Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”

Vot obligatoriu, prezență sub 70%

Scrutinul, primul bazat pe principiul votului universal, s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, în 2, 3 și 4 noiembrie, pentru alegerea Adunării deputaților, și în zilele de 7, 8 și 9 noiembrie, pentru alegerea Senatului. 

Pe listele electorale au fost înscriși 1.916.225 de cetățeni cu drept de vot. La acest prim scrutin electoral, au participat doar bărbații, atât cei înstăriți și educați, cât și țăranii. Femeile române nu au ales atunci deputații și senatorii, lor li s-a permis să voteze abia la alegerile generale din 1939.

Prezența la urne a fost sub 70 la sută, în condițiile legiferării votului obligatoriu, absenteismul având cel puțin trei cauze: mulți dintre alegători nu erau știutori de carte, granițele României Mari nu erau încă bine stabilite, iar cetățenilor din teritoriile ocupate nu li s-a permis accesul la urne și nu în ultimul rând, alegătorii au fost bulversați de o amplă campanie de boicot.

Competiția electorală a fost de-a dreptul crâncenă, fiind caracterizată de gazetarii de atunci drept „orgie electorală”. Au intrat în cursă peste 20 de grupări politice. Pe deoparte s-au aflat partidele politice tradiționale – Partidul Național Liberal și Partidul Conservator Progresist, care s-au lovit de zidul puternic al formațiunilor nou constituite, precum Partidul Țărănesc, Partidul Național, Liga Poporului dublat de candidații independenți înstăriți și foarte zgomotoși, care se adresau electoratul din rândul muncitorilor și al țăranilor.

Recomandări

LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2024 în România. Traian Băsescu îndeamnă românii să voteze, dar nu „d-ăștia care vor să întoarcă România cu o sută de ani înapoi”

„Este și vot universal, sunt și morți, este de toate”

Chiar dacă ne raportăm la alegerile parlamentare de acum mai bine de un secol, scandalurile generate de lupta electorală par desprinse din actualitate.

Și în urmă cu o sută de ani ziarele abundau articole despre fraudarea rezultatelor, erau explicate detaliat modalitățile prin care se putea fura la vot, despre votul multiplu, despre votul morților, despre liste electorale greșite sau despre vot cumpărate la intrarea la urne. Incriminați erau liderii politici ai partidelor tradiționale care aveau în subordine baionetele ministrului internelor. 

Într-un articol dedicat impresiilor din ziua votului, publicat în ziarul „Dimineața”, în ediția din 5 noiembrie 1919, gazetarul concluziona ironic: „Întradevăr: Este România mare, este și vot universal, dar sunt și sergenți cari votează, este și suveică, sunt și morți, este de toate”.

Arătarea care a scos Bucureștiul în stradă

În tot vuietul acelor zile premergătoare alegerilor, se distinge detașat campania electorală pusă la cale de N.D. Cocea, un personaj excentric, filosof și jurnalist, la acel moment conducătorul ziarului „Chemarea”, cu orientare de stânga. El a candidat ca independent pentru un loc de deputat și avea ca semn electoral un clopot.

Recomandări

Renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale, aproape de final. Ce spune șeful AEP despre ordinea candidaților

Pe 5 noiembrie 1919, la ora 9 dimineața, în plin proces electoral, Calea Victoriei a fost trezită la viață de o procesiune bizară care a reușit să atragă sute de oameni curioși să vadă „arătarea”. Un automobil împodobit cu funde, panouri publicitare, desene macabre care ironizau competitorii politici tradiționali, dar și dotat cu un imens clopot și-a făcut apariția în centrul Capitalei. Era modalitatea prin care independentul Cocea îi îndemna pe oameni să voteze cu clopotul care anunța moartea oligarhilor.

„În mijlocul străzei, în dreptul redacției  «Chemărei » un automobil camion purta o schelă ornată cu pânze roșii, pe care chipul celor trei șobolani spânzurați de coadă, atârnau jalnici, iar pe schelă un clopot imens care bălăngănea la intervale, spărgând liniștea văzduhului. Sus de tot, între doi stâlpi ai schelei, placarde. Votați Clopotul care va suna moarte șobolanilor. Votați Clopotul care va suna moartea oligarhiei”, nota ziarul Dimineața.

Zvonurile despre scheletul prim-ministrului 

Cocea și a lui procesiune și-a atins țelul. Oamenii s-au îmbulzit să vadă minunea, iar legendele urbane nu au întârziat să apară. Prin cartierele mărginașe oamenii se jurau că i-au văzut pe Brătieni în carne și oase spânzurați de mulțime, iar clopotul anunță revoluție sau moartea mitropolitului.

„Prin oraș vestea se răspândi din om în om, din gură în gură, cu iuțeala fulgerului. Imaginea Clopotului era înfățișată, în povestiri cari mai de cari mai fantastice. Întrun cartier al Bucureștilor se spunea că Brătienii spânzurați de mulțime sunt purtați pe străzile Capitalei în sunetele clopotelor.

În altă mahala se spunea că Mitropolitul a murit și că un clopot va porni să vestească norodului moartea înaltului prelat și cu cât mahalaua era mai depărtată cu atât și povestirile prindeau înfățișări mai abracadabrante. 

În Dealul Spirei, întrun grup de cetățeni, un băețaș sosise întrun suflet, anunțând că pe calea Victoriei sa început revoluția, că în fața palatului tunurile au început să bată și că un clopot imens sună de sufletul morților”, nota tot Dimineața.

Isprava agentului secret

În același ziar, era menționată isprava eroică a unui agent secret care ar fi urcat în grabă scările prefecturii din București să anunțe prefectului că prin oraș circulă scheletul prim-ministrului Brătianu răstignit peste un clopot. După ce a dat marea veste, omul ar fi leșinat.

„Când în toate colțurile Bucureștilor de la Obor și până în Bucureștii-Noi Clopotul Chemărei prindea în povestirile tuturora înfățișări de basm, un agent secret urca în goană scările prefecturei spre cabinetul domnului prefect de polițe, zgudui ușa, năvăli ca un vârtej și căzând grămadă la picioarele d-lui prefect, îngână abia ținându-și răsuflarea – asemenea grenadirului lui Napoleon:  «Să trăiți d-le Prefect… la Chemarea… un clopot și peste clopot scheletul d-lui prim-ministru Brătianu.. și agentul leșină», este relatat momentul de unul dintre gazetarii din epocă.

„Crima”, rezolvată de șeful poliției

Confuzia avea să fie rezolvată târziu, abia după ce prefectul de poliție s-a urcat personal în mașină, a mers pe strada Sărindar, unde fusese identificat ultima dată „scheletul”, să cerceteze crima. Aici avea să afle că nu era vorba despre niciun schelet, ci despre o banală schelă care purta un clopot cu valoare de însemn electoral.

Automobilul cu clopot și-a continuat astfel procesiunea pe Calea Victoriei, în fața Palatului, prin dreptul Prefecturii Poliției, pe lângă Ministerul de Finanțe, dar și prin cartierele mărginașe.

„Prin cartierele mărginașe însă impresia a fost și mai puternică. Cum se auzea sunetul Clopotului, mulțimea năvălea afară din case, afară din prăvălii. La ușile restaurantelor cetățenii cu șervetele la gât, la ușile frizeriilor cetățeni cu jumătate față săpunată, în balcoane femei, fete și copii cari agitau batiste, soldați cari salutau și sergenți cari făceau front”, este descris momentul în presa vremii.

Cum votau morții

Promovarea gălăgioasă din stradă era dublată de ample campanii de presă în care erau descrise în detaliu metodele prin care urma să se fraudeze rezultatul alegerilor. Erau acuzații grave aduse „învățătorimii”, dar și aparatului administrativ cărora li se reproșa că au făcut „propagandă deșănțată” în școli și instituții. Erau acuzați organizatorii alegerilor că au ascuns mii de cărți de alegători fără de care cetățenii cu drept de vot nu se puteau prezenta la urne. Documentele dosite urmau să fie folosite cu direcție în numele alegătorilor decedați sau mutați din țară.

„Primăria deține 5.000 cărți de alegători pentru a vota cu ele morții. Cine se prezintă la alegeri? (…) Poporul se abține, căci el nu tolerează alegeri prin teroare”, erau acuzațiile unuia dintre candidații independenți.

Suveica electorală, model 1919

Suveica electorală, o metodă de fraudare a alegerilor folosită în mod tradițional în Regat, ar fi dat roade inclusiv la alegerile din noiembrie 1919. Sistemul era relativ simplu și sigur. 

Cu ajutorul unor complici erau falsificate un buletin de vot și o ștampilă. Acest buletin fals este ștampilat în dreptul unui anume semn electoral și era înmânat, împreună cu o sumă de bani consistentă, unui alegător care accepta să intre în cârdășie.

 Alegătorul intra în secție unde primea un buletin de vot, apoi se retrăgea în cabina de votare. Aici făcea schimbul și se reîntorcea la urne unde introducea buletinul fals, ștampilat de dinainte. Buletinul original îl păstra și îl înmâna la ieșirea din secție unui complice. Acesta din urmă îl ștampila cu ștampila falsă și îl înmâna ulterior unui alt cetățean care accepta, la rându-i, să-și vândă votul pentru un pol.

„Agenții electorali… au reușit să pună mâna pe câteva buletine de vot vizate de diferiții judecători cari prezidează alegerile. Poate chiar le-au plastografiat în taverna odioasa în care se tipărește Viitorul. În acelaș timp au fabricat câteva ștampile rotunde cu inscripția «votat» absolut identice cu cele oficiale. 

(…) Agenții sau postat la porțile diferitelor localuri de vot. Cum vedeau câte un alegător mai naiv sau mai puțin hotărât asupra modului în care să voteze – și, slavă Domnului speța aceasta nu e rară – agenții îi strecurau în mână buletinul votat și deagata îndoit precum și polul, reprezentând onorariul fraudei cu obligația pentru cetățean de a aduce înapoi buletinul alb primit de la președintele secției.

Zis și făcut. Alegătorul intră în cabină și iese imediat pentru a băga în urnă nu buletinul său, ci pe acela primit de la agentul din poartă, iar apoi iese și-i predă acestuia celălat buletin pe care ar fi trebuit să voteze. 

Pe acest buletin agentul aplică imediat tot ștampila falsă în dreptul crucei și caută apoi alt naiv care să repete operația.

În acest mod se realizează cea mai ideală suveică – un perpetuum mobile perfect. Cu ajutorul unui singur buletin sustras la început se pot falsifica sute de voturi pe zi. 

Închipuiți-va că la fiecare local funcționează nu un agent ci mai mulți și că fiecare are mai multe buletine ștampilate și veți avea o imagine exactă a suveicei model 1919”, este descrisă în presa din epocă modul în care se puteau măslui rezultatele alegerilor.

Reacția regelui 

În această nebunie generală care a precedat zilelor rezervate scrutinului, când cetățenii erau îndemnați să-și anuleze votul, când se cerea virulent amânarea alegerilor pentru primăvară, regele Ferdinand s-a văzut nevoit să iasă public și să anunțe poziția sa prin intermediul unei scrisori care a fost trimisă marilor redacții. Și-a amânat mai toate audiențele și întrevederile cu oamenii politici ai vremii, a anulat vizitele programate în București și a anunțat că în zilele de alegeri va rămâne la Sinaia, unde va participa la partide de vânătoare. Gestul regelui avea menirea să arate cetățenilor că nu se implică în organizarea scrutinului, iar alegerile sunt libere.

Scrisoarea regelui Ferdinand, publicată în presă, era adresată generalului Arthur Văitoianu, care la acel moment ocupa funcția de președinte de consiliu și cel care supraveghea buna organizare a scrutinului.

„Când, după zadarnice încercări pentru realizarea unei colaborări a diferitelor partide vam însărcinat cu formarea unui minister, dorința Mea de căpetenie era de a da țărei un guvern, care să garanteze libertatea alegerilor.

Doresc acum să revin asupra condițiunei fundamentale a ființei actualului minister și să exprim încă odată cu puterea fără șovăire voința Mea, bizuindu-Mă pe faptul că acest cuvânt al Meu nu va rămâne o vorbă deșartă și că, prin acțiunea sa, guvernul Meu va face totul pentru a confirma cuvântul dat. 

În ceea ce privește chestiunile politice am credința în obiectivitatea și imparțialitatea prin care până acum armata noastră și conducătorii ei s’au distins și îndreptez către d-voastră, scumpul Meu președinte de consiliu, rugămintea urgentă ca orice ingerințe în cursul unor alegeri libere să fie înlăturate prin toate mijloacele disponibile, procedându-se cu toată rigoarea în contra vinovaților or oricărui partid sau grup politic ar aparține.

Pe deplin încrezător în spiritul sănătos politic și în adevăratul patriotism al tuturor partidelor sunt adânc convins că ele vor aprecia greutatea cuvântului ce am dat, exprimând dorința ca cenzura și legea de asediu sa nu fie aplicate decât ca ultimul mijloc în cazuri extreme”. 

FERDINAND, Castelul Peleș. 28 octombrie 1919.

Alegerile s-au organizat conform programului. În total, au fost aleși 805 parlamentari, 566 membri în Adunarea Deputaților și 239 în Senat, camera superioară fiind completată cu mandatele de drept prevăzute de legislație. Victoria a revenit Partidului Național din Transilvania, care și-a adjudecat circa 35% din mandatele parlamentare. 

A fost urmat de gruparea politică țărănistă (Partidul Țărănesc împreună cu Partidul Țărănesc din Basarabia), care a obținut aproape un sfert din locurile parlamentare. Partidul Național Liberal a completat podiumul, primind circa o pătrime din mandate. Celelalte grupări politice participante la alegeri și-au împărțit restul de locuri din Parlament, însă în proporții modeste. 

Pe 31 decembrie 1919 Parlamentul Marii Uniri a adoptat legile de ratificare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat al României.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro