Cuprins:
Pentru al patrulea an, rezultatele la Evaluarea Națională 2024 sunt anonimizate, iar elevii află notele publicate pe edu.ro folosind un cod unic.
Media din clasele V-VIII nu mai este luată în calcul la admiterea la liceu, începând cu 2023. Odată cu eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu, ierarhizarea se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea Naţională.
Calendar Evaluare Națională 2024 pentru clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024: Limba și literatura română – probă scrisă;
- 27 iunie 2024: Matematica – probă scrisă;
- 28 iunie 2024: Limba și literatura maternă – probă scrisă.
Afișarea rezultatelor la Evaluare Națională 2024 – clasa a VIII-a
- 3 iulie 2024 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
- 3 iulie 2024 (ora 16.00 – ora 19.00) – 4 iulie 2024 (ora 8.00 – ora 12.00) – Depunerea contestațiilor;
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor;
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Calculul mediei de admitere la liceu în 2024
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.
În cazul liceelor vocaționale, elevii vor susține probe de aptitudini, care vor fi luate în cosiderare pentru calcularea mediei de admitere la liceu.
1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:
(3*APT + MA)/4 = MFA
unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.
2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:
(APT + MA)/2 = MFA
unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.3.
3. Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:
0,2 MA + 0,8 NP = MFA
unde: NP = nota la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Limba si literatura română şi Matematică;
MA = media de admitere;
MFA = media finala de admitere.
Cum se face contestație la notele la Evaluarea Națională 2024
Elevii nemulțumiți de notele la Evaluarea Națională pot depune contestații pe 3 iulie 2024, între orele 16.00 şi 19.00 și pe 4 iulie 2024, orele 8.00 – 12.00. Rezultatele finale se vor afișa pe 9 iulie.
Cererile de contestație la Evaluarea Națională 2024 pot fi depuse la secretariatul unității de învățământ sau online, printr-un mail trimis pe adresa oficială a instituției.
Când are loc admiterea la liceu în 2024
Potrivit calendarului admiterii la liceu 2024, între 11 și 22 iulie 2024, elevii și părinții completează fișele de opțiuni pentru înscrierea la liceu, iar repartizarea computerizată are loc pe 24 iulie.
- 11-12 iulie şi 15-19 iulie: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.
- 11-12 iulie şi 15-19 iulie: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.
- 11-12 iulie şi 15-19 iulie: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
- 22 iulie: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.
- 22 iulie: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.
- 23 iulie: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.
- 23 iulie: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.
- 24 iulie: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025.
- 24 iulie: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.
- 25-30 iulie: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
- 30 iulie: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
- 31 iulie-2 august: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în liceu 2024
A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025:
- 2 august – Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
- 5 august – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
- 6-7 august – Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
- 8-9 august – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificarea cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
- 12-14 august – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în rima etapă de admitere,dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificarea cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere,dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.
- 19-20 august – Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2024.
- 20 august – Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Cum se departajează elevii cu medii de admitere egale
O schimbare faţă de anul trecut este aceea că, la admiterea la liceu în 2024, media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere şi nu nota la proba de limba şi literatură română, cum era anterior, informează edupedu.ro. Până în 2023, media generală de aboslvire a claselor a V-a – a VIII-a era ultimul criteriu de departajare.
Astfel, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.
b) nota obţinută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art.10 din anexa 1 la OMECTS nr. 4802/31.08.2010, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale;
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la punctele a)-d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.