• Reporterii ziarului Libertatea au verificat și documentat situația semnalată de cititorii noștri din zonă: peste 1.600 de tone de deșeuri periculoase stau adunate într-un depozit de pe fosta platformă ARO, iar nimeni nu face nimic.
• Există 30 de bibliorafturi de notificări, la Garda de Mediu, la Parlament, la SRI, la CSAT. Inclusiv la comisarul european de mediu.
• Riscul unor accidente de mediu, din cauza substanțelor periculoase, mai ales dacă vin viituri sau au loc alunecări de teren, este aproape iminent.
• Proprietarul deșeurilor se consideră de bună-credință, dar își recunoaște neputința: “Am cerut sprijinul Ministerului Mediului ca să pot lua deșeurile de acolo. Au ridicat din umeri”.
Deșeurile de la Uzina ARO, plus altele
Povestea începe în anul 2007, când compania Landmark Management a preluat activele fostei platforme industriale ARO din Câmpulung Muscel. Aceasta este o firmă imobiliară care, după preluarea platformei, a început să o închirieze altor companii interesate.
La acel moment, Landmark a preluat și o serie de obligații de mediu, mai exact curățarea platformei industriale de deșeurile acumulate.
Această curățare a fost făcută cu firma Global Eco Center SRL, care, din 2010, a închiriat și un spațiu pe fosta plaformă ARO. Este vorba de 7.430 de metri pătrați, din totalul de 49 de hectare al platformei.
La acel moment, aceasta avea toate autorizațiile necesare. Între timp, Global Eco a adus și alte deșeuri în spațiul său, pe lângă cele strânse din fosta uzină ARO și pe care trebuia să le neutralizeze.
Incendiul din 2013
Totul bine și frumos până în octombrie 2013, când a izbucnit un incendiu în zona cu deșeuri. Vreme de 9 ore au ars acestea.
Din 2014, firma intră în insolvență, după ce autoritățile îi suspendă autorizația de mediu, ceea ce face ca societatea să nu mai aibă clienți.
Între timp, Vasile Tofan – administratorul Global Eco Center – este condamnat la 5 ani de închisoare, iar firma sa, la plata unei amenzi de 600.000 de lei. De asemenea, instanța obligă firma la eliminarea deșeurilor periculoase.
Acesta face apel, iar Curtea de Apel Pitești îi elimină în 2018 pedeapsa de 5 ani.
Instanța cere curățarea spațiului
Totuși, dispoziția veche privind curățarea spațiului este menținută.
Iată cum suna aceasta:
“Totodată, instanța de fond a dispus, în baza articolului 256 din Codul de Procedură Penală, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul de a fi înlăturate din punctul de lucru din municipiul Câmpulung, strada Traian, nr. 223, Parcul Industrial «Câmpulung Industrial Park», județul Argeș, deșeurile periculoase depozitate”.
Sentința a fost comunicată oficial în februarie 2019.
Potrivit lui Sergiu Filip, acționar al Landmark și director general, compania sa are de recuperat peste 300.000 de lei de la Global Eco, reprezentând chirii neplătite. Alți 100.000 de lei ar fi pagubele suferite de hala industrială închiriată. La acestea el adaugă faptul că nu a putut închiria spațiul respectiv altor firme.
Per total, Landmark cere daune de peste 1,6 milioane de lei, echivalentul a 360.000 de euro.
«Cum e posibil să ai o sentință definitivă și totul să rămână așa?»
Dar nu banii îl interesează acum pe director, ci eliminarea deșeurilor periculoase.
“Este posibil să se întâmple un accident de mediu; noi nu putem interveni din punct de vedere legal, Global Eco nu are bani, iar autoritățile pot doar să le dea amenzi, care oricum se duc la gunoi. Cum e posibil să ai o sentință definitivă și totul să rămână așa? Interpretarea lor (a firmei Global Eco Center – n.r.) este că nu au termen de punere în aplicare. E ca și cum cineva e condamnat la închisoare și să spună că nu intră de mâine, că în sentință nu scrie de când”, spune acesta.
“Avem 30 de bibliorafturi de notificări, la Garda de Mediu, la Parlament, la SRI, la CSAT. Am trimis chiar și la comisarul european de mediu. Aș vrea ca această situație, total ilegală, să se termine și instituțiile statului să își facă treaba.
L-au lăsat așa, în treaba lui, după incendiu. Bănuiala noastră este că nici nu se mai știe ce substanțe sunt acolo și ale cui sunt. Sperăm să nu se întâmple o tragedie. Nu contează banii, noi vrem să își ia substanțele de acolo”, a mai declarat, pentru Libertatea, Sergiu Filip, directorul general al Landmark.
Aceasta susține că a făcut notificări peste notificări, dar nu se întâmplă nimic.
În acest moment, Global Eco nu mai are contract de închiriere, dar deșeurile se află tot pe platformă.
Neutralizarea a fost falsificată
Problema este că firma în cauză a fost dovedită că a “falsificat” neutralizarea. În conținutul motivării date de instanță se arată că Tofan și Global Eco au “acceptat să efectueze activități specifice, strict reglementate de norme speciale, în condiții improprii atingerii obiectivelor stabilite în întreg ansamblul legislativ privind protecția mediului”.
Ulterior, instanța înșiră o întreagă litanie: lipsa supravegherii continue a procedurilor de neutralizare/inertizare, nerespectarea procedurilor de prelevare a probelor, “lipsa unei evidențe stricte care să reflecte în mod real trasabilitatea și inertizarea deșeurilor”, neasigurarea unui spațiu nepenetrabil de depozitare și păstrarea în depozit a deșeurilor în lipsa unor criterii de partajare și protecție.
Au descărcat butoaie cu substanțe periculoase la Glina
Tot în motivare se mai arată că Poliția Română a descoperit în anul 2010 “în flagrant descărcarea și depozitarea la depozitul de deșeuri nepericuloase Glina a unor deșeuri ambalate în butoaie metalice putând etichetarea Deșeu Stabilizat”.
După prelevarea de probe s-a aflat însă că acestea nu erau inertizate. Analizele s-au efectuat la institutul ICIM București și au demonstrat că unele dintre substanțe conțineau zinc, fier, cupru, plumb, crom, nichel, dar și urme de cianură!
Mai exact, firma doar le-a declarat în acte ca fiind deșeuri stabilizate, când în realitate nu erau.
Tofan: «Autoritățile mai mult încurcă»
Vasile Tofan – administratorul Global Eco Center – suspectează că incendiul de la care a pornit totul a avut drept cauză o mână criminală.
“Depozitul era autorizat și a funcționat până în 2013, când a luat foc. Eu cred că a fost o mână criminală. După incendiu am pierdut autorizația de funcționare. La data incendiului erau 4.000 de tone de deșeuri, acum mai sunt 1.600 de tone. Eu sunt în insolvență, în măsura în care o să am fonduri, o să le iau. Mai devreme de trei ani nu am cum să le duc”, afirmă Tofan.
Patronul spune că dacă va intra în faliment, atunci deșeurile vor cădea în sarcina autorităților, adică a Consiliului Local Câmpulung Muscel și a Consiliului Județean Argeș.
Tofan acuză autoritățile de mediu că mai mult îi pun bețe în roate.
“Ele sunt în sarcina mea, nu le-am abandonat. Statul român nu face decât să te încurce. În 2014 nu am avut acces la depozit 6 luni. Apoi, Garda de Mediu mi-a dat amendă un miliard de lei vechi (100.000 de lei – n.r.). Amenzi poate da oricine, dar ce au făcut ei să ajute? Am cerut sprijinul Ministerului Mediului ca să pot lua deșeurile de acolo. Au ridicat din umeri”, spune Tofan.
Eu îi înțeleg pe cei de la Landmark, că le-am făcut hala inoperantă. Dar eu ce pot să fac? Să mă rog de toți Dumnezeii locali… Prefectul a intervenit și m-au lăsat să îmi fac treaba. Acum iar au început să mă amendeze…, se plânge acesta.
Tăcerea Ministerului Mediului
Inclusiv Tofan spune că există riscul unor accidente de mediu, din cauza substanțelor periculoase, mai ales dacă vin viituri sau au loc alunecări de teren.
Patronul spune că acum are oameni la depozit care să le sorteze, iar deșeurile sunt permanent supravegheate.
Libertatea a solicitat un punct de vedere Ministerului Mediului, care coordonează Garda de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Aceasta din urmă a anulat autorizația de mediu deținută de Global Eco în anul 2014.
CITEȘTE ȘI: