„Dacă sunteți vaccinat, ați făcut cel mai important lucru pentru dumneavoastră și familia, și prietenii dumneavoastră”, a spus Gregg Gonsalves, profesor de epidemiologie la Școala de Sănătate Publică din Yale. „Există mult mai multă libertate pentru persoanele vaccinate, dar ideea că totul este la fel înainte, ca în vara anului 2019 nu este corectă”.

Atât timp cât un număr mare de persoane rămân nevaccinate, cei vaccinați sunt expuși variantei Delta. Părinții sunt îngrijorați că pentru copiii sub 12 ani vaccinarea nu va fi disponibilă până în toamnă. Drept urmare, fiecare persoană vaccinată ar trebui să ia în considerare o serie de măsuri de protecție pentru a limita riscului de infectare și de răspândire a virusului la alte persoane, susțin experții.

Dacă sunt vaccinat, de ce ar trebui să mă tem de Delta?

Niciun vaccin nu oferă protecție 100%. Gândiți-vă la anticorpii vaccinului ca la un zid menit pentru a proteja un oraș de lângă mare de o furtună, spune Erin Bromage, imunolog și profesor de biologie la Universitatea din Massachusetts, Dartmouth.

De cele mai multe ori, valurile puternice se ridică până la perete, dar un uragan ar putea fi suficient de puternic încât să permită să treacă puțină apă. Comparativ cu formele anterioare ale virusului, Delta este ca un uragan viral; este mult mai infecțioasă și prezintă o provocare mai mare chiar și pentru un sistem imunitar vaccinat, explică profesorul.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

„Vaccinările vă oferă acea protecție suplimentară pe care nu o aveți în mod normal”, a spus dr. Bromage. „Dar când întâmpini o mare provocare, cum ar fi să te apropii de o persoană nevaccinată, care are o încărcătură virală ridicată, acel perete nu se va ține întotdeauna”.

Vestea bună este că vaccinuri disponibile pentru acest moment fac o treabă remarcabilă în a proteja oamenii de forme grave ale bolii, spitalizare și deces. Peste 97% dintre cei spitalizați cu COVID-19 în Statele Unite sunt nevaccinați.

Conform noilor date din Singapore, chiar și atunci când pacienții vaccinați sunt spitalizați cu infecții cu varianta Delta, există un risc mai mic să aibă nevoie de oxigen suplimentar și elimină virusul mai repede în comparație cu pacienții nevaccinați.

Cum se pot proteja și ce au nevoie să facă oamenii vaccinați în fața noului val provocat de varianta Delta
Călătoriile internaționale au facilitat transmiterea variantei Delta, care a devenit dominantă în Europa și SUA Foto:EPA-EFE/CAROLINE BREHMAN

Care este riscul unei infecții după vaccinare?

Infecțiile postvaccinare sunt foarte mediatizate, dar rămân destul de rare. Deși Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite nu mai urmăresc toate aceste cazuri din mai, ele sunt raportate de aproape jumătate din statele americane. Fundația Kaiser Family a analizat recent o mare parte din datele raportate și a constatat că în cazurile infectărilor postvaccinare, spitalizările și decesele sunt evenimente extrem de rare, dacă a fost administrată schema completă.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Rata cazurilor infectărilor postvaccinare raportate în rândul celor complet vaccinați este „cu mult sub 1 la sută în toate statele care raportează, cu o variație de la 0,01 la sută în Connecticut la 0,29 la sută în Alaska”, potrivit analizei Kaiser.

Răspândirea variantei Delta a coronavirusului a ridicat noi întrebări cu privire la modul în care cei vaccinați pot rămâne în siguranță și pot evita infectarea.

Majoritatea cazurilor cu Delta din Statele Unite apar în rândul persoanelor nevaccinate sau a celor cu probleme imunitare. Cu toate acestea, experții atrag atenția că multe infecții postvaccinare nu sunt raportate probabil niciodată, întrucât persoanele infectate nu au simptome sau au simptome ușoare, care se termină înainte ca persoana să se gândească la testare.

„Infecțiile postvaccinare sunt destul de rare, dar dacă nu avem un eșantion bazat pe populație, nu cunoaștem nivelul de raritate”, a spus dr. Asaf Bitton, director executiv al unui spital american și școala de sănătate publică de la Harvard T.H. Chan din Boston.

„Este posibil ca o mulțime de oameni care au manifestat dureri în gât timp de câteva zile să fi avut virusul, dar nu știm. Nu este un eșec al vaccinului că avem cazuri postvaccinare. S-a estimat că am eliminat de la 100.000 până la 200.000 de decese de când a început campania de vaccinare”, spune expertul.

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Ceea ce este clar este că riscul unei infecții postvaccinare crește pe măsură ce îi oferiți variantei Delta cât mai multe oportunități de a forța zidul de protecție conferit de vaccin. Evenimente cu un public foarte numeros oferă șansa ca o persoană vaccinată să se întâlnească cu persoane nevaccinate care prezintă o încărcătură virală ridicată.

„Cu cât intrați în contact cu mai mulți oameni, cu atât riscați mai mult, dar riscul este proporțional cu fiecare zonă în parte”, a spus dr. Gonsalves, care subliniază că locurile care au găzduit evenimente precum festivaluri cu public pot deveni focare de infecție.

Când trebuie să mai port masca?

În SUA, CDC publică constant o hartă în mai multe culori care prezintă focarele de COVID-19. Zonele albastre și galbene prezintă niveluri relativ mici de infecții, în timp ce zonele portocalii și roșii indică zone în care cazurile din ultima săptămână au depășit rata de 50 de cazuri la 100.000 de persoane.

Agenția recomandă oamenilor să poarte măști dacă locuiesc într-o zonă portocalie sau roșie – care reprezintă acum aproximativ 80% din Statele Unite.

Problema hărții este că numărul de cazuri se schimbă rapid și poate crește în comunitatea locală înainte ca harta să schimbe culorile. Chiar dacă sunteți sigur că locuiți într-o comunitate cu o rată mare de vaccinare, cu un număr de cazuri foarte scăzut, este important să vă uitați și la datele din zonele alăturate de unde pot veni un număr important de persoane care poartă virusul, subliniază experții.

Majoritatea experților sunt de acord că nu trebuie să purtați o mască în aer liber, dacă nu sunteți într-o aglomerație și aveți o distanță suficientă de persoanele a căror stare de vaccinare nu este cunoscută. Este încă riscant să participați la un concert în aer liber, dar dacă o faceți, purtați o mască.

„Aș sugera totuși să purtați o mască dacă sunteți în interior cu persoane a căror stare de vaccinare nu o cunoașteți, mai ales dacă veți fi la câțiva metri de ele pentru o perioadă sau dacă veți fi în cameră pentru o lungă perioadă cu acei oameni”, a declarat J. Alex Huffman, om de știință în materie de aerosoli și profesor asociat de chimie și biochimie la Universitatea din Denver.

„Nu port o mască în interior în toate situațiile acum, pentru că sunt complet vaccinat, dar îmi pun masca N95 ori de câte ori intru în spațiile publice interioare”, povestește acesta.

Cum se pot proteja și ce au nevoie să facă oamenii vaccinați în fața noului val provocat de varianta Delta
Purtarea măștii pe stradă este voluntară în majoritatea statelor
Foto: EPA-EFE/YURI KOCHETKOV

Ar trebui purtate măști cu un grad mai mare de protecție?

Veți beneficia de cea mai mare protecție cu o mască de înaltă calitate, cum ar fi un N95 sau un KN95, dar trebuie să vă asigurați că nu e contrafăcută. Dacă nu aveți o mască medicinală, beneficiați în continuare de o protecție puternică cu o mască chirurgicală simplă sau sub o mască de pânză. O mască cu o supapă de expirare nu trebuie purtată niciodată, deoarece permite pătrunderea de particule virale, iar măștile contrafăcute pot avea valve defecte, care permit microbilor să intre.

Tipul de mască purtat trebuie să fie ales și în funcție de locurile pe care le frecventați.

Persoanele vaccinate prezintă un risc foarte scăzut atunci când își petrec timpul fără mască, alături de prietenii lor și de membrii familiei lor. „Nu cred că purtarea măștii este critică”, a spus dr. Huffman. „Dacă sunteți în interior cu un număr mic de oameni despre care știți că sunt vaccinați, purtarea unei măști nu este pe lista mea de priorități”.

Deși este neobișnuit ca o persoană vaccinată să răspândească virusul la o altă persoană vaccinată, teoretic este posibil. Un prieten vaccinat care merge în baruri aglomerate, concerte supraaglomerate sau care călătorește într-un focar COVID prezintă un risc mai mare decât cineva care evită mulțimile și își petrece cea mai mare parte a timpului cu persoanele vaccinate.

Pot să merg în continuare în restaurante?

Răspunsul depinde de condițiile locale și de sănătatea personală și a celor din jur. Riscul este cel mai scăzut în comunitățile cu rate de vaccinare ridicate și număr foarte mic de cazuri.

Părinții copiilor nevaccinați și persoanele cu sisteme imune compromise, despre care studiile arată că pot beneficia de o protecție mai mică după vaccinare, ar putea să ia masa în aer liber, ca măsură de precauție suplimentară.

Cum se pot proteja și ce au nevoie să facă oamenii vaccinați în fața noului val provocat de varianta Delta
Restaurantele prezintă un risc ridicat de infectare, întrucât clienții nu poartă mască
Foto: EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

Sunt sigure călătoriile?

Avioanele sunt de obicei bine ventilate și nu reprezintă o sursă majoră de focare, dar luarea măsurilor de precauție este încă o idee bună. Potențialul de expunere la o persoană infectată poate fi chiar mai mare în terminal, în restaurante și baruri de la aeroport sau trecând prin linia de securitate.

În avioane, aerul este reîmprospătat aproximativ la fiecare două până la trei minute – o rată mai mare decât în magazinele alimentare și alte spații interioare. În timp ce companiile aeriene solicită în continuare pasagerilor să poarte măști, oamenilor li se permite să le scoată pentru a bea apă sau a mânca.

Majoritatea experților spun că folosesc o mască de înaltă calitate, cum ar fi un N95 sau KF94, atunci când zboară. Pentru o persoană vaccinată, riscul de a scoate o mască pentru scurt timp pentru a mânca sau a bea în timpul zborului este redus, dar este mai bine să o mențineți cât mai mult posibil. CDC spune că este mai bine ca persoanele nevaccinate, inclusiv copiii, să evite zborurile.

Cum se pot proteja și ce au nevoie să facă oamenii vaccinați în fața noului val provocat de varianta Delta
Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru toate companiile aeriene
Foto:EPA-EFE/JUSTIN LANE

Pot să vizitez și să îmbrățișez vârstnici sau copii nevaccinați?

Deși, în general, este considerat sigur ca persoanele vaccinate să se îmbrățișeze și să petreacă timpul împreună fără masca, părinții copiilor nevaccinați au mai multe riscuri de luat în considerare, în special atunci când vizitează rude mai în vârstă.

În comunitățile cu număr scăzut de cazuri și rate ridicate de vaccinare, este considerat în general sigur pentru copiii nevaccinați dintr-o singură gospodărie să petreacă timp cu bunicii vaccinați.

Dar pe măsură ce varianta Delta se răspândește și copiii se întorc la școală, riscurile contactului apropiat cresc și pentru persoanele în vârstă sau cu imunitate compromisă, care sunt mai vulnerabile la complicațiile generate de COVID-19, chiar dacă sunt vaccinate.

Testele rapide la domiciliu sunt o măsură de precauție suplimentară atunci când vizitați bunicii sau un membru al familiei cu comorbidități. Faceți un test cu câteva zile înainte de vizită, precum și în ziua vizitei.

Cum pot afla dacă am varianta Delta?

Testele COVID standard nu indică dacă infecția a fost cauzată de varianta Delta sau de o altă variantă a virusului. În timp ce departamentele de sănătate pot utiliza secvențierea genetică pentru a identifica nivelurile diferitelor variante într-o comunitate, aceste informații nu sunt de obicei împărtășite cu publicul.

Încă trebuie să vă izolați și să cereți sfatul medicului dacă aveți un nivel scăzut de oxigen, aveți probleme cu respirația sau aveți alte simptome îngrijorătoare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI