Cât de greu este să pui bani deoparte în România, o țară cu salarii încă mici? Statisticile ajută, dar nu foarte mult. În ultimii 10 ani, depozitele populației la bănci – cele mai ușor de măsurat – s-au dublat până la 25 de miliarde de euro, după datele BNR. Însă, deocamdată, nu se poate face vreo medie care să spună ceva relevant.

Știm sigur că 44.000 de români au în conturi cel puțin 100.000 de euro, suma până la care statul garantează restituirea. Mai știm că jumătate de milion de titulari de cont au împreună trei sferturi dintre depozite – deci o medie de 30-40.000 de euro – dar majoritatea mult mai puțin de atât, pentru că un număr mic de deponenți foarte bogați trag media în sus.

Se poate spune totuși că acești 500.000 de români au destui bani ca să reziste fără venituri câteva luni, sau poate un an, sau poate chiar mai mult. Alte 5-6 milioane au în medie câte 1.000 de euro în cont, iar încă pe atâția doar mărunțiș sau adesea nimic.

Peste încă zece ani, este foarte probabil că vor fi mai mulți români care au rezerve cât un an de salariu: să zicem un milion. Unii pentru că au câștigat atât de mult încât n-au avut ce face cu banii, alții pentru că au strâns ca furnicile din foarte puținul pe care au reușit să-l câștige iar câțiva, poate, pentru că au citit rândurile care urmează.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Întâi lecturile suplimentare

În primul articol din această serie am povestit o strategie prin care putem încerca să punem deoparte 20% din venituri în fiecare lună, astfel ca după un an să avem venituri pentru încă două sau chiar trei luni în cazul că salariul nu mai vine.

În al doilea articol am explicat cum jumătate din acești bani pot fi obținuți din așa-numite investiții pasive, adesea simple cheltuieli mărunte care se tot adună, astfel încât privațiunile să nu fie chiar atât de mari pe cât ar părea. Astăzi vorbim despre cum să facem să acoperim cealaltă jumătate, adică mai exact despre cum să punem banii la treabă.

Avertisment: Nu mai e chiar așa de simplu…

Dacă până acum rezultatele se vedeau de la o zi la alta sau de la o lună la alta, de data asta vorbim de ani. La început va părea că pur și simplu n-are niciun rost. Durează cinci ani până când rezultatele încep să se simtă și încă cinci până când practic nu va mai fi nevoie de niciun efort. Mai mult sau mai puțin, că întotdeauna depinde și de noroc. Dar, totuși, răbdarea va da roade!

Prima regulă atunci când ai strâns niște bani de care nu ai nevoie prea curând este să-i muți din contul curent în contul de economii. Dobânda este foarte mică, dar mai mult decât nimic. Oricum probabil că nu vor sta acolo foarte mult.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Cum să faci banii să muncească pentru tine și să se înmulțească. Scurt ghid pentru următorii 5-10 ani
Mutarea banilor în contul de economii e oricând o variantă bună. Foto: 123rf.com

Până acum mulți ani, avea sens să ții banii la bancă pe termen mai lung: puteau aduce dobânzi reale chiar și de 4-5% pe an. Probabil se va mai întâmpla asta și pe viitor, dar deocamdată singurul câștig real este psihologic: mult mai greu te atingi de bani odată mutați acolo.

De îndată ce încep să se adune ceva mai mulți bani în contul de economii, e timpul să căutăm alternative. Deocamdată există o singură veste bună.

Guvernarea slabă are uneori și părțile ei pozitive

Știm că, de “competent” ce este, statul român se împrumută mai scump decât oricare alt stat din Uniunea Europeană. Asta e o veste proastă pentru contribuabili, ale căror impozite se duc mai mult decât e cazul pe dobânzi, când puteau să ajungă la sănătate, educație sau în infrastructură.

Totuși, de îndată ce începi să strângi mai mulți bani, pentru tine devine asta o veste bună. La titlurile de stat, dobânzile trec adesea de 4% pentru lei (sau 5% în cazul celor pe 5 ani) și ating 2% chiar și la euro. 5% este un randament excelent în ziua de azi.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Titlurile de stat au și niște constrângeri: în primul rând, nu se găsesc la vânzare chiar oricând, ci doar de câteva ori pe an, așa că e bine să ții banii pregătiți și să urmărești presa sau să întrebi la bancă dacă pot să îți trimită un mesaj când se face o emisiune nouă. În al doilea rând, spre deosebire de depozitele bancare, nu poți retrage banii oricând, ci doar la termen. Se pot vinde și înainte, dar procedura e mai complicată și se pierde tot sau aproape tot câștigul.

Există și avantaje însă: cu cât termenul e mai lung, cu atât dobânda e mai mare. Iar faptul că banii sunt ca și blocați face mult mai puțin probabilă cheltuirea lor pentru vreun impuls de moment.

Este foarte probabil ca în timp lucrurile să se mai schimbe. Dobânzile de la bănci să mai crească, cele la titluri de stat să mai scadă sau orice altă combinație. Așa că planul mai are nevoie și de o doză mare de atenție și documentare, măcar o dată sau de două ori pe an.

De fiecare dată când apare câte o oportunitate, mută banii acolo!

După primii cinci ani, dacă am urmat cu succes regula de a economisi 20% din venituri, ar trebui să avem strâns cam un an de salariu. Deocamdată, dobânzile adunate abia înseamnă încă o lună de venituri.

Însă cu confortul de a avea rezerve pentru un an și cu obișnuința de a căuta locul în care să se înmulțească cel mai bine, putem să facem următorul pas: reducerea economisirii la 10% din veniturile lunare. Și, dacă ai urmat sfatul din articolul anterior despre cum să investești pasiv, poți să cheltuiești practic la fel ca în vremurile când nu mai aveai niciun leu în buzunar în ziua de salariu.

Dar “magia” abia de acum începe!

Banii adunați cu atâta trudă se vor simți recunoscători și vor începe să muncească pentru tine. Până la sfârșitul celui de al zecelea an vei descoperi că, deși ai pus deoparte de două ori mai puțin ca înainte, tot s-a adunat încă un an de salariu.

Cum să faci banii să muncească pentru tine și să se înmulțească. Scurt ghid pentru următorii 5-10 ani
Sumele puse deoparte în primii ani s-ar putea să nu vi se pară spectaculoase. Foto: 123rf.com

Cu venituri strânse cât pentru doi ani vei vrea poate să te oprești din economisit. Chiar și așa, vei descoperi că în fiecare lună se adună singură în cont cincimea din salariu pentru care altădată făceai atâtea sacrificii, doar din dobânzi. Iar cei 10% pe care știi de mult cum să-i economisești fără să te lipsești de nimic de acum nu fac decât să se adauge.

Poate că între timp salariul ți-a mai crescut și la fel și prețurile, astfel că banii nu mai par chiar la fel de mulți. Poate că dobânzile n-au fost mereu 5% așa că s-a adunat mai puțin. Dar nici o grijă: dacă rămân acolo, în alți câțiva ani au șanse mari să recupereze decalajul.

Desigur, poți alege să continui economisirea, caz în care creșterile ar fi și mai spectaculoase, sau să faci cu banii ceva care îți poate schimba viața cu totul: o mică afacere în profesia pe care ai deprins-o, sau să pui avansul pentru casa pe care nu credeai niciodată că ți-o vei permite, sau poate un „an sabatic” cu jumătate din suma adunată, cât să te pregătești mental pentru încă zece ani de strâns bani.

foto: 123rf.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI