ComenteazăStudiul este dedicat primei școli primare românești de stat din Moldova, înființată în ianuarie 1828, în lași, la Mănăstirea Trei lerarhi. Bazele proiectului au fost puse de Gheorghe Asachi, caracterizat în articol drept „animatorul cultural al epocii sale”.
Școlit la Viena, Asachi revine în principat puternic influențat de ideologia pedagogului elvețian Johann Heinrich Pestalozzi, un reformator al educației celebru în epocă, considerat întemeietorul conceptului de „școală populară”. Pestalozzi postula că îmbunătățirea situației maselor populare se poate realiza în primul rând prin instruire și prin stimularea abilităților înnăscute ale copilului.
Precursorii bugetarilor contemporani, alfabetizați
Până în 1828, școala era accesibilă în principatele române doar personalului clerical, scopul studiilor fiind exclusiv de a forma viitorii preoți. De educație riguroasă nu aveau parte decât cei care proveneau din familii bogate, marea masă a copiilor și tinerilor fiind analfabetă.
Asachi a luat în considerare premisa că, încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, se simțea nevoia în Moldova și în Țara Românească de mână de lucru alfabetizată, care să lucreze în slujba statului. Era principalul deziderat al viitoarei școli populare.
- „Mai întâiu se deschise şcoala primară, în ziua de 23 lanuar 1828, cu un curs de abecedar, pe care îl ținu Gh. Saulescu. Apoi se deschise gimnaziul – se pare că la 1 Maiu – gimnaziu care deveni mai târziu Academia Mihăileană, iar în urmă Liceul Naţional de azi”, notează pedagogul Ștefan Bârsănescu în analiza din „Viața Românească”.
„Scrierea, cetirea, numărarea și câteva rugăciuni”
Bârsănescu mai notează că prima școală primară a avut două clase, care se parcurgeau în doi ani școlari. Prima etapă a alfabetizării se numea „Clasul elementar” și era dedicată elevilor începători. A doua treaptă, denumită în epocă „Clasul normal”, ar corespunde în ziua de azi claselor a III-a și a IV-a din școala primară. Primele lecții s-au ținut, potrivit informațiilor de arhivă, în martie 1828.
„Întrînsul se predau cunoștinţe de abecedar, deci scrierea, cetirea, numărarea și câteva rugăciuni”, menționează Ștefan Bârsănescu, iar cursurile erau ținute de Gheorghe Săulescu, încadrat în schema didactică drept profesor de filologie. De la acest prim pas al educației pentru popor, zece ani mai târziu aveau să se înființeze școli elementare în mare parte din Moldova, la Huși, Galaţi, Bârlad, Roman, Focşani, Botoşani şi, ceva mai târziu, la Piatra-Neamţ.
Școala primară era destinată copiilor din toate categoriile sociale, fiind primiți elevi începând cu vârsta de 7 ani și până la 12 ani.
Înscrierea era posibilă în orice perioadă a anului, nefiind fixată o dată limită anume. Anul școlar începea la 1 septembrie și se termina la 1 iunie. Și atunci, elevii aveau vacanță de vară, dar și în timpul sărbătorilor religioase, de Crăciun și Paște. Orarul erau bătut în cuie pentru intervalul 8.00 – 11.00 dimineața și de la 14.00 până la 17.00 după-amiaza, în timpul verii. Iarna elevii plecau acasă la ora 16.00.
Importanța limbii latine
Programa „școalei primare” era simplă, potrivit descrierii făcute în 1928 de pedagogul Ștefan Bârsănescu.
În „clasul elementar” se predau buchii, numărarea și rugăciunile, iar în „clasul normal”, programa de la 1828 prevedea următoarele materii:
– limba românească cu gramatica
– caligrafia
– catehisis (religia)
– aritmetica.
Relevant este faptul că, potrivit lui Bârsănescu, „în prima noastră programă analitică de curs primar nu a fost vorba nici de istorie, nici de geografie, nici de ştiinţe fizico-naturale”.
Abia în 1830 este introdusă în programă geografia și „cetirea latină”. Prin introducerea studiului limbii latine se pregătea sistematic terenul pentru înlocuirea alfabetului chirilic. Târziu, în 1851 apar primele date că elevii din principat studiau și istoria inclusiv cu noțiuni despre istoria universală.
Leafa profesorilor varia în funcție de studii
Pentru munca depusă, deloc ușoară, profesorii erau retribuiți de către Epitropie cu lefuri inegale. Contau foarte mult studiile universitare la Viena sau la Atena, aceste specializări aducând bonusuri salariale importante.
Pe lângă leafa generoasă, unii profesori beneficiau de anumite avantaje: locuință în școală, lemne pentru foc, câte 20 de oca de lumânări pe an și câte o pâine și o oca de vin zilnic.
Cum se desfășura o oră de „cetire”
Pe peretele din clasă erau amplasate machete cu literele alfabetului latin, protejate cu gratii metalice, pentru ca elevii să nu le strice. Din bănci, copiii urmăreau forma fiecărei litere și apoi o reproduceau pe tabla cu nisip din dreptul fiecărei bănci. Se scria cu degetul sau cu un cui. Abia după ce elevul stăpânea bine scrierea, se trecea la exerciții pe hârtie.
Orice abatere mai serioasă era sever pedepsită. Nu profesorul supraveghea elevii, ci monitorii, potrivit documentelor din epocă – elevi mai experimentați, care aveau și rolul să corecteze tema. Odată ce litera era bine scrijelită, nisipul din fața băncii se nivela cu ajutorul unei unelte speciale (mistrie) pentru a face loc următorului exercițiu.
- „Băieţii stăteau în nişte bănci, ce erau aşezate cu faţa spre părete. În faţa fiecărei bănci se afla scaunul de nisip. lar în faţa acestora stăteau atârnate pe păreţi mari tabele cu litere și silabe, care, ca să nu le strice copiii, erau apărate prin cercuri de fier. De fiecare bancă era câte un monitor sau șef de grupă.
- Acesta arăta colegilor săi litera de pe tablă, iar elevii între timp priveau și urmăreau cu ochii elementele literei. După un moment de contemplare, monitorul dădea ordin să se scrie litera pe tablele cu nisip din faţa școlarilor.
- Scrierea se făcea cu degetul sau cu un cui, care lăsa urme pe nisip. Când operaţia era terminată, urma corectarea. Șeful băncii trecea pe la fiecare elev și îndrepta greșelile. Odată o literă învățată, se proceda în același mod la învăţarea alteia.
- Totuşi, trecerea de la o literă la alta nu se făcea uşor. Mai întâi, trebuia nivelat nisipul. În acest scop, monitorul pronunţa vorbele: „Îndreptează, primare!”. La auzul acestor cuvinte, unul dintre băieţii din bancă, ce purta acest titlu de onoare, trăgea cu mala peste tablele de nisip pentru a le netezi și va înlesni trecerea la scrierea altei litere. După o serie de exerciţii în acest mod, se trecea la exerciții pe placă, iar mai târziu, când slovele erau învățate bine, la exerciţii pe hârtie.
- Când vreunul dintre școlari se arăta refractar măsurilor pedagogice, intervenea pedeapsa; li se ridica antereul la partea posterioară, unde li se aplica, după decizia profesorului, un anumit număr de vergi”, descrie ora de curs pedagogul Ștefan Bârsănescu.
Elevii acelor ani nu aveau manual, iar profesorii predau după manuscrisele unor învățați sau prin metoda Lancaster – cei mai mari și mai instruiți își ajutau colegii mai mici. „Cărțile trebuincioase” pentru școală aveau să fie tipărite începând cu 1832, când deja numărul elevilor care se înscriseseră era în creștere, 129 de şcolari în cursul începător, iar în cel normal – 47.
Foto: fototecaortodoxiei.ro