ComenteazăE încă prea devreme pentru a evalua impactul pandemiei, însă putem distinge deja șase trenduri negative care dau apă la moară militanților anti-UE. Sunt tendințe apărute în Europa înaintea COVID-19 și cărora criza le-a accelerat evoluția.
Charles Grant, directorul Centre for European Reform:
1. Deglobalizarea
Bătălia dusă pe importurile de echipamente de
protecție și eforturile făcute pentru a asigura o aprovizionare fără
întreruperi de medicamente și produse alimentare, după închiderea granițelor și
decretarea stării de urgență, a ridicat problema capacității fiecărui stat, pe
de o parte, și a Europei, pe de alta, de a-și asigura din resurse proprii cele
necesare și a dat motive militanților antiglobalizare să strige și mai tare că e
necesar ca statele în raport cu UE și UE în raport cu restul lumii să fie
economic independente, nu interdependente.
Problema dependenței de resursele altora a fost ridicată mai des după ce administrația Trump a luat măsuri comerciale împotriva Uniunii Europene, Canadei, Mexicului și Chinei și după ce Brexitul a devenit o certitudine. Criza COVID i-a dat însă și mai mult avânt.
Apoi, un alt aspect a-nclinat balanța în
favoarea militanților antiglobalizare: diferențele dintre economiile dezvoltate
și cele în curs de dezvoltare s-au redus, iar mâna de lucru din India ori China
s-a scumpit, făcând nerentabilă producția off-shore.
În criza COVID, “repatrierea” liniilor de producție și creșterea producției proprii, în
sectoarele esențiale, au încetat să mai fie teme specifice contestatarilor
globalizării, devenind “teme pentru acasă”
post-criză pentru fiecare stat UE.
2. Naționalismul
Uniunea Europeană și celelalte instituții ale sale – Comisia Europeană, Parlamentul European – au început să-și piardă din putere și influență asupra statelor membre.
Pe timp de criză – extinsă, nu vorbim aici de
una națională -, fiecare guvern tinde să acționeze independent. S-a întâmplat
așa în timpul crizei economice din 2008, se întâmplă din nou acum, în criza
COVID, când Comisia Europeană a-ncercat fără succes să obțină un răspuns
coordonat al celor 27 de state din UE.
Măsurile de prevenție au diferit de la o țară
la alta, carantina a fost instituită defazat, granițele s-au închis gradual,
iar acum, restricțiile se ridică, din nou, în zile și în proporții diferite în
statele din UE. Fiecare nație a gândit exclusiv pentru sine.
Există un plan unitar legat de restricțiile
impuse în cazul călătoriilor în spațiul intracomunitar. Însă în afara acestuia,
răspunsul la criza COVID nu a fost deloc coordonat.
3. Securizarea granițelor
În 2015 – la 20 de ani de la crearea spațiului
Schengen, în 1995, prin eliminarea controalelor la frontiere și permiterea
liberei circulații a cetățenilor UE -, în contextul escaladării crizei
refugiaților, controalele au fost înăsprite la granițele externe ale UE și
reintroduse în spațiul liber Schengen.
În martie 2020, criza COVID a dus la
închiderea totală a graniței Schengen, fiind permise numai călătoriile considerate
esențiale.
Pentru ceva vreme de acum încolo, chiar dacă s-a trecut la relaxarea măsurilor și granițele au început să se redeschidă, starea de alertă medicală va face ca la frontiere să existe în continuare controale riguroase, iar persoanele care vin din țări unde COVID continuă să facă victime nu vor fi bine-venite.
Charles Grant, directorul Centre for European Reform:
4. Respingerea eco-reformei
Uniunea Europeană e hotărâtă să devină, până
în 2050, primul bloc din lume care să fie neutru din punct de vedere climatic.
Tranziția către o economie verde va fi însă, dacă nu împiedicată, mult
întârziată de criza COVID, crede Charles Grant.
Opozanților “clasici” ai ideii de renunțare la combustibili fosili în favoarea
energiei regenerabile – PSD-ul suedez, AfD (Alternativa pentru Germania),
ultranaționalistul britanic Nigel Farage, “vestele galbene” din Franța – li se vor adăuga toți cetățenii europeni care
au fost sau vor fi loviți financiar de criza COVID, prin pierderea slujbelor
sau scăderea veniturilor, și care nu vor fi dispuși să accepte noi taxe.
Liderii europeni insistă că Pactul ecologic
european merge mai departe. Însă recesiunea îi va determina, cel mai probabil,
să-și revizuiască agenda.
5. Ruptura dintre Est și Vest
De câțiva ani, tensiunile dintre Est și Vest s-au accentuat, țări ca Ungaria sau Polonia ignorând recomandările UE în anumite situații – au făcut opinie separată în problema imigranților, refuzând cooperarea și închizând granițele, au respins propunerea de reducere a emisiilor de carbon și au încălcat independența justiției și libertatea presei.
Criza COVID n-a făcut decât să adâncească ruptura. Premierul ungar s-a folosit de situația excepțională pentru a-și spori puterile – o lege adoptată la sfârșitul lunii martie în parlamentul de la Budapesta îi permite să extindă indefinit starea de urgență și să guverneze prin ordonanțe.
Reacția UE a fost vehementă, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amenințat Ungaria cu procedura de infringement.
6. Tensiunile dintre Nord și Sud
Nu doar între Vest și Est sunt tensiuni, ci și între Nord și Sud. Fisura dintre Nord și Sud a apărut în timpul crizei de acum 10-11 ani, când Germania, Olanda și statele scandinave s-au arătat reticente în a susține țările sudice aflate în dificultate, care aveau nevoie de un ajutor financiar substanțial.
Coronavirusul a adâncit această fisură, pentru că a lovit mai tare în statele din Sud – Italia, Spania -, care, iată, din nou au nevoie de ajutor. Acum însă, nu doar țările din Nord, ci și cele din Europa Centrală se tem că vor pierde sume importante din bugetul UE în favoarea celor din sudul continentului.
În acest moment, liderii UE agreează mai
degrabă un ajutor financiar sub formă de împrumut acordat acestor state.