Jocurile pentru copii şi felicitările virtuale, alte preferinţe în perioada Paştelui
„Românii manifestă un interes destul de mare pentru transmiterea de felicitări virtuale, de aceea, în topul preferinţelor din această perioadă se află aplicaţii precum Easter Egg Decoration sau Easter Egg Maker, ce le oferă utilizatorilor posibilitatea de a decora un ou pe telefon şi de a-l trimite mai apoi prin Internet celor dragi, sub formă de felicitare”, a precizat Adi Coman – The PhoneGeeks.
Pentru cei care preferă SMS-urile, aplicaţia Mesaje de Sărbători le permite să aleagă un mesaj haios dintr-o listă cu zeci de urări de sărbătoare, pe care ulterior să îl trimită prietenilor.
Şi cei mici se pot distra de Paşte cu aplicaţii, printre cele mai des utilizate numărându-se aplicaţia pentru iOS Bubble Blast Easter, un joc de tip puzzle cu 2.500 de nivele, în care îţi poţi alege ca personaj un iepuraş sau unul din cele 8 ouă colorate şi aplicaţia Android Bouncy Bill Easter Tales, un joc în care personajele sunt decorate special pentru sărbătorile pascale. O altă aplicaţie interesantă pentru copii este The Story of Easter, care povesteşte detaliat toate întâmplările legate de Paşte, însă aceasta este disponibilă deocamdată doar în limba engleză.
„Există şi jocuri de tip live wallpaper, precum Easter Egg Hunt, unde utilizatorii pot sparge ouă colorate în care se găsesc diferite surprize ce au legătură cu perioada sărbătorilor de Paşte”, a adăugat Adi Coman.
Calendarul ortodox, pentru Android
Una dintre cele mai utile aplicaţii în rândul persoanelor religioase este Calendar Ortodox, o aplicaţie Android sincronizată cu calendarul bisericesc, ce prezintă în detaliu fiecare sărbătoare. Aplicaţia are şi un widget care afişează, până la 6 zile, toţi sfinţii sărbătoriţi, precum şi detalii despre fiecare dintre aceştia. În plus, utilizatorii au şi opţiunea de a vedea care sunt posturile de peste an, zilele în care nu se fac nunţi sau zilele în care sunt sărbători legale şi nu se lucrează.
„Ca şi grad de utilizare, se poate spune că este o aplicaţie destul de populară, în special datorită faptului că este disponibilă în limba română, dar şi pentru că este gratuită”, a declarat şi Marius Boca – The PhoneGeeks.