Cum se fierbe orezul pare un lucru foarte simplu, însă orezul poate fi fiert la abur, în apă, în grăsime sau lapte, când se prepară deserturi. Cea mai frecventă modalitate de preparare este cea în apă. Ca regulă generală se pune într-o cantitate de apă rece de două ori mai mare decât cea de orez, apoi se pune la fiert, acoperit. Iată cum se fierbe orezul, pas cu pas.
Orezul se pregătește chiar înainte de a fi consumat. Nu este bine să îl reîncălzești. Cantitatea recomandată pentru o persoană este de 50-60 g. Iată două modalități de preparare a orezului. Tipul de orez se alege în funcție de preparatul final
Cum se fierbe orezul – Prima metodă (pentru două persoane)
Ingrediente: 125 g orez, ¼ l de apă sau supă de pui, ½ linguriță de sare
Preparare: se pune apă rece sau supă într-o caserolă. Se dă la foc foarte mic și se lasă la fiert 15 minute, acoperit. Se verifică dacă lichidul a fost absorbit. Dacă a mai rămas, se mai lasă pe foc câteva minte, tot acoperit, până ce se absoarbe tot lichidul. Se amestecă cu o furculiță pentru ca boabele de orez să fie dezlipite, apoi se adaugă sare și piper, după gust.
Cum se fierbe orezul în supă
A doua metodă (pentru trei persoane)
Această metodă constă în înmuirea orezului în apă/supă, înainte de a fi gătit. Astfel își va păstra savoarea și calitățile nutritive. Orezul este o garnitură ideală pentru pește, carne sau combinat în salata de orez.
Ingrediente: 185 g orez, 500 ml apă sau supă, un vârf de sare, o nucă de unt.
Preparare: într-o caserolă se pune orezul la înmuiat în lichidul rece pentru 1-2 minute. Se adaugă sarea. Se pune la fiert apoi 3 minute, acoperit. Se ia de pe foc și se lasă să se umfle încă 10-15 minute, acoperit, până se înmoaie bine. Se amestecă bine cu o furculiță pentru a se dezlipi boabele de orez. Se adaugă untul și se servește imediat.