Cercetătorii au ajuns la concluzii suprinzătoare prin simplitatea lor, a anunțat CNN. De exemplu, prietenii și familia, socializarea, dar nu în sensul atât de cunoscut azi, prin intermediul diverselor rețele de socializare, ci cea directă. Toate pot afecta în bine sănătatea omului și îi pot spori longevitatea.

Viața socială, legăturile de familie, dar și legăturile pe care le aveți cu prietenii sau cu comunitatea din care faceți parte v-ar putea oferi zile mai multe și mai fericite.

Adolfo Melis are 94 de ani, locuiește în Sardinia, și spune că se simte ca la 50 de ani. Joacă biliard, nu poartă ochelari de vedere ca să citească ziarele și se trezește în fiecare dimineață în jurul orei 6 dimineața, pentru a-și servi clienții cafenelei pe care o conduce cu cafeaua de dimineața.

„Toți clienții mei sunt prietenii mei și toți se cunosc între ei” , a dezvăluit Melis.

Dar, mai exact, ce stă în spatele formei extraordinare a lui Melis în ciuda vârstei înaintate din buletin?

Doctorul Gianni Pes, un cercetător renumit, a studiat populația din zona în care trăiește Melis, una din așa numitele „Zone Albastre”, o arie cu o populație deosebit de longevivă.

Pes a ajuns la concluzia că lumea din această zonă trăiește mai mult și mai sănătos, fiindcă toată lumea face mai multe exerciții fizice în aer liber și toată lumea are legături strânse cu comunitatea.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

„Comunitatea e puternică și oferă sprijin bătrânilor. Spre exemplu, în zonă nu sunt azile de bătrâni în Arzana (o localitate din Sardinia unde trăiește Adolfo Melis). Bătrânii trăiesc în mijlocul familiei lor până în ultima zi a existenței lor”.

Singurătatea afectează și tensiunea arterială!

Cercetătorii au pus cap la cap concluziile din 148 de studii diferite și au ajuns la concluzia că oamenii cu o viață socială mai puțin intensă au cu 50 la sută mai multe șanse de a muri mai rapid.

Un alt studiu recent a arătat că cei care trăiesc izolat au probleme mai mari cu tensiunea arterială și au mai mari probleme decât bătrânii cu diabet!

S-au făcut diverse comparații și s-a constatat că izolarea socială oferă un risc de mortalitate cam la fel de mare cu cel dat de anumite vicii, cum ar fi fumatul!

O activitate socială este mai importantă decât și-ar imagina mulți: mâncatul împreună cu alți oameni. Lui Adolfo Melis nu-i lipsesc niciodată de la masă prietenii și familia.

Cercetătorii cred că oamenii care mănâncă împreună sunt mai puțin tentați de mâncare nesănătoasă. Oamenii care mănâncă cu stresul timpului sau cu gândul în altă parte sunt tentați să dea iama în mâncăruri mai comode, gen „street food”.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

„Ceea ce știm cu siguranță este că oamenii care au o viață socială mai intensă au mai mici șanse să devină obezi decât solitarii”.

Socializarea mai intensă are și alte efecte la care puțini se gândesc. De exemplu, oamenii cu o viață socială mai complexă au un sistem imunitar mai bine dezvoltat și sunt mai puternici și în fața unei banele răceli.

Când un om care trăiește izolat este expus unor microbi, boala se „lipește” mai rapid de el decât de unul care trăiește tot timpul într-o comunitate mai numeroasă. De aceea, „izolații” atrag mult mai mult de la banala răceală, la tuberculoză și sunt mai vulnerabili în fața virusului HIV.

Rezistă mai bine la durere

Studii făcute asupra a 107 persoane diferite au arătat că oamenii mult mai bine ancorați în societate, cu prieteni, etc, îndură mai ușor durerea decât cei care trăiesc un stil de viață solitar. „Testul durerii” pe care l-au trecut aceste 107 persoane a fost să stea ghemuiți lângă un perete, cu picioarele îndoite la un unghi de 90 de grade.

„Poate că sună ciudat, dar ne-am așteptat la acest rezultat, pentru că noi credem că e legat de nivelul de endorfină (n.r. – molecula fericirii) din creier. Ele ajută la atenuarea oricăui mod de a stresa corpul”, a mai spus cercetătorul Katerina Johnson. Endorfina este calmantul natural al propriului corp și e mai puternică decât morfina.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Endorfina mai are și un al doilea rol foarte important: oferă oamenilor un sentiment plăcut când sunt în compania cuiva și îi fac să caute să socializeze cât mai intens.

Cine are o viață socială mai amplă secretă mai multă endorfină și de aceea rezistă mai bine la durere.

În Marea Britanie este deja la modă o altă metodă de prescripție din partea medicilor: doctorii „prescriu” o activitate socială cât mai intensă. Aceasta poate fi răspunsul pentru multe probleme. Peste jumătate din circa 9.000 de pacienți care au mers la doctori și s-au văitat de singurătate și au acceptat să colaboreze cu cei de la Crucea Roșie au declarat că au scăpat de această problemă. Și că socializarea directă i-a ajutat enorm.


Mărturii despre motivul pentru care românii dau șpagă la spital. Doctor: „Înainte de ’89, ca și acum, era un lucru, hai să zicem, de notorietate”

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI