Pandemia COVID-19 a provocat cel puțin un milion de decese în întreaga lume, potrivit cifrelor anunțate azi, și deocamdată nu dă semne că ar scădea în intensitate.

Experții speră însă că sosirea vaccinului, eveniment care ar trebui să se întâmple cel mai probabil la sfârșitul acestui an, va schimba dinamica epidemiei.

O parte din populație va fi imunizată până la finalul lui 2021, dar asta va depinde de la țară la țară, statele bogate având mai multe resurse pentru a face acest lucru la scară cât mai largă.

Important de subliniat este că, chiar și după asta, oamenii vor continua să poarte măști și să evite contactul apropiat cu ceilalți oameni.

O reîntoarcere la normalitate va avea loc treptat, pe măsură ce populația dezvoltă imunitate de grup, mulțumită unor vaccinuri tot mai eficiente, și datorită expunerii la infectare.

“Vom avea nevoie de două lucruri pentru a aduce virusul sub control: măsuri de igienă și un vaccin. Și nu poți avea una fără cealaltă”, spune pentru Politico Paul Offit, director al Centrului de Educație pentru Vaccinuri și medic specialist în boli infecțioase la Spitalul pediatric din Philadelphia.

Vom avea nevoie și de răbdare.

Nu văd cum s-ar putea sfârși pandemia dintr-odată. Nu vom avea o zi în care s-a sfârșit pandemia. Cred că va exista un proces care va dura mult, poate chiar ani.

Experta în virusologie, Angela Rasmussen:

Înainte de vaccin: “Măști și distanțare”

În acest moment, pandemia este departe de a se sfârși. De fapt, nu este nici măcar în declin.

În SUA, numărul de cazuri este în creștere în cel puțin 19 state, iar cel al deceselor continuă să crească. În Europa, epidemia pare să fi intrat în al doilea val, iar unele țări au reintrodus o serie de restricții, deocamdată la nivel regional.

În România, numărul de cazuri și de decese continuă să rămână la un nivel ridicat, mult mai mare decât în primăvară.

Experții nu se așteaptă ca lucrurile să se îmbunătățească pe măsură ce vremea rece se instalează în emisfera nordică, iar oamenii se întorc la viața din încăperile închise.

“Încet-încet, tot mai puțini oameni vor dori să stea afară, mai mulți oameni vor intra în încăperi. Iar apoi, oamenii vor spune: «Ei bine, am fost la restaurant acum două zile și nu am pățit nimic, pot să mă duc și la petrecerea aia cu 30 de oameni». Și probabil vom avea o schimbare treptată a opiniei cu privire la riscuri”, spune Michael Mina, epidemiolog la Harvard.

“Din nefericire, asta se întâmplă într-un moment în care răspândirea coronavirusului va crește în intensitate, din cauza efectelor sezoniere”, adaugă expertul.

Această așteptată creștere a intensității epidemiei subliniază încă o dată că nimeni nu poate spera, deocamdată, la o întoarcere la ce era înainte de pandemie.

“Pentru a ne asigura că societatea găsește totuși un grad de normalitate – adică vom ține școlile deschise, spre exemplu – sunt importante menținerea distanțării și purtarea măștii”, spune Emily Landon, epidemiolog la Universitatea de Medicină din Chicago.

Purtarea măștilor și distanțarea socială rămân reguli de bază în următoarea perioadă | FOTO: EPA

Experții au avertizat că, în acest moment, propunerile alternative, precum deschiderea totală a economiei și obținerea așa-numitei imunități de grup prin infectare nu sunt unele sănătoase.

Imunitatea de grup prin infectare, care presupune îmbolnăvirea unui număr cât mai mare de oameni pentru obținerea imunității, este un plan care seamănă cu “ruleta rusească” și ar putea produce milioane de morți, avertizează Landon.

O soluție ar putea fi și testul rapid de depistare a infecției, care poate fi făcut acasă și oferă rezultatul în câteva minute. Aceste teste au apărut în ultima vreme în unele țări, inclusiv în SUA.

Unii experți le contestă eficiența și adevărul este că nu sunt la fel de precise precum cele din laborator.

Dar Mina crede că dacă acestea sunt produse și livrate la scară largă și autorizate pentru folosirea acasă, ele ar putea reduce intensitatea focarelor.

Sosirea vaccinului

Cei mai mulți experți sunt de acord că obținerea unui vaccin funcțional va fi cel mai mare pas al drumului spre normalitate.

Deocamdată, majoritatea companiilor dezvoltatoare au ajuns în faza 3 de testare a acestor vaccinuri, cea mai importantă, care presupune testarea serului pe zeci de mii de oameni, pentru dovedirea eficienței și a siguranței.

Donald Trump a făcut în mod repetat promisiuni potrivit cărora vaccinul ar putea fi gata în câteva săptămâni, de preferință până la alegerile din 3 noiembrie, dar termenul avansat de președinte este optimist, cred experții.

Totuși, ținând cont de graba tuturor companiilor din întreaga lume, este posibil ca unul sau mai multe vaccinuri să fie aprobat până la finalul anului.

“În cel mai optimist scenariu vom avea câteva vaccinuri funcționale până în decembrie”, spune Landon.

Ar putea lua mai mult totuși.

Larry Corey, responsabilul pentru coordonarea testelor clinice pentru vaccinurile finanțate de guvern, spune că primele rezultate ale fazei 3 de testare ar putea fi disponibile abia în februarie 2021.

Livrarea unui vaccin este și ea o sarcină complicată, mai ales că în prezent, cele mai multe vaccinuri dezvoltate trebuie administrate în două doze pentru a oferi imunitate.

În Statele Unite, spre exemplu, producătorii trebuie să livreze 660 de milioane de doze de vaccin.

Florian Krammer, profesor de vaccinologie la Școala de Medicină de la Spitalul Muntele Sinai, se așteaptă să vadă “ceva haos”.

Autoritățile americane au anunțat că sute de mii de doze au fost deja produse în avans. Dar acestea nu sunt suficiente.

În orice caz, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC), doar câteva milioane de doze vor fi disponibile inițial, iar acestea vor fi administrate personalului esențial și populației vulnerabile.

Mulți experți cred că vaccinurile vor fi disponibile pentru administrarea pe scară largă la sfârșitul primăverii lui 2021 sau în vară.

Dar Zeke Emanuel, șeful Departamentului de Etică Medicală și Politică de Sănătate la Universitatea Pennsylvania, crede că acești experți sunt optimiști și subestimează dificultățile procesului de producție și livrare.

Probleme vor fi și cu faza de vaccinare. Vaccinul Pfizer, spre exemplu, trebuie să fie depozitat la o temperatură de minus 70 de grade Celsius.

“Niciun medic nu dispune de așa ceva”, avertizează Emanuel. De altfel, autoritățile medicale din SUA spun că statele trebuie să se pregătească să distribuie vaccinul la spitale și clinici mobile.

Producerea, livrarea și administrarea vaccinului va fi o treabă dificilă | FOTO: EPA

Pentru SUA, procesul nu poate fi terminat mai devreme de noiembrie 2021, crede Emanuel, și asta doar dacă vom dispune de “abilități manageriale și de o logistică bună”.

Ce urmează după administrarea vaccinului

Ideea este ca vaccinul să fie eficient, iar vaccinarea să fie făcută pe o scară destul de largă, astfel încât populația unei țări să ajungă la imunitatea de grup, momentul în care, cel puțin teoretic, oamenii și-ar putea scoate măștile și ar putea renunța la măsurile de distanțare.

O estimare aproximativă arată că între 60 și 70% din populație ar trebui să fie imunizată pentru ca imunitatea de grup să fie atinsă.

Formula se poate schimba însă.

Paul Offit spune că aproximativ două treimi din populație trebuie vaccinată, în condițiile în care vaccinul ar avea o eficiență de 75% împotriva transmiterii virusului.

Dacă vaccinul este mai puțin eficient trebuie vaccinată o proporție mai mare din populație. Dacă vaccinul este mai eficient, atunci proporția de populație care trebuie vaccinată poate scădea un pic.

Experții nu sunt neapărat optimiști că prima generație de vaccinuri va fi foarte eficientă în stoparea transmiterii virusului, scrie Politico.

“Șansele să reușim din prima sunt foarte mici”, spune Michael Kinch, director al Centrului pentru Inovare în Cercetare Biotehnologică la Universitatea Washington din St. Louis.

Autoritățile nu au standarde foarte ridicate. Administrația pentru Medicamente și Alimente din SUA a stabilit că orice vaccin trebuie să prevină infectarea sau să reducă severitatea bolii la cel puțin 50% din persoanele vaccinate pentru a primi aprobarea.

Fără un vaccin foarte eficient, orice țară va avea nevoie de o rată mare de vaccinare. Un lucru dificil de obținut, în condițiile în care multe persoane au semnalat deja că nu intenționează să se vaccineze.

“Aparent, aceste vaccinuri îți pot provoca febră, frisoane. Câți americani se vor întoarce pentru a doua doză?”, se întreabă Emanuel, care crede că mulți oameni se vor imuniza doar parțial, cu o singură doză.

Nu e un motiv de panică. Orice vaccin va fi important pentru încetinirea epidemiei. Dar o eficiență de 50% nu va permite oamenilor să se întoarcă la viețile lor normale, avertizează Offit.

“Mă îngrijorează gândul că cei mai mulți oameni vor spune: «Minunat, am făcut vaccinul, sunt ok. Pot să mă întorc la activitățile în care riscam să fiu infectat». Iar asta ne-ar aduce înapoi în situația în care ne-am aflat”, spune Offity.

Fostul director al CDC, Tom Frieden, este de acord.

Cred că, chiar și cu un vaccin, măștile rămân necesare, iar strângerile de mână vor fi în afara discuției pe termen nedefinit.

Tom Frieden, fost director al Centrului pentru Combaterea și Prevenția Bolilor din SUA:

Această situația va fi și mai complicată în restul lumii. Mai multe organizații fac eforturi pentru a asigura un număr cât mai mare de doze de vaccin pentru țările sărace, dar țintele sunt ambițioase.

România este parte a UE și va beneficia de forța Uniunii pentru a avea acces la vaccin. Chiar și așa, deocamdată, ministrul sănătății Nelu Tătaru a anunțat că România va primi într-o primă fază doar 1.290.000 de doze de vaccin anti-COVID.

Alte doze vor urma probabil, dar până atunci, în primă fază, România va putea imuniza doar 645.000 de persoane.

Potrivit Oxfam, 61% din populația globală va rămâne nevaccinată până la începutul lui 2022.

Emanuel anticipează că țările vor permite accesul cetățenilor străini, pe măsură ce vaccinul va fi livrat și administrat peste tot, dar “o reîntoarcere la normalitate se va produce în doi-trei ani”.

Prognoza pe termen lung

Chiar și cu un vaccin, lumea va trăi probabil pentru totdeauna cu COVID-19, doar că boala nu va avea aceeași formă ca acum.

Cred că mulți oameni par să creadă că vaccinul va eradica automat virusul. Nu este așa. Până acum, doar două-trei virusuri au fost eradicate oficial.

Experta în virusologie Angela Rasmussen:

Dar dacă procesul de vaccinare va avea succes, atunci COVID-19 va deveni doar o altă boală cu care vom trăi de acum încolo și la care vom avea un oarecare grad de imunitate, prin expunere la infectare sau prin vaccinare.

Cel puțin un milion de oameni au fost uciși de COVID până acum. După vaccinare, numărul deceselor se va reduce, treptat | FOTO: EPA

Dacă protecția oferită de vaccin va dispărea după un an, așa cum se tem unii experți, atunci am putea fi nevoiți să primim acest vaccin anual.

Este. de asemenea. posibil ca următoarele vaccinuri să ofere o protecție pe o durată tot mai mare.

“Felul în care vaccinurile au funcționat, în mod istoric este acesta: mai întâi primim dovada că sunt eficiente, apoi vom avea îmbunătățiri graduale”, spune Michael Kinch, care crede că primele vaccinuri anti-COVID vor fi mediocre, iar cele mai eficiente vor fi obținute în trei-cinci ani.

De fapt, expunerea la COVID este o parte crucială în dezvoltarea imunității.

“În cele din urmă, vom avea destui oameni care și-au construit o oarecare imunitate, prin vaccin sau prin infectare. Apoi, data viitoare când vor fi expuși la virus vor beneficia de fapt de o creștere a acestei imunități”, spune Mina.

Să zicem că o persoană împlinește 60 de ani în cinci ani. Are acum 55 de ani, va primi anul viitor un vaccin și poate va fi expusă unei infectări. În momentul în care va ajunge la 60 de ani va fi avut deja două-trei expuneri. Așa că nu va mai fi la risc, deoarece va fi acumulat suficientă memorie imunitară.

Michael Mina, epidemiolog la Harvard:

Și Krammer crede că pe termen lung, oamenii își vor construi imunitatea încă din copilărie, prin revaccinare și expunere la virus.

“În momentul în care vor ajunge la vârsta de risc, care începe de la 50 de ani, probabil că nu vor mai avea simptome severe, dar ar putea avea totuși un guturai”, spune el.

În paralel, experții mizează și pe îmbunătățirea tratamentelor, astfel că puținii oameni care vor dezvolta o formă severă a bolii vor avea mai multe șanse să trăiască.

Dar unii experți cred că vom continua să avem decese COVID în fiecare an, așa cum se întâmplă și în cazul gripei.

Cât de multe decese, asta depinde de felul în care va reacționa societatea. În SUA, spre exemplu, gripa a ucis în 2019 62.000 de persoane.

“Noi suntem confortabili cu această cifră. Mergem la evenimente sportive unde e posibil să ne infectăm”, observă Offit. Însă în Japonia, mulți oameni poartă mască în timpul sezonului gripal.

COVID-19 va deveni o problemă tot mai mică, crede Offit. “Iar apoi va fi o problemă de percepție a societății”, spune el.

Este posibil ca, în fața acestor calcule, mulți oameni vor decide să nu revină la normal, și să continue să poarte măști în timpul iernii sau să evite simpla strângere a mâinii celorlalți.

Unii experți sunt de acord. “Cred că va exista o teamă fundamentală”, spune Kinch.

“Părinții mei au trăit în timpul marii crize economice. Și pentru tot restul vieții, chiar și când aveau bani, au continuat să se comporte cumva tot ca în timpul crizei”, observă expertul.

Urmărește-ne pe Google News