Uneori, însă, utilizatorii trimit în conversațiile private sau în cele de grup numeroase mesaje sub forma unor meme-uri sau filmulețe care nu merită să fie păstrate. Acestea ajung la un moment dat să ocupe mult spațiu de stocare și să provoace, indirect, o funcționare necorespunzătoare a smartphone-ului.
La unul dintre ultimele update-uri WhatsApp a primit o funcție pe care utilizatorii o pot folosi cu ușurință pentru a șterge toate imaginile și videoclipurile nefolositoare. Astăzi îți vom spune cum trebuie să procedezi pentru a elibera spațiu pe telefonul tău mobil.
Cuprins:
Cum afli cât spațiu de stocare este ocupat în WhatsApp?
Până în urmă cu aproximativ un an, WhatsApp oferea utilizatorilor posibilitatea de a vedea exact cât spațiu ocupau fișierele care se partajau într-o conversație privată sau într-una de grup. Mai mult, aceste mesaje puteau fi șterse definitiv.
Instrumentul despre care vorbim astăzi este mai intuitiv și mai practic și îi permite utilizatorului să șteargă doar acele fișiere care nu-i sunt necesare pentru a elibera, astfel, spațiu pe telefon.
Pentru a folosi această funcție va trebui să parcurgi câțiva pași, după cum urmează:
1. Intră în WhatsApp.
2. Atinge butonul Mai multe .
3. Accesează Setări.
4. Fă click pe Stocare și date.
5. Alege opțiunea Gestionare spațiu.
Spațiul ocupat pe dispozitiv de Fișierele media WhatsApp și de Aplicații și alte fișiere este afișat în partea de sus a ecranului.
Cum se șterg fișierele primite pe WhatsApp?
Pentru a elibera spațiu de stocare în WhatsApp și, implicit, în telefon, poți șterge fișierele mari sau pe cele care nu îți sunt folositoare. Trebuie să știi că este posibil ca fișierele șterse dintr-o conversație privată sau de grup să rămână salvate pe telefon.
Iată ce ai de făcut pentru a șterge definitiv fișierele inutile:
1. Intră în WhatsApp.
2. Atinge butonul Mai multe.
3. Accesează Setări.
4. Fă click pe Stocare și date.
5. Alege opțiunea Gestionare spațiu.
6. Alege una dintre categoriile Conținut redirecționat frecvent și Fișiere peste 5 MB sau selectează una dintre conversații.
7. Bifează opțiunea Selectează tot sau selectează individual toate fișierele pe care vrei să le ștergi.
8. Atinge opțiunea Ștergeți
9. Atinge Ștergeți articolul sau Ștergeți
Află cum citești mesajele de pe WhatsApp fără ca expeditorul să știe!