Cum să scriem despre cazurile de sinucidere fără să-i afectăm pe cei mai vulnerabili și fără să-i rănim pe cei rămași. Ghid pentru presă și public

După moartea mamei de 33 de ani din Timișoara, împreună cu copiii ei, jurnaliștii au continuat să dezvolte subiectul, căutând detalii din viața femeii care ar fi putut oferi explicații pentru gestul său.

„Iulia ar fi plănuit sinuciderea ei și moartea copiilor”, titra site-ul de știri al unei televiziuni la două zile după incident.

„Viața tumultuoasă a Iulianei. De ce s-a sinucis mama din Timișoara?”, „Răsturnare de situație în cazul sinuciderii din Timișoara! Fostul soț al Iuliei a scos la iveală un detaliu nebănuit la audieri. Cine și-ar fi imaginat”, anunță titlurile unor alte articole care vorbesc despre relațiile personale ale tinerei.

La câteva zile de la acest incident, un alt caz de suicid avea loc, de această dată, în Bacău. Un tată s-a aruncat în apele Barajului Berești împreună cu copiii de 4 ani și, respectiv, 5 luni. 

Suicidul nu are o cauză unică

Gândurile suicidare sunt complicații ale unor boli psihice – depresia, în special. Suicidul nu are o cauză unică. Fără a încerca să pună un diagnostic de la distanță, medicii psihologi și psihiatri au explicat pentru Libertatea că, de obicei, sunt două cauze care duc la o astfel de tragedie în care părintele își curmă viața împreună cu copiii lui: o tulburare psihică sau o dorință de răzbunare față de celălalt partener, care vine însă tot pe un fond de tulburare psihică.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Mai târziu, un bărbat din Bihor și-a luat viața, lăsând în urmă o soție și doi copii, iar o adolescentă de 16 ani a făcut același lucru la începutul săptămânii, în Vaslui, la fel și un băiat de doar 15 ani din Năvodari. O fată de 14 ani din București a avut o tentativă, iar presa nu s-a sfiit să vorbească despre un „val de sinucideri”, după ce un bărbat care s-a certat cu soția a căzut de la etajul unui bloc din Timișoara.

„În ultima perioadă, tot mai multe persoane amenință că se sinucid sau chiar recurg la acest gest tragic”, se notează într-o știre din presa locală.

O persoană instabilă emoțional va empatiza altfel cu victimele

Specialiștii admit că mai mulți români se confruntă cu anxietate și depresie din cauza pandemiei de COVID-19 și acum a războiului din Ucraina. Și explică faptul că știrile despre persoanele care își pun capăt vieții ne afectează pe toți, deși nu în egală măsură. Cei care au deja probleme psihice și emoționale sunt mai vulnerabili.

„O persoană stabilă emoțional și fără patologii psihice va percepe limpede astfel de știri. Se poate simți tristă, își va pune întrebări, dar nu va repeta gestul”, explică Alexandra Marin, psihologă la DepreHUB.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

În schimb, o persoană instabilă emoțional, aflată ea însăși într-o situație de cumpănă, va fi mult mai predispusă să empatizeze cu victimele, să se identifice cu suferințele și traumele celor ce au ajuns să facă un astfel de gest.

Alexandra Marin, psihologă DepreHUB:

Efectul Werther sau cum a devenit un personaj de carte cauza mai multor sinucideri 

Peste 50 de studii din toată lumea arată că anumite moduri în care mass-media relatează despre cazurile de suicid îi influențează pe oamenii aflați deja într-o stare vulnerabilă să imite comportamentul. Este efectul Werther, numit așa după un personaj al lui Goethe care s-a sinucis. După lansarea cărții sale, „Suferințele tânărului Werther”, publicată în 1774, care prezenta în amănunt modalități de suicid, au existat persoane, majoritatea bărbați, care s-au identificat cu personajul din roman și care și-au luat viața.

Nivelul impactului depinde și de cantitatea de informații, de cât de mult este acoperită povestea și cât de multe detalii sunt prezentate.

„Jurnaliștii trebuie să aibă grijă de ceilalți, de cei care au rămas”

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Un alt aspect important cu efect negativ este faptul că, de cele mai multe ori, presa minimalizează cauzele care au dus la tragedie, atribuind-o, de exemplu, unor probleme financiare sau unei despărțiri dureroase, în loc să pună accent pe cauza principală, și anume problemele psihice, explicau cercetătorii de la Oxford într-un studiu din 2002.

„Întotdeauna cauzele, fie că e vorba de suicid sau suicid extins, sunt foarte complexe. E important să vorbim despre lucrurile astea, nu să speculăm. Jurnaliștii trebuie să aibă grijă la modul în care se exprimă, trebuie să aibă grijă de ceilalți, de cei care au rămas. Și trebuie spus că suicidul este o problemă de sănătate publică. Fără romanțare și cu accent pe ajutor, pe ce se poate face”, atrage atenția medicul psihiatru Costin Matei, de la clinica Nutrimed.

După moartea lui Robin Williams, numărul sinuciderilor din SUA a crescut cu 10%

Moartea prin sinucidere a celebrităților și suprarelatarea despre aceste povești au cel mai mare impact. Spre exemplu, efectul Werther cel mai devastator s-a văzut după moartea lui Marilyn Monroe, când, în luna care a urmat actului suicidar din 4 august 1962, a fost înregistrată o creștere cu 12% a numărului de sinucideri din SUA în comparație cu cât era estimat.

De asemenea, felul în care a acoperit presa subiectul morții prin sinucidere a actorului Robin Williams a contribuit la creșterea cu 10% a numărului de oameni din Statele Unite care și-au luat viața în primele patru luni de la tragedie, potrivit revistei Time.

Mai puține sinucideri, mai multe cereri de ajutor

Medicii atrag atenția și asupra unui alt aspect: după fiecare tragedie mediatizată, crește interesul jurnaliștilor pentru subiectele sau poveștile legate de un posibil „val de sinucideri”, care nu este susținut statistic.

Din 2015 încoace, numărul de sinucideri în România a fost în scădere, conform datelor oficiale de la Institutul Național de Statistică. Spre exemplu, în 2020 și-au luat viața 1.734 de români, comparativ cu 2.236 în 2015.

Cu toate astea, la Telefonul Verde Antisuicid al Alianței Române de Prevenție a Suicidului (ARPS) a crescut numărul de apeluri în ultimii doi ani cu vreo 8-10 procente. Dacă în 2018 au fost aproximativ 3.800 de apeluri, în primul an de pandemie au fost peste 4.200. A crescut și corespondența pe adresa de e-mail a ARPS sos@antisuicid.ro.

Numărul mai scăzut de sinucideri din ultimii ani, din România, nu schimbă faptul că suicidul rămâne o problemă de sănătate publică. Peste 700.000 de oameni își curmă viața anual, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Iar tentativele sunt mai numeroase.

„Când cauți un subiect, îl găsești”

„E foarte importantă intenția jurnalistului. Atunci când cauți un subiect, îl găsești. Subiectele care atrag audiență intră în atenția presei și mai mult și ai impresia că jurnalistul, când ajunge dimineața la redacție, primul lucru pe care-l face este să caute pe Google «sinucidere adolescenți». Ceea ce poate să inducă înspre public percepția, poate falsă, că este un fenomen în desfășurare”, crede Ionuț Codreanu, analist media și vicepreședinte al ONG-ului ActiveWatch.

Efectul Papageno arată că există și alte variante 

Iar aici intervine efectul Papageno, opusul efectului Werther. 

Este numit așa după unul dintre personajele din opera lui Mozart „Flautul fermecat”, care își pierde iubita și crede că singurul mod în care poate scăpa de suferință este prin sinucidere. Înainte să facă asta, trei personaje îi arată alte feluri prin care își poate rezolva problemele.

„Dacă scopul acestor știri este conștientizarea asupra problemelor psihologice și emoționale ale populației și importanța identificării timpurii și tratării lor de către specialiști, scopul este unul bun la bază. Dacă aceste știri vor doar să atragă cât mai mult cititorii prin senzaționalul lor, atunci cu siguranță nu vorbim de un scop pozitiv”, spune Alexandra Marin.

Cum vorbim despre sinucidere?

Există mai multe ghiduri de bune practici despre cum este corect să scriem despre suicid, inclusiv unul întocmit de OMS, și toate se axează pe decență, empatie, discreție și respectarea vieții private.

• Nu prezentăm detaliat metoda prin care o persoană și-a curmat viața;
• Nu prezentăm detalii personale din viața persoanei;
• Oferim un context psihosocial și arătăm rolul afecțiunilor psihice în suicid, dar și faptul că acestea sunt tratabile;
• Oferim informații și date de contact ale instituțiilor care pot oferi ajutor specializat;
• Prezentăm consecințele tentativelor de sinucidere, precum leziuni cerebrale;
• Nu martirizăm sau prezentăm persoana care a murit prin sinucidere drept un erou;
• Nu speculăm, nu publicăm imagini de la fața locului;
• Nu prezentăm suicidul drept o opțiune de rezolvare a problemelor: suicidul este o problemă de sănătate publică;
• Nu folosim termeni precum „epidemie” sau „val” de sinucideri și nici titluri senzaționaliste.

„Trebuie să privim astfel de evenimente ca fiind niște evenimente dramatice din viețile unor oameni. Se lasă cu traume pe termen mediu și lung. Dacă are cineva discernământ în astfel de povești este tocmai jurnalistul și el trebuie să cântărească de mai multe ori înainte să decidă publicarea unui astfel de subiect”, spune Ionuț Codreanu.

E un exercițiu elementar de empatie. Îți imaginezi că cineva apropiat ție s-a sinucis. Ce decizie iei? Spui povestea sau nu o spui? Cum spui povestea? Oamenii nu sunt marfă, viețile lor nu sunt o marfă.

Ionuț Codreanu, vicepreședinte ActiveWatch:

Autoreglementare

Cei care au de suferit după o astfel de tragedie sunt cei care rămân în urmă, rude, prieteni, apropiați. Ei vor fi „amorțiți emoțional” la început, din cauza șocului, spune psihologa Alexandra Marin. Dar apoi, în cele mai multe cazuri, vor avea nevoie de ajutor specializat, sprijin emoțional, răbdare din partea celorlalți.

„Cred că interesul public se termină în momentul în care povestea pe care o publici riscă să traumatizeze suplimentar supraviețuitorii. Și cred că asta ar trebui să fie o precauție de bun-simț, de umanitate. Poate că e de interes public dacă sunt elemente de intrigă, cu persoane publice, instituții care și-au făcut sau nu și-au făcut treaba, care au o implicare. Dar când vine vorba de persoane particulare care au niște drame, care au niște povești, trebuie maximă precauție”, spune Codreanu.

În România, doar presa audiovizuală are un mecanism de reglementare, prin Consiliul Național al Audiovizualului, care poate sancționa derapajele televiziunilor și posturilor de radio.

Publicațiile print și online însă sunt supuse doar propriilor reguli autoimpuse. Singurii care le pot sancționa în cazul în care depășesc limita sunt rudele persoanei care a murit, dacă se simt lezate de cele relatate, ori cititorii, însă mai degrabă simbolic, printr-un e-mail adresat redacției sau public.

Un apel și către cititori

Ionuț Codreanu crede că, în final, mecanismele de apărare sunt în cititori înșiși: aleg să nu citească, să nu asculte, să nu consume astfel de știri sau alte materiale de presă în care jurnaliștii „calcă pe tragedii doar ca să facă audiență”. Apoi, în mâinile jurnaliștilor, care trebuie să aibă decență și moralitate.

„E un apel mai degrabă la bună creștere, empatie și înțelegerea durerii umane”, conchide Ionuț Codreanu.

***

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop.

În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro