ComenteazăÎn plin război, acum o sută de ani, se înființau 40 de școli la țară. Se discuta intens, ca și acum, despre programa școlară și pregătirea elevilor pentru viață. Cei înscriși la școală învățau inclusiv „studiul tablourilor”, făceau mult sport și erau pregătiți într-ale gospodăriei, scrie Școala 9. Iar extrașcolar, aveau cursuri pe care azi le-am numi de „public speaking” și scriere creativă.
Având motto-ul ,,Să adunăm fapte, ca să avem idei”, un revizor școlar ne-a lăsat moștenire o superbă monografie a vieții școlare de la sat, în 1918, înainte ca România Mare să fie o realitate.
Dacă tot se vorbește și astăzi despre înființarea unor școli-pilot, la nivelul Ministerului Educației, e bine de știut că am mai avut școli-pilot, în toamna anului 1917, când au fost înființate școli normale mixte pe teritoriile neocupate ale țării, în comunele rurale.
,,Examenul de admitere a avut loc într-o sală de clasă din Vulcani și s-a ținut în zilele de 8 și 9 novembrie. S-au prezentat 56 de candidați pentru 20 de locuri de bursieri, din care 14 erau destinate pentru băieți, iar 6 pentru fete. Din acești 56 de candidați, în urma examinării, au obținut note satisfăcătoare, afară de 20 de inși, câte locuri vacante erau, încă 13 elevi, pentru cari am intervenit să fie admiși ca solvenți”, scria directorul, citat de Școala 9.
Dintre acești elevi, erau înscriși la școala din Vulcani inclusiv refugiați din teritoriul ocupantului, doar cinci fiind copiii comunei. Cu privire la organizare, aspectele privind programa școlară, orarul și fondurile pentru achiziționarea rechizitelor, toate acestea erau o nebuloasă, inclusiv pentru directorul școlii. De altfel, acesta notează: ,,Nu se știa altceva decât că ministerul va da un ajutor oarecare”.
Condițiile de școlarizare nu erau cele mai fericite, alocația de hrană pentru fiecare elev fiind de 1,50 de lei pe zi. Elevii erau cazați în gazda unor oameni inimoși din sat, unde îngrijitoarele se ocupau de chestiunile administrative, acordând inclusiv consiliere acestora. Având în vedere faptul că în sat era tifos, medicamentele erau o resursă în plus pentru un proces instructiv ca la carte.
Elevii erau instruiți să își facă singuri de mâncare, acasă la gazde, folosind alimente pe care și le aduceau de acasă, din satele vecine.
Războiul, cumulul amenințărilor externe, dar și răspândirea tifosului au ridicat o serie de probleme în organizarea procesului educațional.
Elevii erau instruiți să se păzească de tifos, să șteargă permanent praful de pe bănci și să se spele pe mâini, iar profesorii urmăreau respectarea acestor reguli cu strictețe.
Totuși, au existat situații în care elevii aveau simptome, dureri de cap, amețeli, slăbirea corpului, paliditate și atunci erau trimiși imediat acasă.
Cu privire la măsurile pentru limitarea răspândirii tifosului, directorul de școală notează: ,,Am redus atunci cantitatea lucrărilor din afară de orele de clasă, numărul temelor de scris acasă, am recomandat ca în fiecare dimineață, înainte de plecarea la școală, precum și în recreație, elevii să facă regulate și adânci mișcări de inspirare și expirare, să mănânce neapărat ceva”.
Continuarea, pe Școala 9.
Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea