Cum se calculează media de admitere la liceu. Media la Evaluarea Națională are o pondere mai mare

Dacă anul trecut, media la Evaluarea Națională conta în proporție de 75%, anul acesta va avea o pondere mai mare. Media de admitere la liceu va fi compusă din media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20%.

Sesiunea de admitere din vara acestui an este prima în care se va aplica noua metodă de calcul.

Vezi: Cum se completează fișa de înscriere la liceu 2017

Topul liceelor din București în funcție de ultima medie de admitere

  1. Colegiul Naţional „Sfântul Sava”. Anul trecut, ultima medie de intrare la Matematică-Informatică a fost 9, 90, iar 2015 s-a intrat cu 9,87. În 2017, instituţia are disponibile 224 de locuri, mai puţine faţă de 2016, când au fost 252. Dintre acestea, 140 sunt la specializarea Matematică-Informatică.
  2. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Anul trecut, ultima medie de intrare la Matematică – Informatică a fost de 9,76, faţă de anul 2015 când s-a intrat cu 9,80. Acum instituţia are disponibile la fel ca anul precedent, 252 de locuri distribuite, din care 84 la specializarea Matematică- Informatică.
  3. Colegiul Naţional „Spiru Haret”. Anul trecut, ultima medie de intrare la specializarea Matematică-Informatică a fost de 9,59, faţă de 9,58 cât a fost în 2015. La fel ca şi în anul precedent, la Spiru anul acesta sunt 224 de locuri la admitere, 28 fiind la Matematică–Informatică.
  4. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. Anul trecut, ultima medie de intrare la Matematică-Informatică a fost 9. 56, faţă de 9, 61 cât a fost cu un an înainte. Unitatea de învăţământ are acelaşi număr de locuri ca anul trecut, respectiv 252 de locuri. Acestea sunt împărţite în nouă clase de Matematică- Informatică.
  5. Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. Anul trecut, ultima medie de intrare la Matematică-Informatică a fost de 9,50, faţă de 9,57 cât a fost în 2015. Anul acesta sunt 28 locuri în plus faţă de anul trecut şi anume 252, conducerea unităţii de învăţământ adăugând încă o clasă de Filologie. 140 de locuri sunt rezervate penttru Matematică-Informatică.

Citește mai departe în articolul Topul liceelor bucureștene din 2017, în funcție de mediile de admitere și numărul de locuri

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2017 începe luni, 19 iunie. Peste 144.000 de abolvenți de clasa a VIII-a sunt așteptați la examene. Evaluarea Națională 2017 începe luni, 19 iunie, cu proba la Limba română.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale, s-au înscris 144.890 de candidați (144.740 de candidați din seria curentă și 150 din seria anterioară). Probele vor fi organizate în 4.164 de centre.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 la Română are loc luni, 19 iunie. Model de subiect

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 la Matematică are loc miercuri, 21 iunie. Model de subiect

Luni, după proba la Română, și miercuri, după proba la Matematică, Libertatea va da rezolvările complete la subiectele de la Evaluarea Națională, cu ajutorul profesorilor de la Centrul Educațional Unirea. Rezolvările subiectelor la Română și Matematică vor fi transmise LIVE pe Facebook și vor fi publicate pe www.libertatea.ro.

Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2017

Calendarul examenelor de la Evaluarea Națională 2017

7 – 9 iunie 2017: Înscrierea la evaluarea naţională
9 iunie 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2017: Limba şi literatura română – probă scrisă
21 iunie 2017: Matematica – probă scrisă
22 iunie 2017: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
26 iunie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
26 iunie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16 – 20)
27-29 iunie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2017 :Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

 
 

Urmărește-ne pe Google News