Găsită căzută pe pământ în stare de inconștiență, copila și-a revenit miraculos și a spus salvatorilor că a recurs la gestul extrem pentru că a fost părăsită de mamă, care s-a căsătorit într-o localitate învecinată.

Copila din localitatea vasluiană Rotari a scăpat ca prin minune după ce nodul de la ștreangul făcut de ea s-ar fi desfăcut sub greutatea sa.

La scurt timp, copila a fost găsită sub nuc, în stare de inconștiență, de către fratele său mai mare, un adolescent de 16 ani.

Acesta a sunat la numărul de urgență 112 și a cerut ajutorul unui echipaj medical, afirmând că sora sa nu mai respiră, iar inima nu-i mai bate.

”Din fericire, minora a fost găsită conștientă, cooperantă, de către echipajul medical care, după ce a stabilizat-o, a transportat-o la Spitalul de Urgență Bârlad. Fata are șanse 100% să-și revină”, a declarat, sâmbătă, pentru Libertatea responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

După ce și-a revenit, copila a povestit polițiștilor că a vrut să se sinucidă pe motiv că a fost abandonată de către mama sa. Femeia și-a părăsit în urmă cu doi luni cei patru copii, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, plecând într-o localitate învecinată, unde s-a recăsătorit. De atunci, cei patru frați se află în grija tatălui.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță și Poliția vor sesiza Direcția pentru Protecția Copilului Vaslui în acest caz pentru a lua măsurile care se impun.

Citește și:

VIDEOREPORTAJ/ «Sigur Dragnea nu e heterosexual, se vede pe fizicul lui». În patima votului, în satele de lângă București

 
 

Urmărește-ne pe Google News