În prima zi în care aproape jumătate dintre mijloacele de transport în comun au rămas în baze, Libertatea a mers să vadă cât de mult i-ar putea afecta asta pe bucureșteni, mai ales în orele de vârf.

Timpul de așteptare a crescut, într-adevăr, pentru că tramvaiele și autobuzele
ajung în stații la intervale mai mari de timp. Însă se circulă lejer inclusiv
prin centrul orașului, iar călătorii nu stau înghesuiți.

8.35, troleibuzul 85 – navetiștii de toate zilele

Am plecat dimineață, la 8.30, cu troleibuzul 85 de la Gara de Est. Navetiștii veniți cu trenul din Lehliu sau Fetești la muncă în București au umplut stația din fața gării. S-au împărțit între un autobuz care trece pe la Obor și troleibuzul 85.

Mașina s-a golit la prima și a doua stație, iar până la Foișorul de Foc în troleibuz am rămas șase oameni, toți cu măști de protecție. Cine a răzbit la farmacie, și-a luat una medicinală. Cine nu, s-a mulțumit cu una textilă, cu floricele.

La radio, cineva vorbește despre cum au crescut vânzările la ulei cu 7 la
sută acum, în timpul pandemiei. Și la hârtie igienică, și la dezinfectanți, și
la drojdie.

“Ne strecurăm printre virusuri”

Până la Gara de Nord, în total în troleibuz au fost mai puțin de 40-50 de
călători. În vreo două stații, șoferul nici nu a deschis ușile – erau goale și
nimeni nu și-a arătat intenția de a coborî.

“Fluidizați traficul. Mergem împreună”, se aude în difuzoare campania Primăriei Capitalei de promovare a transportului în comun. L-a fluidizat deja pandemia de coronavirus.

Un bătrân la vreo 70 de ani se uită pe geam în fiecare stație, ca să fie
sigur că nu o ratează pe cea corectă. Merge să-și ia rețeta, dar s-a echipat
corespunzător: mască de protecție și mănuși.

Ajungem la capăt, la Gara de Nord, la 9.00 fix. Mai puțin de jumătate de oră. În mod normal, jumătate de oră ar fi fost drumul doar până la Universitate.

De această dată, vorba șoferului, “ne-am strecurat printre virusuri”.

9.25, tramvaiul 41 – de pandemie, “ai tu mască la creier”

Și tramvaiul 41 tot așa s-a strecurat printre virusuri și în trafic. Altădată plin ochi de suflete, acum e doar plin de clor. Zece oameni urcăm la Ghencea, rămânem doar jumătate trei stații mai încolo.

La Piața Crângași, acolo unde este și stația de metrou, nu urcă nimeni. La Pasajul Grant, un bărbat încărcat cu o sacoșă cu cartofi aleargă în urma tramvaiul, în stație. Poartă o mască de zugrav și nu uită să valideze cardul de călătorie la aparat.

O doamnă este supărată că e fotografiată. “M-ați întrebat și pe mine dacă vreau să fiu pozată?”, ne zice. O asigurăm că nu i se văd decât ochii din cauza măștii. “Ai tu mască la creier”, răspunde. Așa e de pandemie.

Cinci oameni și un “ce trist e tramvaiul”

Până la Piața Presei, distanțarea socială a fost respectată cu strictețe. De altfel, nu au fost oameni în tramvai, în același timp, nici măcar de-o echipă de fotbal. La capăt, coborâm cinci persoane, dintre care trei jurnaliști.

Înăuntru, cineva vrea să rămână să se odihnească încă o tură.

“Ce trist e tramvaiul”, spune unul dintre colegi și parcă este rezumatul ultimelor trei săptămâni.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

 
 

Urmărește-ne pe Google News