Strainii care isi stabilesc domiciliul sau resedinta in Romania sau romanii care au obtinut permisele de conducere in strainatate isi pot preschimba documentele cu unele similare romanesti fara a mai urma cursurile unei scoli de soferi sau a da examen auto.

Pentru preschimbarea permiselor de conducere straine aveti nevoie de urmatoarele acte: permisul de conducere strain, in original si traducerea legalizata a acestuia, documentul de identitate, in original si copii xerox, respectiv pasaportul si legitimatia de sedere temporara in Romania, in cazul cetatenilor straini, pasaportul, adeverinta, buletinul sau cartea de identitate, in cazul cetatenilor romani, fisa detinatorului de permis de conducere, completata prin dactilografiere, fisa medicala completata de policlinica in a carei raza teritoriala solicitantul isi are domiciliul sau resedinta, avizul psihologic, certificatul de cazier judiciar, declaratia notariala pe propria raspundere a solicitantului, din care sa rezulte ca permisul de conducere depus pentru preschimbare este autentic si ca titularul acestuia nu mai poseda un alt permis de conducere national romanesc sau strain, chitanta de plata a contravalorii permisului de conducere (45 lei noi, care trebuie platiti la CEC), doua fotografii color tip permis de conducere, dosar plic.

Pana acum statul roman a incheiat acorduri, pentru eliberarea de permise romanesti cu 52 de tari, intre acestea aflandu-se toate statele europene. Permisele de conducere obtinute in afara Romaniei pot fi preschimbate doar cu permise de conducere romanesti categoriile A1, A, B1, B si B+E, daca acestea sunt inscrise in documentele straine. Cei interesati se pot adresa Serviciilor publice comunitare Regim Premise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din Capitala si din orasele resedinta de judet.

 
 

Urmărește-ne pe Google News