În Italia, echivalentul bacalaureatului este examenul de stat sau pe scurt Maturitatea. Acest examense dă după 5 ani de liceu sau de institut, adică un fel de liceu cu profil, şi cuprinde trei probe scrise şi probe orale la toate materiile ultimului an.
În Gemania, sistemul de educaţie este unul din cele mai complexe din Europa. După Şcoala Primară (de regulă durează 4 ani, dar în unele landuri poate fi chiar de 5 sau 6 ani) elevii sunt evaluaţi pentru prima dată urmând să fie repartizaţi la una din cele trei variante de ciclu gimnazial existente în Germania: Hauptschule, Realschule sau Gimnaziu.
În Suedia, acest examen pur şi simplu nu există. Verificările în sistemul de învăţământ suedez se fac nu la sfârşitul ci de-a lungul anilor de scoala prin teste. Însă, dacă timp de câţiva ani nu prea ţi-a plăcut să înveţi şi deodată, la sfârşit, te-ai trezit la realitate, mai ai totuşi o şansă: Testul Naţional.
În Belgia, “bacalaureatul” nu există şi poate că el ar trebui introdus. Există doar un aşa numit « mini bacalaureat », susţinut la 12 ani, la sfârşitul şcolii primare şi care se numeşte « Certificat de studii de bază ». Acesta le permite elevilor să fie admişi la un liceu sau altul, în funcţie de media obţinută şi de preferinţele prealabil exprimate.
În Ungaria, Bacalaureatul în Ungaria
La examenele de bacaulaureat, se desfăşoară în diferite etape în lunile mai-iunie. Elevii, pe baza alegerii lor, au dat examen la 192 de discipline în cadrul bacalaureatului de nivel mediu și la 57 de discipline în cadrul bacalaureatului de nivel superior.