Ești client fidel al vreunuia dintre companiile de telefonie mobilă? Cu cât ești mai fidel, cu atât sunt șanse să plătești mai mult. Este un model de afaceri care până acum a dat cu plus în conturile operatorilor, chiar dacă mulți dintre clienți au ales să migreze din această cauză. Ofertele bune sunt în principal pentru clienții noi.

Anul trecut, aproape un milion de clienți și-au schimbat operatorul prin portarea numărului în altă rețea, la fel de mulți ca în anul dinainte, potrivit datelor Autorității de Comunicații (ANCOM). Totuși, în România există peste 22 de milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă, astfel că cifra pare suportabilă.

În realitate, numărul nemulțumiților este mult mai mare, dar lucrurile se rezolvă de obicei de îndată ce un abonat anunță că vrea să rezilieze, prin intermediului așa-numitelor departamente de retenție: „Avem o ofertă mai bună”, te sună și îți zice vocea pe care altădată nu o prindeai cu orele atunci când aveai nevoie.

Pașii de urmat

Primul lucru pe care trebuie să îl faci ca să economisești bani cu telefonul mobil este să te uiți cât ai plătit și să compari cu oferta curentă de pe site. În același timp, ar trebui să verifici dacă în continuare operatorul tău sau altul oferă cel mai bun semnal în zonele care te interesează – pe site-ul pus la dispoziție de ANCOM.

Un alt lucru pe care ar trebui să-l știi este că față de tarifele oficiale, unii operatori sunt dispuși să ofere reduceri suplimentare sau bonusuri de servicii – însă doar pentru cei care le cer în mod „convingător”.

Iată care sunt opțiunile și beneficiile, respectiv riscurile din dreptul fiecăreia dintre opțiuni.

Opțiunea scumpă: internet nelimitat

Maximumul pe care ar trebui să îl plătești pentru un abonament de telefonie mobilă este de 14-15 euro pe lună plus TVA sau chiar mai puțin în cazul operatorilor mici, care încă încearcă să câștige cotă de piață.

Rareori se justifică sume mai mari – de exemplu atunci când sunt incluse multe minute internaționale în afara UE. În rest, aproape totul ar trebui să fie „nelimitat”, inclusiv internetul și convorbirile clasice.

Internetul în roaming este plafonat | Sursa foto: Shutterstock

Atenție însă că internetul în roaming are totuși un plafon deocamdată, pe care dacă îl depășești riști să plătești facturi usturătoare. 

De asemenea, dacă pe o perioadă de câteva luni folosești telefonul mai mult în afara țării (roaming), este posibil – și legal – să plătești costuri suplimentare. Pentru a evita astfel de situații, poate fi de preferat să cumperi un număr separat, temporar, în țara de destinație.

Riscurile majore însă sunt apelurile internaționale – care în general pot fi restricționate de operator la cerere, dar și numerele sau SMS-urile cu suprataxă – pe care însă operatorii evită să le restricționeze, pentru că nu-i obligă nimeni.

Opțiunea intermediară: convorbiri nelimitate

În cazul abonamentelor mai ieftine, în jurul a 10 euro, internetul este de obicei limitat la câteva zeci de GB; însă măcar convorbirile ar trebui să fie nelimitate, orice altceva fiind inacceptabil. 

Nu neapărat pentru că ai avea nevoie să vorbești atât de mult, ci mai ales pentru că astfel dispare un mod – oricât de puțin probabil – de depășire a costurilor.

Astfel de abonament poate fi potrivit în cazul în care folosești internetul mobil puțin sau moderat. 

Dacă însă depășești cota alocată, apare o nouă posibilitate să plătești o factură astronomică. Soluția pentru această situație este să plafonezi din meniul telefonului cantitatea de internet mobil care poate fi consumată aproape de limita din contract.

Rămân și în acest caz riscurile legate de numerele internaționale sau de apelurile cu suprataxă.

Atenție însă la abonamentele foarte ieftine, pentru că unele nu oferă roaming deloc.

Opțiunea ieftină: „Cartela”

Serviciul preplătit, numit de obicei „cartelă”, are avantajul că vine cu cele mai mici costuri lunare (5 euro sau mai puțin) și, de asemenea, că orice ieftinire sau beneficiu în plus este valabil pentru toată lumea.

De asemenea, este mult mai greu să apară costuri suplimentare, iar dacă totuși apar, ele sunt limitate la creditul existent.

În schimb, serviciul preplătit nu oferă nici internet nelimitat, nici convorbiri nelimitate – cu excepție celor „în rețea”.

În general, cele 1.000-2.000 de minute incluse la o reîncărcare se dovedesc fie prea puține, pentru cei care încă folosesc intensiv telefonia clasică, fie mult prea multe pentru cei care au trecut de mult pe aplicațiile online. Media per utilizator a fost anul trecut de 250 de minute pe lună.

Mai recent au apărut și variantele intermediare între „cartelă” și abonament, respectiv servicii ca Orange Yoxo sau Vodafone Flex, care încearcă să combine unele dintre opțiunile „nelimitate” din abonamente cu riscurile și constrângerile mai mici ale numerelor preplătite.

Ce trebuie să știi dacă vrei să te muți

În cazul în care vrei să portezi numărul de telefon, trebuie să te adresezi exclusiv noului operator, care va putea finaliza transferul în cel mult trei zile.

Portarea se face indiferent de stadiul contractului cu operatorul existent, pe care în mod normal vei vrea să-l reziliezi. 

Atenție, orice fel de taxă de reziliere stipulată în contract este ilegală și nu ar trebui plătită.

În cazul în care ai cumpărat un telefon și acesta încă este blocat în rețea, operatorul este obligat să ți-l deblocheze –  fie gratis dacă nu are legătură cu contractul, fie contra cost dacă a fost inclus în contract.

***   

„Școala de bani” este o secțiune publicistică având ca temă educația financiară, finanțată de BCR, dar cu un conținut editorial independent. Aici veți putea citi informații proaspete, analize și sfaturi despre cum să vă gestionați bugetul, soluții de economisire și despre cum să luați cele mai bune decizii în ceea ce privesc veniturile și cheltuielile personale. Interacțiunea oamenilor cu banii e un lucru care se schimbă în permanență, iar informațiile despre cele mai bune practici mondiale, despre riscuri și tendințe ne pot influența viața în bine. BCR nu are niciun control asupra acestor articole, nu le vede înainte de publicare, ele sunt scrise independent de redacția Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News