Supărarea cea mai mare a cunoscutului lider politic provine de la faptul că una dintre fiicele sale a fost chemată la DNA în acelaşi dosar.
"Sunt supărat că se încearcă în continuare implicarea familiei şi copiilor într-o chestiune stupidă. Îmi menţin punctul de vedere: a fost vorba despre o discuţie între Sorin Alexandrescu şi RCS&RDS. Bendei era reprezentantul companiei, nu era persoana Bendei, care nu are nicio legătură cu şantajul. Şantajul se face la persoană, nu se poate face la o companie. Sunt supărat că mi-au implicat copilul în acest scandal, dar sper să se termine cu bine", a afirmat Voiculescu, conform Agerpres.
„Nelu Iordache? Vreau să vă fac o surpriză: Nu îl cunosc. Nu am dat mâna cu el niciodată. Nu m-am întâlnit nici în autobuz, nici în metrou, nicăieri. Dacă se poate în România să faci un şantaj fără să cunoşti pe cineva, asta chiar ar fi culmea telepatiei”, a mai spus Voiculescu, când a fost întrebat dacă i s-a prezentat materialul de urmărire penală, dar şi despre o altă posibilă plângere pe numele lui făcută de Nelu Iordache.
Conform anchetatorilor DNA, în perioada 16 aprilie – 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a ameninţat pe Ioan Bendei, administrator la RCS&RDS, că va începe o campanie media compromiţătoare împotriva sa, dacă nu semnează în numele companiei RCS&RDS un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group.
Citeşte şi: EMOŢII URIAŞE pentru Dan Voiculescu! Ce-l aşteaptă azi la Tribunalul Bucureşti va fi DECISIV PENTRU TOT RESTUL VIEŢII SALE
Două săptămâni de foc pentru DAN VOICULESCU. Fostul senator RISCĂ să ajungă la puşcărie!