii apropiaţi, această distanţă se extinde la 1,2 metri.
Pandemia trimite creierelor noastre mesaje contradictorii. Prin apelurile video, feţele celorlalţi se află la 50 de centimetri de noi, ceea ce îi spune creierului nostru că aceştia sunt prieteni apropiaţi sau intimi, nu colegi sau străini.
În mod asemănător, regulile distanţării sociale ne-au obligat să-i ţinem pe cei dragi într-un câmp mai îndepărtat, rezervat de obicei pentru oameni pe care îi cunoaştem puţin – cunoştinţe mai degrabă decât prieteni.
Chiar dacă creierul nostru raţional înţelege distanţarea socială, inabilitatea fizică de a ne atinge şi îmbrăţişa prietenii apropiaţi şi familia ne poate deruta, lăsându-ne impresia că distanţa este o respingere. Efortul cognitiv de a gestiona toate aceste mesaje contradictorii este obositor.
Multitasking în apelurile video
Apelurile video ne pot, de asemenea, forţa să ne uităm la noi înşine mai mult decât suntem obişnuiţi, ceea ce poate fi incomod şi ne poate face excesiv de îngrijoraţi legat de felul în care suntem percepuţi de ceilalţi.
Dar, dacă închidem camera în timpul unui apel video, acest lucru poate agrava burnout-ul în alte feluri: oamenii pot folosi acest pretext pentru a verifica e-mailuri sau pentru a recupera alte sarcini de lucru, în vreme ce-şi ascultă interlocutorii. Acest multitasking ne stoarce de energie mentală.
Suntem mult mai eficienţi atunci când lucrăm la câte o sarcină, pe rând. Creierele noastre răspund la finalul unei activităţi şi începutul altei activităţi prin indicii preînvăţate. Deseori, aceste indicii implică un soi de mişcare fizică.
Aceste indicii au dispărut în mare parte. Drumul zilnic până la muncă este cea mai evidentă absenţă pentru cei care lucrează de acasă, dar şi deplasarea de la o întâlnire la alta le dădea timp creierelor şi corpurilor noastre să se pregătească pentru următoarea sarcină.
În afară de muncă, drumul până la şcoală, cel până la sala de sport şi alte programări constante adăugau vieţilor noastre structură şi o separare a spaţiului.
Eliminarea graniţelor între muncă şi lucru nu aduce doar munca în casele noastre, ci aduce şi un număr mai mare de ore pe care le petrecem muncind.
Faptul că nu putem participa sau nu suntem motivaţi să participăm la activităţile noastre obişnuite înseamnă că săptămânile şi weekendurile s-au transformat în timp fără graniţe, iar zilele mai scurte de iarnă reduc distincţia între zi şi noapte.
Cum putem face faţă epuizării
Încearcă să aloci timp în ziua de lucru pentru discuţii informale, fără legătura cu munca.
Conversaţiile zilnice pot varia de la dialoguri despre vreme până la discuţii mai substanţiale despre vieţile noastre.
Fă-ţi timp pentru aceste conversaţii, eventual programează prânzuri online. Utilizarea diferită a tehnologiei ne poate ajuta să spargem monotonia şi asocierea ecranelor cu burnout-ul.
În plus, a împărţi ecranul cu colegi cu care eşti prieten şi în viaţa reală şi care pică şi în categoria de timp alocată spaţiului personal, face întâlnirile online mai puţin stresante.
ONG-ul Fight for Sight sugerează regula 20-20-20, în care, pentru fiecare 20 de minute petrecute privind un ecran, priveşti la o distanţă de 20 de metri, timp de 20 de secunde, pentru a limita tensiunea asupra ochilor.
Când este posibil, în timpul apelurilor video, închide camera sau treci pe apeluri audio, şi revizuiţi dacă întâlnirile pot fi mai scurte decât sunt.
Înainte şi după o şedinţă, ridică-te de la birou, mişcă-te puţin pentru a imita drumurile spre şi de la întâlniri, dinaintea pandemiei. Încearcă să integrezi o zi fără şedinţe în săptămâna de lucru.
Alocarea de spaţii diferite ajută creierele noastre să se detaşeze psihologic de muncă. Dacă zona de luat cina este şi birou în timpul zilei, atunci mută toate obiectele legate de lucru undeva unde nu mai sunt vizibile la sfârşitul zilei. De exemplu, le poţi pune într-o cutie lângă masă, pe care o deschizi dimineaţa când începi lucrul.
Pentru a limita multitasking-ul şi a creşte concentrarea, închide tab-urile şi browserele suplimentare, dă-ţi telefonul pe modul silenţios, verifică şi răspunde la e-mailuri la anumite ore.
Respectarea unui program în care începi şi opreşti lucrul la aceleaşi ore în fiecare zi, adăugând “o navetă falsă”: când te pregăteşti şi ieşi din casă, faci o plimbare, te întorci şi începi lucrul – poate crea o diviziune mentală a spaţiului.
La începutul sezonului cald, cu zile mai lungi şi mai senine, este momentul perfect să creşti perioada de timp pe care o petreci în afara casei şi să faci sport, ceea ce îmbunătăţeşte în mod natural starea de spirit.
Timpul petrecut în aer liber ne ajută să ne simţim mai conectaţi cu ceilalţi, chiar şi menţinând distanţa socială, ceea ce poate creşte starea de bine.